Poporul convalescent al lui Boc

Optimismul de titirez si sfîrleazã al premierului Boc m-a scos din ceatã. Ministri, finantisti, analisti si simpli dãtãtori cu pãrerea, într-o sinistrã întretãiere de contradictii si nonsensuri, reusiserã performanta unicã de a ne zãpãci pe toti. Cã sîntem în crizã, cã nu sîntem în crizã, cã se mãresc pensiile prin micsorare sau se micsoreazã prin mãrire, cã economia a luat vitezã stînd nemiscatã sau stã pe loc dar înlãuntrul ei, ca într-un stomac unde uruie si bolborosesc gazele de esapament ale unei chimii pline de viatã. E dezastru, zic unii. Am iesit din dezastru, schelãlãie altii. E bine rãu în România, e rãu de bine si tot asa. Ei bine, ieri, cu magnifica sa elocintã, premierul Boc ne-a lãmurit. Poporul român a fost internat în spital în 2009. În anul în care am intrat, în 2010 carevasãzicã, externat din motive de însãnãtosire, poporul este în convalescentã. Acum o micã nelãmurire tot rãmîne. În ce fel de spital am fost noi internati? La boli nervoase, adicã într-un fel de balamuc, în sectiile speciale de reanimare, anemiati de crizã, la boli contagioase, pentru rîie sau gripã porcinã? Astea sînt însã fleacuri. Important e cã am iesit. Biletul de externare e iscãlit chiar de Boc, premier care a înfruntat la rîndu-i manifestãri ciudate ale bolii - de la prim ministru plin la prim ministru demis, de la sef al executivului întreg pînã la sef al executivului pe jumãtate. Pe toate le-a trecut premierul, rãmînînd neclãtinat din scaunul Palatului Victoria. Cine s-ar fi asteptat la o asemenea imunitate la microbi si rele de la un tip care s-a prãvãlit mototol, cît e el de cuprinzãtor pe lung si pe lat, în direct, într-o emisiune de televiziune? Pînã si lui Andrei Gheorghe, pe atunci realizator de televiziune, azi promovat purtãtor de vorbe la finante (din acest motiv oare?) îi înghetase sîngele în instalatie. Ei bine, Bocul acela fragil s-a dovedit, cu propteaua bãsescianã în spate, tare si durabil. El zice azi cã am scãpat de boalã. De boalã cum s-o numi ea - crizã, holerã, isterie colectivã. Gata. Sîntem în convalescentã. Convalescenta nu mai e boalã. E un fel de postboalã, în care ti-a mai rãmas o jumãtate de junghi, o rãmãsitã de arsurã la pipotã, o crampã nelãmuritã. Dar nu mai murim. Victorie! Mã uit, optimist si relansat sufleteste de Boc, prin preajmã. Bãtrîni posomorîti, cãutîndu-si prin fundul buzunarului ultima letcaie pentru o jumãtate de pastilã, azi scumpitã, ieri gratuitã. Someri ursuzi, gata sã urle lozinci nepoliticoase în piata în care se uitã, prin ferestre largi, guvernantii, ceferisti artãgosi si bugetari mofluzi. Domnilor, îmi vine sã le strig, n-ati priceput nimic. Situatia e sub control. Voi vã simtiti bine, ati scãpat de boalã, sînteti doar în convalescentã un an, dar ce e un an în raport cu vesnicia? Cine sã mã audã însã? Pesemne cã ãstia n-au televizor, sau dacã au se uitã doar la emisiunile lui Prigoanã, cu Gutã, Salam si Printesa Ardealului. N-au prins mesajul fortifiant al domnului Boc. Ba da, mã contrazice cineva. Domnul Boc vorbeste, dupã ce a cuvîntat mai întîi domnul Bãsescu, si la Etno si la OTV si la Taraf. Oamenii au aflat dar nu sînt acomodati cu ideea de convalescentã. Ei vor sã se vindece scurt si total, dintro-datã. Usurel bãtrîneilor! Usurel somerilor! Toate la vremea lor. Reanalizînd cuvintele întelept tonice ale premierului mi-am dat seama cã si el rãmîne un neînteles. Nici el nu are, ca atîtia alti mari conducãtori ai momentului, un popor care sã-l merite. Poporul se comportã în continuare bolnav, mimînd sãrãcia, somajul, lipsurile, incapabil sã priceapã cã se aflã în con-va-les-cen-tã. Pãcat. E