Societatea Civilã
Vreme de aproape un an ºi jumãtate, am participat la construirea ºi redactarea Constituþiei României. De dimineaþa pînã seara ºi deseori de seara pînã dimineaþa, consumînd cantitãþi enorme de cafea amarã, am migãlit, împreunã cu colegii mei din Parlament, literã cu literã, atenþi la sensurile fiecãrui cuvînt, la fiecare virgulã, cartea fundamentalã a þãrii. Nu este perfectã, aºa cum nici copiii noºtri nu sînt perfecþi. Absolutul trece din realitate în utopie. Dar ºi aºa cum se aflã acum, revizuitã puþintel, nu mã poate opri nimeni sã o privesc cu dragoste aproape paternã ºi sã fiu mîndru de ce a ieºit din minþile unor oameni care, ingineri, medici, profesori, avocaþi, numai parlamentari profesioniºti nu eram. Antonie Iorgovan, singurul independent din Senatul de atunci, specialist în drept constituþional, a fost supranumit în chip eronat „pãrintele Constituþiei“. Nu era el, ci noi toþi, cei vreo cinci duzini de aleºi în duminica de 20 mai 1990, Duminica Orbului.
În acea Lege a Legilor, cea mai minunatã ºi mai responsabilã creaþie la care am participat de-a lungul unei vieþi destul de îndelungate, se aflã premisele apariþiei ºi dezvoltãrii Societãþii Civile, voce a poporului, nealiniatã politic, cîine de pazã la uºa tuturor instituþiilor statului, pentru a preîntîmpina orice abatere, oricît de micã, de la litera ºi spiritul Constituþiei.
Niciodatã democraþia nu este slujitã fãrã reproº de instrumentele create pentru a þine în fiinþã un stat. ªi pericolele sînt multe. Guvernul are totdeauna tendinþa de a încãleca Parlamentul ºi de a-l transforma doar într-o maºinã de vot. Preºedintele vrea sã devinã ceea cu nu poate fi, adicã „pãrintele poporului“, neînþelegînd totdeauna cã nu-i decît un funcþionar, cel mai înalt, dar atît. Parlamentul tinde sã creadã a fi deasupra celorlalte puteri, uitînd cã menirea sa principalã este sã facã legi bune ºi drepte. Apoi celelalte drepturi ºi funcþii. Justiþia penduleazã uneori între obedienþã ºi aroganþã, inamovibilitatea magistratului, datã de popor prin Parlament pentru a-l face independent de politicã, creeazã ici-colo apariþia unor supraoameni de tipul Corrado Catani, erou de film. Poliþia devine excesivã, dacã uitã Legea. Serviciile secrete tind sã se transforme în o nouã securitate. Procurorii îmbracã lesne haina inchizitorilor ºi cred cã au dreptul la orice autodafe. Funcþionarii de stat au nãravul de a crede cã poporul este în slujba lor ºi nu invers. Toate aceste pãcate existã ºi în þãri cu secole de democraþie, darãmite la noi, unde o adevãratã democraþie se înfiripã pe brînci abia acum, cãci trîmbiþata democraþie din timpul Regatului, trãitã de cei mai vîrstnici dintre românii de azi, era o parodie a democraþiilor occidentale.
Ca nu cumva aceste pãcate posibile sã devinã realitãþi periculoase, se naºte Societatea Civilã. Se naºte abia, încercînd sã meargã în picioare. Cum primele ei manifestãri au apãrut faþã cu excesele, erorile ºi defectele primelor guvernãri postdecembriste, din 1990 ºi pînã în 1996, toate de stînga, cum primii adversari au fost iniþiatorii mineriadelor, era de aºteptat ca vocea pruncului dreptãþii sã sune mai pe dreapta decît ar fi normal. A fi mereu în opoziþie nu este doar destinul presei (dar la noi nu se aplicã regula, unele ziare ºi posturi de televiziune fiind campioane la mistificãri ºi la manipularea opiniei publice), ci ºi, mai ales, al Societãþii Civile.
Vãd însã, cu un interes care tinde sã se preschimbe în îngrijorare ºi teamã, cã, deºi au venit la putere partide de dreapta ºi centru-dreapta, SC a rãmas la fixaþiile din pruncie. Nu se mai aflã în opoziþie, nu mai bagã în seamã marile necazuri ale oamenilor de rînd, ale pensionarilor rãpuºi de mizerie, nu atrage atenþia Guvernului, cu zgomotul de rigoare, asupra neîndeplinirii programului cu care a venit la putere, nu bagã de seamã cã, în timp ce strãzile ºi trotuarele din oraºe sînt de toatã jalea, consiliile locale ºi primarii se întrec în investiþii faraonice care vor greva bugetele, adicã vor sta pe buzunarul contribuabililor, jumãtate de secol de acum înainte, cã fraudele se aflã în curþile tuturor partidelor, nu doar acolo unde politicul vrea sã loveascã, nu bagã de seamã ce luptã crîncenã se dã pentru a domina sau mãcar a speria justiþia, ºi aºa mai departe. Ca ºi o mare parte a presei, care rãspunde, cum e ºi firesc, la comanda patronilor finanþatori, SC, de fapt cele cîteva ONG-uri cu realã înregimentare politicã pe sub masã, se preface cã îºi îndeplineºte rolul.
Dacã este doar o boalã a copilãriei, ca scarlatina ºi pojarul, va trece. Dacã nu… ºi din pojar se poate muri, nevaccinîndu-te la vreme.
P.S. Ca sã vedeþi cum acþioneazã logica formalã: domnul Tatulici, cunoscutul teleast, îl întreba pe domnul ex-ministru Sîrbu cum se face cã în 1989 primul era gazetar, al doilea fiind inginer, iar acum Tatulici e tot gazetar, iar Sîrbu a fost ministru. Sîrbu n-a gãsit rãspunsul. În 1989, domnul Traian Bãsescu era cãpitan de vapor ºi acum este preºedintele þãrii. Concluzia: atîta i-a dus capul; ºi pe Bãsescu, ºi pe Sîrbu, ºi pe Tatulici. Punct!
|
Autentificare
