 Pridvorul cu amintiri. Christian W. Schenk - 55 de ani în 55 de poeme
• nu demult, pe cerdacul Casei Memoriale „Hogaº“, a avut loc o lansare de carte ÃŽn buricul tîrgului, cum se spune, cerdacul casei lui Calistrat Hogaº, de unde scriitorul apocalipselor naturale priveghea capriciile anotimpurilor, se îndestuleazã ºi astãzi cu lumina dimineþilor ivite de peste culmile colþuroase ale Pietricicãi. Va fi ieºit în prag Homerul acestor locuri ºi se va fi învrednicit a privi cãtre bãtãtura nãpãditã de iarbã ºi buruieni, prin care rãtãceau fãpturi ºi jivine, pentru ca apoi, împãcat, sã-ºi pliveascã rodul închipuirii de pe soclul înalt, alcãtuit gospodãreºte dindãrãtul cãminului, undeva spre inima cuhniilor în care vieþuia tihna domesticã.
Ei bine, în acest loc, privegheat de umbra bãtrînilor nuci, undeva într-o rãstignitã searã de iunie, a poposit pentru o vreme spiritul versului ºi teritoriul paºnic al vorbelor frumos alcãtuite.
Un fapt ca oricare altul, care capãtã grava ºi importanta misiune de a fi unul cultural. Poetul Christian W. Schenk, la cincizeci ºi cinci de ani de vieþuire întru metaforã, poposeºte în mijlocul prietenilor sãi din Piatra Neamþ. Conclavul optzeciºtilor, cum le place sã fie rãsfãþaþi, se întîlneºte pe cerdacul casei lui Hogaº. În dos, ferit de privirile indiscrete ale curioºilor. S-au îngrãºat, dau semne de prosperitate, au riduri, neveste, copii. Mai e puþin ºi vor fi bunici. Oamenii aceºtia se vor risipi în cele din urmã în urmaºii lor, se vor dãrui cu naturaleþe capriciilor acestora, se vor estompa în nãzuinþele ºi aspiraþiile unei generaþii viguroase adãpate din tot ceea ce au strîns cu sîrg idealiºtii ãºtia bezmetici, care n-au bãnuit nici o clipã cã vor sfîrºi lamentabil în memoria, de cele mai multe ori ingratã, a descendenþilor zãmisliþi cu atîta patimã ºi inconºtienþã.
„Christian W. Schenk e o insulã de latinitate într-o mare goticã“ afirma sentenþios, lîngã paharul cu ºerbet ºi apã limpede, poetul Adrian Alui Gheorghe, cãutînd sã gãseascã puncte comune unei legãturi spirituale din care, la prima vedere, tocmai acestea lipseau.
„55 de poeme“
Pentru cã întreaga biografie a poetului româno-germano-maghiar contrazicea spiritul domestic al peisajului croit între o uºã scîrþîietoare ºi treapta aproape putredã a scãrii ce se înãlþa din marea de iarbã cãtre soclul statorniciei sale.
Da, pe cei doi îi despãrþea ceva. Cu toate cã amîndoi vorbeau despre Homer, despre Hypatia ºi despre Kyrillos. Dar, în acelaºi timp, îi þinea laolaltã spiritul literei ºi comuniunea creaþiei.
Cuvinte frumoase, invitaþi de seamã - Dorel Dorian, Vasile Spiridon, Nicolae Sava, Cristian Livescu, Radu Florescu - discursuri temperate de luciditatea ºi dimensiunea vîrstei, o plachetã pentru excelenþã din partea Asociaþiei Culturale Conta ºi - un gest cu adevãrat de excepþie - lansarea unui volum cu „55 de poeme“ ale sãrbãtoritului de cãtre Editura Conta, ediþie îngrijitã ºi postfaþatã de Adrian Alui Gheorghe.
Argumentul, împãnat de simþire ºi afinitate, care a motivat acest gest, se regãseºte în chiar vorba îngrijitorului: „ªi-a luat cu el amintirile ºi o poftã nebunã de poezie. Cã, vorba parafrazatã dupã alt neamþ, poetul n-are patrie, el trãieºte între graniþele limbii pe orizontalã ºi dupã cît acces are la divinitate, pe verticalã. Oricît ar spune acum cã e neamþ ºi cã aude limpede plînsul virtuoasei Lorelai printre valurile Rinului, eu ºtiu cã toatã viaþa a adunat poezie româneascã precum un avar care riscã, în final, sã se îngroape în mijlocul averilor sale. A adunat poezie româneascã traducînd-o în limba germanã, ca sã împãrtãºeascã ºi celor din jurul sãu ascendenþa sa (neapãrat) nobilã, ca sã-i facã ºi pe ceilalþi pãrtaºi la bucuria care l-a determinat pe el însuºi sã scrie poezie în capãtul unui ºir care îi cuprindea pe Eminescu, pe Bacovia, pe Blaga, pe Arghezi, pe Nichita... Omul e o poveste, se zice. Totul e sã se opreascã odatã din fuga sa ºi sã o spunã. Sieºi ºi celorlalþi.“
|
Autentificare
