Poporul convalescent al lui Boc

Optimismul de titirez si sfîrlează al premierului Boc m-a scos din ceată. Ministri, finantisti, analisti si simpli dătători cu părerea, într-o sinistră întretăiere de contradictii si nonsensuri, reusiseră performanta unică de a ne zăpăci pe toti. Că sîntem în criză, că nu sîntem în criză, că se măresc pensiile prin micsorare sau se micsorează prin mărire, că economia a luat viteză stînd nemiscată sau stă pe loc dar înlăuntrul ei, ca într-un stomac unde uruie si bolborosesc gazele de esapament ale unei chimii pline de viată. E dezastru, zic unii. Am iesit din dezastru, schelălăie altii. E bine rău în România, e rău de bine si tot asa. Ei bine, ieri, cu magnifica sa elocintă, premierul Boc ne-a lămurit. Poporul român a fost internat în spital în 2009. În anul în care am intrat, în 2010 carevasăzică, externat din motive de însănătosire, poporul este în convalescentă. Acum o mică nelămurire tot rămîne. În ce fel de spital am fost noi internati? La boli nervoase, adică într-un fel de balamuc, în sectiile speciale de reanimare, anemiati de criză, la boli contagioase, pentru rîie sau gripă porcină? Astea sînt însă fleacuri. Important e că am iesit. Biletul de externare e iscălit chiar de Boc, premier care a înfruntat la rîndu-i manifestări ciudate ale bolii - de la prim ministru plin la prim ministru demis, de la sef al executivului întreg pînă la sef al executivului pe jumătate. Pe toate le-a trecut premierul, rămînînd neclătinat din scaunul Palatului Victoria. Cine s-ar fi asteptat la o asemenea imunitate la microbi si rele de la un tip care s-a prăvălit mototol, cît e el de cuprinzător pe lung si pe lat, în direct, într-o emisiune de televiziune? Pînă si lui Andrei Gheorghe, pe atunci realizator de televiziune, azi promovat purtător de vorbe la finante (din acest motiv oare?) îi înghetase sîngele în instalatie. Ei bine, Bocul acela fragil s-a dovedit, cu propteaua băsesciană în spate, tare si durabil. El zice azi că am scăpat de boală. De boală cum s-o numi ea - criză, holeră, isterie colectivă. Gata. Sîntem în convalescentă. Convalescenta nu mai e boală. E un fel de postboală, în care ti-a mai rămas o jumătate de junghi, o rămăsită de arsură la pipotă, o crampă nelămurită. Dar nu mai murim. Victorie! Mă uit, optimist si relansat sufleteste de Boc, prin preajmă. Bătrîni posomorîti, căutîndu-si prin fundul buzunarului ultima letcaie pentru o jumătate de pastilă, azi scumpită, ieri gratuită. Someri ursuzi, gata să urle lozinci nepoliticoase în piata în care se uită, prin ferestre largi, guvernantii, ceferisti artăgosi si bugetari mofluzi. Domnilor, îmi vine să le strig, n-ati priceput nimic. Situatia e sub control. Voi vă simtiti bine, ati scăpat de boală, sînteti doar în convalescentă un an, dar ce e un an în raport cu vesnicia? Cine să mă audă însă? Pesemne că ăstia n-au televizor, sau dacă au se uită doar la emisiunile lui Prigoană, cu Gută, Salam si Printesa Ardealului. N-au prins mesajul fortifiant al domnului Boc. Ba da, mă contrazice cineva. Domnul Boc vorbeste, după ce a cuvîntat mai întîi domnul Băsescu, si la Etno si la OTV si la Taraf. Oamenii au aflat dar nu sînt acomodati cu ideea de convalescentă. Ei vor să se vindece scurt si total, dintro-dată. Usurel bătrîneilor! Usurel somerilor! Toate la vremea lor. Reanalizînd cuvintele întelept tonice ale premierului mi-am dat seama că si el rămîne un neînteles. Nici el nu are, ca atîtia alti mari conducători ai momentului, un popor care să-l merite. Poporul se comportă în continuare bolnav, mimînd sărăcia, somajul, lipsurile, incapabil să priceapă că se află în con-va-les-cen-tă. Păcat. E