 Coca Bloos în „Ich bin Ofelia“ de Gertrud Fussenegger
• Teatrul „Pi Buni“ al Fundaþiei PiatrArt vã invitã la o nouã reprezentaþie • luni, 19 iunie, va fi prezentat publicului pietrean o producþie a Clubului Prometheus din Bucureºti: „Ich bin Ofelia“ de Gertrud Fussenegger • Un spectacol socotit, „pi buni“, un adevãrat eveniment teatral. Luni, 19 iunie 2006, ora 20,00, la Club Q30, Teatrul „Pi Buni“ al Fundaþiei PiatrArt va prezenta publicului pietrean o producþie a Clubului Prometheus din Bucureºti: „Ich bin Ofelia“ de Gertrud Fussenegger, un recital dramatic cu Coca Bloos, cea care a obþinut, la Gala din primãvara anului 2004, Premiul UNITER pentru cea mai bunã actriþã a anului 2003. Spectacolul realizat de regizorul Sorin Militaru beneficiazã de aportul scenografic al Alinei Herescu ºi de suportul muzical al lui Peter Sarosi.
Pentru cei interesaþi de a fi pãrtaºi la reformularea unui spectacol de excepþie sub bolþile de piatrã ale underground-ului din strada ªtefan cel Mare, facem precizarea cã rezervãrile pot fi fãcute la telefonul 0233-219666 sau prin sms la numãrul 0723-374807.
„Stãteam pe veceu ºi aveam obrajii roºii“
Nu vã speriaþi! Este o simplã replicã din contrarianta montare în care aþi vãzut-o ultima datã la cea de a XIX-a ediþie a Festivalului de Teatru de la Piatra Neamþ, într-un spectacol al Teatrului „Odeon“ din Bucureºti, cu piesa „Genocid sau ficatul meu e fãrã rost“ de Werner Schwab, în regia aceluiaºi Sorin Militaru. Era protagonistã într-o reprezentaþie în care mai evoluau Rodica Mandache, Virginia Rogin, Liviu Timuº, Gabriel Pintilei, Ana-Maria Moldovan ºi Paula Niculiþã, ºi care a constituit, într-un fel, un act de curaj în confruntarea cu publicul provincial, insuficient eliberat de complexele unei morale însuºite temeinic ºi, din pãcate, definitiv, dar care avea sã se dovedeascã, încã o datã, pregãtit temeinic în receptarea demersului teatral.
„A adus în sfera literaturii abjectul, penibilul ºi monstruozitatea fãrã sã facã arta abjectã, penibilã ºi monstruoasã. A împãcat expresionismul german cu literatura. A scris aºa cum noi nu avem curajul sã visãm“, spunea Dan Stoica, autorul traducþiei îndrãzneþului text, despre unul din cei mai curioºi tineri ai literaturii austriece, sfîrºit prematur din viaþã, nu înainte de a fi încercat sã dezvãluie necuprinsurile rãului din fiinþa umanã ºi sugerînd extirparea lui.
Despre spectacolul prezentat publicului pietrean, notam atunci cã eugenia moralã propusã de Werner Schwab se bazeazã pe datele unui diagnostic nemilos, nedisimulat ºi eficient. Cãci ºi moartea este eficientã, nu? Limbaj aspru, dur, pe alocuri ºocant, cu inflexiuni din bagajul stilistic al teatrului absurd grefat pe trunchiul colþuros al expresionismului german. Vehemenþã ostoitã în replici ºocante, oribilul transfigurat prin cursivitate dramaturgicã în simbol flasc. Eutanasia rãului, exorcizarea colectivã prin expiere, lecþia nemiloasã de justiþie întru asanare au efecte imediate. Este o soluþie, chiar dacã pe undeva, eronat, o analizã scrupuloasã ºi tendenþioasã ar putea gãsi motivaþiile analitice ale eugeniei fasciste in nuce. ªi, de fapt, prin vindecarea schilodului, mesajul este exact contrar: prin compasiune ºi prin eradicarea fermã a rãului, totul poate fi vindecat. Chiar ºi sufletul nostru.
Repere pietrene
Iar din sufletul nostru, vindecat sau nu, face parte ºi minunata actriþã Coca Bloos, cea care, sã nu uitãm, a fost o bunã bucatã de vreme o slujitoare devotatã a scenei Teatrului Tineretului din Piatra Neamþ, unde a întrupat, printre altele, roluri memorabile: Electra din „Muºtele“ de Jean Paul Sartre, regia Laurenþiu Ulici (1982), Directoarea liceului din „Zît, moarte, zît!“ de Saulius Saltenis, regia Irena Buciene - Lituania (1982), Tiþa din „Milionarul sãrac“ de Tudor Popescu (1984), Arkadina din „Pescãruºul“ de Cehov, regia Nicolae Scarlat (1984), Nana din R.U.R. de Karel Capek, regia Alexandru Darie (1985) sau Catte din „Piaþeta“ de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcãrete (1986).
„ÃŽmbrãþiºez fiecare pãrticicã din acest oraº minunat“
Ca toþi oamenii de valoare, e extrem de îndatoritoare ºi politicoasã. Apoi, remarci imediat cã popasul pietrean înseamnã mult mai mult decît oricare altul. ªi nu întîmplãtor. În cele din urmã, dialogul devine, inevitabil, un elogiu pentru publicul local.
Reporter: Stimatã doamnã Coca Bloss, cum vedeþi dumneavoastrã reîntîlnirea cu publicul pietrean, dupã atît de mulþi ani?
Coca Bloos: Oraºul Piatra Neamþ ºi publicul de aici, strãzile, muntele Pietricica, sã nu mai vorbesc de teatru, de trupa de aici, de spectacole, înseamnã foarte mult, înseamnã o parte din viaþa mea, înseamnã tinereþea mea, înseamnã ºcoala pe care am avut-o ºi nu contenesc sã spun lucrul acesta, de fiecare datã cînd am ocazia sã o fac. Este ca o mare dragoste pe care o iei cu tine ºi o porþi cu tine de-a lungul întregii vieþi.
Rep.: ªi, dupã un periplu profesional prin Satu Mare ºi Braºov, sînteþi la Bucureºti, la Teatrul Mic. Dincolo de bucuria pe care o încercãm prin faptul cã vã aflaþi acum, din nou, în mijlocul nostru, ºi dincolo de emoþia reîntîlnirii cu oamenii ºi locurile acestea, spuneþi-mi cum vã simþiþi în acest rol dintr-o piesã puþin neobiºnuitã, cu un limbaj dur, aspru.
C.B.: Limbajul, e adevãrat, poate pãrea licenþios...
Rep.: Eu nu am spus asta, chiar dacã dur poate fi interpretat ca un eufemism.
C.B.: Da, dur, aspru... Este viaþa; nu numai de aici, ci ºi de aiurea. Habar nu am dacã trebuie sã luãm în seamã acest limbaj, ci cred cã este important ce transmite el. Werner Schwab, unul din cei mai importanþi dramaturgi din spaþiul germanic, s-a gîndit foarte mult, probabil, cînd a fãurit un limbaj cu asemenea caracteristici, cãutînd sã ajungã prin urît la frumos. Un destin, altminteri, teribil de nefericit, dispãrînd la o vîrstã... Nici nu ºtii care e vîrsta la care sã dispari...
Îmi place foarte mult dramaturgia lui Schwab, rolul cred cã transmite acest mesaj: din cînd în cînd, trebuie sã facem curãþenie în jurul nostru, cu noi înºine ºi cu tot ceea ce se întîmplã în jurul nostru.
Rep.: ªi cu toate patimile ºi lucrurile urîte care ne macinã, ne copleºesc.
C.B.: Este foarte exact ceea ce spuneþi.
Rep.: Dumneavoastrã aþi transmis, astãzi, acest mesaj ºi aþi fãcut-o cu distincþia care vã caracterizeazã.
C.B.: Publicul din Piatra Neamþ, nu numai cã este foarte inteligent, este ºi un public format, cãruia nu trebuie sã i se explice un spectacol. L-am simþit ºi chiar dacã poate a fost puþin contrariat de limbaj, sînt convinsã cã a înþeles ceea ce trebuia. Am un mare respect pentru publicul din Piatra Neamþ.
Vã îmbrãþiºez ºi îmbrãþiºez fiecare pãrticicã din acest oraº minunat.
Recunoaºteri ºi aprecieri autorizate
Actorul Corneliu-Dan Borcia, iniþiatorul ºi sufletul noii forme de manifestare dramaticã de la Piatra Neamþ, a fost, între 1982 ºi 1986, coleg de scenã cu actriþa Coca Bloos:
„Dupã ce a plecat de la Piatra Neamþ, Coca Bloos a fãcut o carierã extraordinarã de actriþã de teatru ºi de cinema. A avut ºansa sã lucreze cu regizori foarte mari, de la Vlad Mugur la Purcãrete ºi de la Alexandru Darie la mai tinerii Vlad Masaci sau Sorin Militaru, care, de altfel, semneazã ºi regia acestui impresionant recital dramatic“.
ÃŽntr-un numãr din februarie 2004 al cotidianului naþional „România Liberã“, cunoscutul critic teatral Florica Ichim sublinia calitãþile recitalului actoricesc propus de Coca Bloos:
„Coca Bloos este dintre actorii care, în timp, încet, încet, ºi-au dovedit talentul, ºi-au cîºtigat locul în teatru ºi în film, deºi, încã din începuturi de carierã, un regizor ca Vlad Mugur o preþuise. Ea este dintre actorii cu pumnii strînºi, nescutiþi de lovituri în teatru ºi în afara lui, apãsaþi de neîncrederea în propriile posibilitãþi. Regizori ca Lucian Pintilie sau Silviu Purcãrete, însã, au ºtiut ce poate da ecranului ºi scenei, ce poate face dintr-un personaj, chiar de plan secund, aceastã actriþã minusculã, tenace ºi împãtimitã de profesiune. Au ºtiut cîte chipuri poate lua, cîte fiinþe poate întrupa.
Acum, un regizor din tînãra generaþie, Sorin Militaru, i-a încredinþat o Ofelie, nu cea shakespeareanã, ci un personaj dintr-o nuvelã, în care nefericita tînãrã ar fi adevãrata eroinã inspiratoare, ce apucã vîrste mature, uitatã în cotloane de palat unde domneºte Hamlet ajuns rege. Ofelia aceasta nu se rãzboieºte cu dramaturgul ce ne-a povestit invenþiuni. Ea îl simte aproape. Pentru ea va fi «William» ºi jocul ei, pe firul poveºtii ºi al timpului, de-a adevãr ºi ficþiune, îi dã dreptate lui William. Cu mintea femeii mature pe acesta îl va iubi, nu pe Hamletul adolescentei inconºtiente. Pe mica scenã primitoare de la Clubul Prometeus, numele lui Gertrud Fusseneger (tradusã ºi adaptatã de Dan Stoica) capãtã viaþã ºi vibraþie, pentru cã interpreta ne poartã prin labirintul stãrilor sale, ne poartã cu delicateþe, în vreme ce ea arde, se consumã ca, în final, înlãturînd însemnele jocului teatral, sã ne lase melancolici ca dupã poveºtile ce s-au terminat prea repede.“
Ei bine, dupã o asemenea recomandare, nu ne mai rãmîne decît sã vedem spectacolul; ºi pe cea care îl poartã pe umeri, asemenea unei cruci. Pentru noi, oamenii...
FOTO: ... astãzi, în „Ich bin Ofelia“ de Gertrud Fussenegger...
|
Autentificare
