Incendiu în cartierul Speranta
Un transformator electric, situat în cartierul Speranta, a fost cuprins de flăcări în seara de sîmbătă, 16 ianuarie. Speriati, cei care locuiesc în zonă au sunat la 112 si au solicitat ajutorul pompierilor militari. În mai putin de o jumătate de oră, la fata locului a ajuns un echipaj al Detasamentului de Pompieri Petrodava care a intervenit reusind să stingă incendiul. Au ars mai multe cabluri electrice, pagubele fiind estimate la 2.500 de lei. La fata locului s-a deplasat si o echipă a E-ON Electrica pentru a repara tabloul afectat de incendiu. Cercetările pompierilor au arătat că, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de supraîncărcarea retelei electrice. Ieri dimineată, pompierii militari tîrgnemteni au intervenit pentru a localiza si stinge un incendiu izbucnit la locuinta lui Ion Vicovanu, din satul Poiana, comuna Brusturi. La fata locului au fost trimise două autospeciale si 12 pompieri. Au ars 100 de metri pătrati din acoperisul casei (asterială lemn, acoperită cu tablă), mobilier, aparatură electrocasnică, obiecte de îmbrăcăminte. De asemenea, s-au degradat peretii exteriori si interiori ai imobilului. Pompierii au constatat că incendiul a fost provocat de un scurt circuit electric.
|