Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Ianuarie 2006
LMMJVSD
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031     
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 20 Ianuarie 2006
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email
Infracționalitate în scădere, în Neamț

Infracționalitate în scădere, în Neamț

• bilanțul activității pe anul trecut la Parchetul Neamț relevă o scădere a infracționalității • rata criminalității a scăzut cu 10% • o creștere îngrijorătoare se constată la infracțiunile de ultraj •

Analiza activității pentru anul trecut la Parchetul Neamț relevă faptul că s-au înregistrat scăderi la mai mulți dintre indicatorii urmăriți, cum ar fi rata criminalității sau volumul de activitate. „La analiza activității pentru anul trecut, comparativ cu anul 2004 s-au constatat scăderi ale fenomenului infracțional în județ. La volumul de activitate este o diminuare cu 7% a cauzelor soluționate în 2005 de toate cele 5 unități din județ. În total au fost soluționate 8.074 de dosare. O cauză a scăderii volumului de activitate este aceea că de la finele anului 2004 a fost înființată Direcția de Investigare a Infracționalității de Crimă Organizată și Terorismului în Neamț, ca structură autonomă, care a preluat o parte din faptele penale care anterior erau în competența noastră“, a declarat procurorul Georgian Oprișan, purtător de cuvînt al Parchetului Județean Neamț. Și rata criminalității a înregistrat o scădere de 10% față de perioada de referință, în 2005 fiind trimiși în judecată 300 de inculpați la 100.000 de locuitori. Cei mai mulți dintre inculpați, 287, sînt bărbați și numai 13 femei, numărul acestora din urmă scăzînd comparativ cu perioada de referință. Din totalul dosarelor instrumentate, 1.339 au fost finalizate cu rechizitoriu, în scădere cu 12%. Au ajuns în fața instanței de judecată 1.719 de inculpați, mai puțin cu 10%, 203 din aceștia fiind în stare de arest preventiv. La acest din urmă indicator se constată o creștere ușoară, de plus 4%. Jumătate din cei la care judecătorii și-au însușit propunerea de arestare preventivă erau la urmărirea penală proprie, cea efectuată de procuror. Pentru 1.564 de inculpați s-a considerat că faptele săvîrșite de aceștia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și s-a dispus o amendă cu caracter administrativ. Și la ceea ce generic este numită „mica corupție“ s-a constatat o scădere, în 2005 fiind instrumentate 60 de astfel de dosare, în timp ce în perioada de referință au fost 83 de cauze de acest gen. Patru dosare au fost finalizate cu rechizitorii, fiind trimiși în judecată toți atîția inculpați. Din aceștia, doi au fost arestați preventiv sub acuzațiile de luare de mită și trafic de influență. „Pe genuri de infracțiuni se constată o scădere la cele mai multe dintre faptele penale. Cu 38% au scăzut faptele de omor, fiind trimiși în judecată, în perioada analizată, 32 de inculpați, iar în perioada de referință 52 de nemțeni au ajuns în instanță pentru acest gen de fapte. Și la loviturile cauzatoare de moarte este o diminuare importantă, de 50%, doi inculpați, față de 4 în 2004, cu 14% au scăzut infracțiunile de viol, iar la trafic de influență scăderea este de 50%“, a mai adăugat procurorul Oprișan. Scăderi semnificative au mai fost la evaziunea fiscală, minus 29%, la infracțiunile silvice, cu 44%, 25% la fals și 6% la ultraj contra bunelor moravuri. Au fost și infracțiuni la care s-au constatat creșteri îngrijorătoate, cum ar fi procentul de 84% la ultrajul cu violență la persoanele care exercită autoritatea. Pentru acest tip de faptă penală în perioada analizată au ajuns în fața judecătorilor 35 de inculpați, în timp ce în 2004 numai 19 au fost trimiși în judecată pentru acest motiv.
FOTO: Procuror Georgian Oprișan, purtător de cuvînt al Parchetului Neamț

Articol afisat de 1394 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Gabi MUNTEANU)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Regionale Stiri Regionale
Stiri Economie Stiri Economie
Stiri Social Stiri Social
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective