Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Ianuarie 2010
LMMJVSD
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Sport 18 Ianuarie 2010
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email

Voleibalisti pietreni, „torpilati“ de mureseni

• VCM-LPS a pierdut, surprinzător, acasă cu Torpi Tîrgu Mures, scor 1-3 • înfrîngerea îndepărtează echipa de îndeplinirea obiectivului • Unic a cîstigat jocul cu CSM Focsani, 3-0 •

Volei Club Municipal-LPS Piatra Neamt a început anul 2010 cu o surpriză de proportii. Nu este vorba despre una frumoasă, ci de un cosmar trăit în Sala Ceahlăul în fata celor de la Torpi Tîrgu Mures. Ardelenii porneau cu sansa a doua, mai ales că si în tur au cedat, iar în urmă cu o săptămînă au pierdut cu 0-3 cu Unirea Dej, numai că scorul din toamnă s-a repetat: 1-3. Insuccesul poate fi considerat chiar uimitor, avînd în vedere totusi că echipa lui Dan Gavril si Nicu Burus nu e chiar usor de învins în Sala Ceahlăul. După meci, Constantin Nită, directorul VCM-ului, a plecat acasă supărat pe rezultat, dar mai ales pe prestatia echipei gazdă. „Nu aveam voie să pierdem acest meci“, a comentat Nită. Jocul a fost unul în care echipa moldoveană a avut arareori replică pentru jocul plin de elan al oaspetilor. Avînd în Naumovski un finalizator de exceptie, Torpi a început bine confruntarea. Tîrgmuresenii au si profitat de evolutia sub asteptări a rivalilor la preluare, asa că scorul în setul întîi a curs în favoarea lor: 9-12, 11-14, 15-20. Punctînd în special din centru, VCM-LPS a redus din diferentă pînă la 23-24, dar aici Matei a servit direct în afara terenului si Torpi conducea cu 1-0 la seturi. „Bronzul“ din 2009 în România a jucat mult mai bine în partea secundă. Dascălu a servit bine, scorul s-a dus la 5-0 si 7-2, dar ardelenii nu au capotat si au egalat la 10. Dan Gavril si-a cravasat jucătorii, care au mai iesit din apatia arătată în setul 1 si au condus ostilitătile (16-13, 20-18) pentru a încheia învingători: 25-19. Cel mai captivant set al partidei a fost cel cu numărul 3. S-a mers „cap la cap“, dar la 24-23 pentru gazde, Ciprian Matei nu a găsit cea mai bună finalizare si a fost blocat. La 27-27 au urmat două puncte aduse pe „bratul“ lui Naumosvki, macedoneanul consfintind revenirea la conducere a lui Torpi. Aceeasi echipă ardeleană a dominat si setul al patru. 12-14, 16-20 si, în final, 19-25, pentru o victorie nesperată a tîrgumresenilor, antrenorul Ovidiu Macarie recunoscînd asta după terminarea disputei. VCM-LPS rămîne astfel cu 19 puncte în Divizia A1 de volei masculin, si cu un meci mai putin jucat, dar se cam îndepărtează de grupa valorică 1-4. Voleibalistii pietreni rămîn în a doua jumătate de clasament odată cu înregistrarea acestei înfrîngeri, numai că meciurile si mai grele sînt în partea secundă a returului. Calculele nemtenilor care ar duce la anularea acestei înfrîngeri si ar mări sansele de rămînere în cea mai bună grupă valorică ar implica victorii la Zalău si la Dinamo, dar si cu Baia Mare acasă, cu Steaua si Unirea Dej. La feminin, Unic Piatra Neamt si CSM 2007 Focsani au oferit un spectacol lipsit de ... spectacol. Au cîstigat, asa cum era si normal, gazdele, cu 3-0 (25-17, 25-12, 25-17), însă jocul a lăsat de dorit. În ansamblu, este foarte clar că unele formatii din România nu au valoare nici cît o campioană natională de junioare I. Chiar avînd un astfel de adversar în fată, Unic nu a zburdat, dar poate că nici nu si-a dorit asta. Sîrboaica Dusanka Karic a bifat debutul în Divizia A1, dar a dezamăgit iar. Nu e valoarea care se spera, meciul arătînd că jocul la preluare trebuie mult îmbunătătit mai ales că vin meciurile cheie cu Penicilina Iasi si SCMU Craiova, plus celelalte grele cu Bacău si Dinamo, în Sala Ceahlăul.

Articol afisat de 1169 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Marcel MIHALCEA)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Opinii Stiri Opinii
Stiri Alte Titluri Stiri Alte Titluri
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective