Consiliere pentru renuntarea la fumat
• în fiecare zi de joi, de la ora 14, la Sectia Pneumologie a Spitalului Roman, se acordă consiliere gratuită pentru cei care vor să abandoneze tutunul Romascanii care vor să renunte la fumat au parte de sprijin, printr-un program de consiliere organizat în cadrul Centrului de Tabacologie amenajat în cadrul Sectiei Pneumologie a spitalului. În cadrul programului „Stop Fumat“, finantat de către Ministerul Sănătătii, persoanele care vor să renunte la acest viciu beneficiază nu doar de tratament, ci si de consiliere avizată, în fiecare joi, de la ora 14, în cadrul centrului de tabacologie. „În cadrul acestui program, noi acordăm asistentă medicală autorizată si medicatie gratuită. Modul de lucru al acestui cabinet este adaptat unei retele antitabac, organizată la nivel european. În tara noastră, această retea este condusă de către Institutul National de Pneumoftiziologie «Marius Nasta» Bucuresti. În fiecare joi, la ora 14 vom sustine un curs informal, pentru toti cei care vor să se lase de fumat, la care sînt invitate persoanele care doresc cu adevărat acest lucru. Nu este nevoie de programare, iar în cazul în care sînt mai multi solicitanti decît capacitatea sălii, vom merge la sala de consiliu a spitalului. Vom discuta despre efectele nocive ale fumatului, pe baza proiectării unor filme speciale pe tema renuntării la fumat, despre efectele unor medicamente si efectele adverse ale acestora cît si despre sevrajul care poate sau nu să apară. Vom discuta despre avantajele renuntării la fumat care sînt benefice la orice vîrstă. Succesul este garantat“, a declarat doctor Gabriela Popovici, medic sef al Sectiei Pneumologie de la Spitalul Roman. Aceasta a mai precizat că, după participarea la acest curs, pacientii care doresc să intre efectiv în program se pot înscrie. Întîlnirile ulterioare se vor face o dată la două săptămîni, pe bază de programare, tratamentul durînd aproximativ trei luni. Vor fi completate fise speciale, va fi dozată cantitatea de monoxid de carbon cu un aparat special si vor fi purtate discutii individuale cu fiecare pacient în parte.
|