Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Februarie 2006
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728     
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 10 Februarie 2006
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email
Armaghedonul taximetriștilor

Armaghedonul taximetriștilor

• Florin Bozomală spune că în activitatea de taximetrie din Roman ar fi implicați, ilegal, polițiști și funcționari publici • acesta susține că s-a plîns IPJ și Prefecturii • polițiștii pietreni spun că nu au auzit de o asemenea plîngere, care nici la Prefectură nu ajunsese, pînă la ora închiderii ediției • „a deranjat faptul că firma noastră practică cele mai mici tarife din taximetria romașcană“, spune reprezentanta SC Super Taxi •

Reprezentantul Biroului Roman din Filiala Neamț a Camerei Taximetriștilor din România, Florin Bozomală, a declarat că a sesizat atît Inspectoratul Județean de Poliție, cît și Prefectura Neamț, privind existența, în taximetria romașcană, a unor presupuse nereguli. „În urma nenumăratelor plîngeri din partea membrilor noștri, am dorit să tragem un semnal de alarmă, atît Inspectoratului Județean de Poliție, cît și Prefecturii Neamț despre apariția în Roman a unei firme «fantomă», în spatele căreia se află o structură de tip mafiot, formată din polițiști și funcționari publici, care vor să pună mîna pe această activitate, care antrenează un număr însemnat de investitori și locuri de muncă. După verificările noastre, firma se numește «Super Taxi» și ne întrebăm la nesfîrșit de unde are un polițist sau un funcționar să investească vreo două miliarde lei vechi în această activitate, în condițiile în care cunoaștem polițiști cu sate vechi, care, după 10-15 ani de carieră, au reușit să-și cumpere doar o mașină“, se spune într-un comunicat de presă asumat de organizația menționată. Purtătorul de cuvînt al Primăriei Roman, Dan Ailincăi, a declarat că nu are cunoștință de demersurile făcute de Florin Bozomală. „La firma «Super Taxi» figurează în acte ca patron Ioan Adumitroaei, care, din nefericire, a decedat recent. Cred că faptul că la vremea lui a lucrat în Poliție i-a determinat pe cei de la Biroul Roman al Camerei Taximetriștilor să facă această legătură, că în activitatea de taximetrie ar fi implicați polițiști. Probabil că, acum, se fac demersuri ca firma să fie trecută pe numele soției. Faptul că, de curînd, firma a început să-și reînnoiască parcul de mașini, cu «Dacia Logan», probabil că a iritat. În acest proces de procurare a unui parc nou s-a renunțat, se pare, la o serie de contracte de închiriere, pentru că într-adevăr se foloseau și mașini depășite din punct de vedere tehnic. Acestea sînt, însă, problemele firmei, pe noi, ca Primărie, nu ne interesează aceste lucruri. Firma a obținut 10 autorizații de funcționare. Aceasta, însă, poate să rezilieze, în condițiile legii, unele contracte, poate să facă altele. Nu este treaba noastră, a administrației. Părerea mea personală este că i-a iritat pe cei de la Camera Taximetriștilor faptul că au apărut mașini noi“, a precizat Dan Ailincăi. Subinspectorul Mugurel Sandu, de la Inspectoratul Județean de Poliție Neamț, care ține locul purtătorului de cuvînt al instituției, a infirmat existența unui asemenea memoriu. „Am verificat la registratura instituției și pînă la ora la care vorbim nu era depus nici un memoriu de la Camera Taximetriștilor“, a precizat Mugurel Sandu. Pînă la ora documentării materialului, nici la Prefectură nu ajunsese o asemenea corespondență. „Toată corespondența din Prefectură vine de la Registratură, pe la mine. În mapa zilei de miercuri, 8 februarie, nu am găsit o sesizare a Camerei Taximetriștilor. De corespondența zilei de joi, 9 februarie, mă ocup abia la sfîrșitul programului, cînd o repartizez“, a precizat subprefectul Niculina Dobrilă.
Administratorul firmei „Super taxi“, Maria Adumitroaei, a explicat circumstanțele în care s-au făcut investițiile în retehnologizare a firmei. „Ne miră atitudinea Camerei Taximetriștilor, care lansează acuzații nefondate la adresa activității firmei noastre. Este adevărat că a început retehnologizarea, dar cu un minim de investiții, de 1.500 euro, pentru fiecare din cele cinci mașini, respectiv cu suma de 7.500-8.000 de euro s-au procurat cinci mașini «Logan». Mirarea mea este cu atît mai mare cu cît vine de la o organizație profesională, care ar trebui să sprijine retehnologizarea, pentru că, într-o economie de piață, orice întreprinzător serios își dezvoltă afacerea. În primul rînd, investiția a fost făcută pentru că într-o activitate de taximetrie cel mai important lucru este siguranța călătorului. Ceea ce a deranjat, este, în realitate, faptul că firma noastră practică, la această oră, cel mai mic preț din activitatea de taximetrie romașcană“, a declarat Maria Adumitroaei.
FOTO: Reprezentantul Biroului Roman al Camerei Taximetriștilor acuză existența unor „structuri de tip mafiot“ în taximetria romașcană

Articol afisat de 2361 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Flora ORDEAN)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Regionale Stiri Regionale
Stiri Economie Stiri Economie
Stiri Social Stiri Social
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective