Releul Pietricica. Bucureºtiul cel urît
• Corespondenþã din capitalã Bucureºtenii sînt o specie aparte, ei înþelegînd într-un mod cu totul original manifestãrile patriotismul local. Dar, sã fim toleranþi: este vorba despre douã milioane de locuitori, densitatea populaþiei fiind de peste 8.000 de suflete pe kilometru pãtrat. ÃŽn plus, trãiesc la ºes ºi vara nu prea au aer. Sub Pietricica, densitatea populaþiei este de 1.354 de locuitori, aºadar poate aportul mai mare de oxigen imprimã ritmul mai molcom al vieþii… Fiindcã aici este un infern, chiar dacã am prins temperaturi de „abia“ 25 de grade. Intrãm prin Voluntari, traversãm podul sub care viermuieºte un imens bazar (en-gross-ul Europa) ºi sîntem obligaþi sã ne conformãm unui ritm ciudat de circulaþie rutierã: graba, smunceala, nervi, depãºiri milimetrice, cozi interminabile la stop, totul sub o tensiune aiuritoare ºi o vitezã în ritm de melc. Noi, ãºtia din provincie, ºtim cã bucureºtenii care ies din perimetrul buricului þãrii considerã „B“-ul de pe plãcuþele de înmatriculare un fel de permis de liberã trecere, un fel de parbriz "Presa", indiferent dacã sînt la volanul unui BMW ultimul rãcnet sau pe o Dacie cãreia-i curg tablele. Dar aici, în traficul lor matern, sînt de-a dreptul agresivi ºi „fãrã maniere“. Toþi se grãbesc, îºi taie unii la alþii calea cu nonºalanþã, ignorã în masã regulile de circulaþie ºi claxoneazã sadic maºinile cu numãr de provincie. Tot un fel de sport local este ºi „speriatul“ celor care au lipit pe parbriz „semnul prostului“, cu manevre „meseriaºe“ pe cîþiva metri, depãºiri ºi frîne la mustaþã asezonate cu avertizãri insistente de claxon. Rar ai sã vezi pe bulevardele ºi strãzile supraaglomerate ale capitalei un gest de politeþe sau de toleranþã. Cu o mînã pe covrig ºi cu cealaltã þinînd telefonul mobil la ureche, ºoferii bucureºteni se grãbesc perpetuu, barã la barã, într-un iureº nestãvilit ºi riscant. Chiar cînd stau la stop, clocoteºte ceva în ei, n-au mamã, n-au tatã, trepideazã ºi asteaptã ca un cazan sub presiune sã plece în trombã pentru a prinde coadã la celãlalt stop. Dupã care îi vezi cum trag pe dreapta, pentru a-ºi cumpãra þigãri. Civilizaþia strãzii este o glumã. Civilizaþia, în general, este o glumã aici, la Bucureºti. Sã mai spunem ºi despre starea drumurilor? Nu, fiindcã, din pãcate, nici la Piatra n-am avut, în ultima vreme, cu ce ne lauda. Mãtura de argint a devenit un tîrn.
De o parte ºi alta a arterelor rutiere, ai parte de un spectacol divers, din ce in ce mai colorat ºi mai sufocat de reclame. Piaþa Unirii este ca un imens circ, seamãnã cu un ziar turcesc (sau, poftim, cu cel mai vîndut cotidian românesc, de Bucureºti). La nivelul solului, pe trotuare, defileazã batalioane de indigeni, dar fiecare individ în parte încearcã sã-ºi onoreze identitatea de bucureºtean: un cercel in ureche, un tatuaj, un tricou haios, o curea cu þinte, minijupe incredibile, maxijupe cu maxiºliþuri, ºepci NY, geci, noduri, eºarfe, piele, bumbac, in, adidaºi, pantofi de firmã, în fine, ca peste tot, dar aici nonºalanþa cu care, de exemplu, un bãrbat la 50 de ani merge pe stradã cu blugii tãiaþi deasupra genunchilor, tricou pe care scrie Perestroika ºi servieta diplomat în mînã este absolut unicã. Fiecare ins în parte este marcat, prin vestimentaþie sau atitudine, de faptul cã este bucureºtean. Un provincial nimerit pe-acolo, prin ºuvoiul acela de oameni, poate fi foarte uºor depistat. Numai cã acest aspect îi lasã indiferenþi pe bucureºtenii care-ºi poarta la vedere „cartea de identitate“, trezind oarecare interes doar în rîndul hoþilor de buzunare ºi escrocilor mãrunþi, în cãutare de fraieri.
Bucureºtiul de cartier, acolo unde aº risca sã afirm cã trãiesc mai mult de un sfert din bucureºteni, adicã de cinci ori populaþia Pietrei, poate fi definit prin sintagma „sat parþial asfaltat“. Mizerie, sãrãcie, praf, atmosferã irespirabilã, tot felul de improvizaþii ºi caºcarabete în faþ ºi în spatele blocurilor urîte, case urîte, strãzi mizerabile, mormane de gunoaie, crîºme sordide, figuri dubioase, þigãnime ºi þigãnealã, manele urlînd la tot pasul… Sau sã coborîm în burta Bucureºtiului, în metrou, mîndria capitalei, printre oameni cenuºii, cianotici… Urmeazã Bucureºtiul cel frumos?!
|