 Manuscrise neºtiute din Piatra Neamþ. Jurnalul unui grafoman
Fabulos! Numele lui este ªtefan Raicu, un grafoman talentat, despre care, deocamdatã, ºtim doar cã a fost director al Sucursalei Piatra Neamþ a Bãncii Naþionale. Mai ºtim cã s-a nãscut la Iaºi, pe 6 ianuarie 1908, ºi cã a trãit acolo primii 20 de ani din viaþã. Apoi, a venit la Piatra, unde a trãit pînã la sfîrºit. Astãzi, ar fi avut 98 de ani. Mai ºtim cã scria zilnic ºi cã Jurnalele domniei sale, multele lui jurnale, acum, se aflã în faþa ochilor noºtri încîntaþi de caligrafia manuscriselor ºi de extraordinarii lui ochi ce au vãzut ceea ce alþii au ignorat. Un om din Piatra, un potenþial ziarist de excepþie care, pur ºi simplu, nu a publicat, dar a avut puterea ºi, iarãºi, talentul, de a scrie. Jurnalele sale ni-l aratã ca un încîntãtor grãmãtic al vremurilor pe care le-a parcurs. Un talent incontestabil. Iatã, pentru început, cîteva fragmente dintr-un Jurnal scris acum jumãtate de secol. Aceste pagini, ºi cele care vor urma, sperãm noi, vor reconstitui o lume ºi, credem noi, vor da valoare acestui nume: ªtefan Raicu. Pe aceastã cale, avem rugãmintea de a fi contactaþi la redacþie, cu mulþumiri anticipate, de rudele, prietenii ºi cunoscuþii sãi.
Sfatul medicului
Vineri, 13 ianuarie 1956, Piatra Neamþ. Sfatul medicului... La Radio... Sfatul medicului cu privire la nocivitatea consumului de alcool pe timp de iarnã. Printre altele, alcoolul nu trebuie folosit în timpul iernei, deoarece, spre deosebire de pãrerea unora, el nu ajutã, ci dimpotrivã, poate expune organismul la boli (rãceli, guturaiuri, congestii etc.), deoarece el acþioneazã asupra vaselor ºi porilor pe care îi dilatã ºi astfel corpul devine mai puþin rezistent la rãcealã. Tocmai cã mã întrebam ºi eu, cum de se face cã în iarna asta întreagã (ca ºi în celelalte, dealtfel), nu am avut mãcar un guturai?!.
Apropos de radioteleviziune…
Piatra Neamþ, 14 ianuarie 1956. Se pare cã anul acesta, Staþiunea de Radio-Televiziune din Bucureºti va începe sã emitã programe regulate. Cînd am fost ultima oarã la Bucureºti, în noiembrie trecut, am vãzut o grãmadã de lume adunatã în faþa unei vitrine de pe Bulevard. M-am oprit ºi m-am strecurat printre oameni ca sã aflu motivul. ÃŽn vitrinã era un aparat de televiziune care recepþiona un program, urmãrit cu foarte mare curiozitate de toatã lumea adunatã. Mi-am adus aminte atunci de programele de început ale Radioului în þara noastrã. ÃŽncã de prin 1924-1925 au început sã aparã aparate de radio-recepþii, iar dintre ieºeni, Ionicã a fost din primii care ºi-a cumpãrat un „Telefunken“, strãmoº al aparatului de astãzi. Avea cam un metru de lung ºi dacã socoteai bateriile auxiliare, acumulatorii, o întreagã reþea de sîrme, difuzorul de camerã ºi cadrul antenei mobile, numai bine era nevoie de o camerã obiºnuitã ca sã-l adãposteascã. Pe carcasa aparatului erau tot felul de butoane, siguranþe, contacte ºi indicatoare de diverse culori, încît îþi trebuia o adevãratã mãiestrie ca sã scoþi ceva din el. Vreo cîteva perechi de cãºti, deoarece audiþia prin difuzor era prea ininteligibilã, ºi cum acestea erau puþine, mai ales seara cînd se umplea casa de curioºi, ele erau împãrþite frãþeºte, cîte una la douã persoane, încît, vrînd-nevrînd, trebuia sã fac tete-a-tete cu cîte o babã care nu mai contenea mirîndu-se cînd auzea vocile marilor cîntãreþi ai secolului. Mai curios e însã felul cum au fãcut masele de ieºeni cunoºtinþã cu aceste prime începuturi ale radiofoniei, care numai în cîþiva ani dupã aceea a ajuns la nivelul celei de peste hotare. La librãria „Socec & Comp“ din Iaºi, unde îmi fãceam pe atunci ucenicia, directorul firmei, Atanase Gheorghiu, era un straºnic inventiv în materie de reclamã. Printre altele, i-a venit odatã ideea nãstruºnicã de a prezenta publicului audiþii radiofonice, în care scop a instalat un aparat ca acela descris mai sus, cu toatã recuzita necesarã, într-una din vitrine (nu a uitat pãienjeniºul de sîrme, antena mobilã desfãºuratã pe coºcogeamite cadru de lemn ºi cutiile cu baterii). Difuzorul l-a montat deasupra uºii de la intrare, afarã, în stradã, numai cã nu avea nici o legãturã cu aparatul din vitrinã... ci cu un patefon postat pe balconul din prãvãlie, unde aveam eu biroul. Acolo fãceam eu de serviciu ºi aveam la îndemînã plãcile de patefon care erau clasate, ca sã gãsesc uºor ceea ce-mi trebuia. Patefonul avea pîlnia înfundatã cu cîrpe, astfel cã vibraþiile diafragmei mergeau direct la difuzorul din stradã. Unul din funcþionari stãtea în uºã, cu un „Radio-Welt“ în mînã (n.n. revistã cu programe radio), cãutînd programul din acea zi la posturile strãine (chit cã revista era de douã, trei luni în urmã). Apoi, se adresa celui care manipula aparatul din vitrinã cu voce tare, ca sã sesizeze ºi publicul din stradã (dar mai cu seamã pe mine, care eram ascuns la balcon), indicînd postul ºi lungimea de undã pe care se putea prinde la acea orã cutare operã sau concert, ori vre-un discurs de la Liga Naþiunilor. Dupã indicaþiile primite de jos, cãutam la repezealã o placã potrivitã, lãsam acul sã alunece cîtva timp pe marginea ei, apoi anunþam cu vocea îngroºatã, în pîlnia patefonului: „Hheirrr, Radio Berlin“, etc. etc. închideam apoi capacul ºi îmi vedeam de treabã. ÃŽn stradã mulþimea creºtea de ajungea pînã la trotuarul de peste drum, paralizînd complectamente circulaþia pe cea mai animatã arterã a Iaºiului, încît dupã cîteva seri a intervenit chestorul Poliþiei interzicînd „emisiunile radiofonice“. Aºa au auzit ieºenii, pentru prima oarã, „direct“, pe marii cîntãreþi ai timpului: Tita Ruffo, Straciari, Schaliapin, Amelitta Galicurci, ba chiar ºi celebrele discursuri ale lui Titulescu la Liga Naþiunilor... „La senge qui moutre a la lautaru magique“... fabula se repetã ºi se va tot repeta cît lumea aceasta.
|
Autentificare
