Punctualitatea la români
Ieri, un tîmplar, care îmi face de trei luni o uºã banalã, s-a înfiinþat în sfîrºit la mine. Credeam cã îmi monteazã uºa. Promisese de 15 ori termene fãrã echivoc: „Joi, o aveþi!“, „Mîine uºa e în toc!“. Aº! Meseriaºul a venit sã-mi spunã relaxat cã a pierdut mãsurile ºi nici mãcar nu s-a apucat sã tranºeze materialul lemnos transportat la domiciliul respectivului, la termenul fixat de mînuitorul de rindea. Am fost ispitit sã-l asasinez. ÃŽn comanda mea figura explicit execuþia uºii în termenul cel mai scurt. „ÃŽn trei zile o aveþi“, spusese, acum trei luni, tîmplarul. Altfel, înaintam comanda altcuiva. M-a minþit constant, cu o nesimþire exersatã. Mi-a ºi replicat: „Pãi ce vã supãraþi atîta! Eu sînt meseriaº. Ce, nu ºtiþi cã sînt meseriaº?“ Adicã meseriaºul, prin vocaþie ºi conþinut moral al meseriei nu trebuie sã se þinã de cuvînt. Halal! Punctualitatea, în România, nu intrã în genere în gramatica ºcolarã ºi educaþie. Pedagogia exemplului personal al celuilalt lipseºte. De aceea sfidarea punctualitãþii urcã din pãcate pînã la instituþiile înalte ale statului. Un fost prim-ministru, Radu Vasile, stãtea (mi-a spus-o chiar un fost consilier al lui) ore în ºir singur în birou, uitîndu-se pe pereþi, în timp ce 700 de oameni îl aºteptau într-o salã pentru o ºedinþã anunþatã la orã fixã. Diplomatul Mircea Geaonã, ºef de partid opozant azi, a întîrziat circa patru ore la o întîlnire a femeilor pesediste pe care trebuia s-o deschidã, jignindu-le mortal. Politicianul a venit senin ºi a plecat fãrã sã-ºi cearã scuze. Bravo Mircea! E un început promiþãtor de carierã glorioasã!. ªefii - e cred un reflex comunist din vremea lui Gheorghiu Dej - se lasã aºteptaþi. Cu cît erau ºi sînt aºteptaþi mai mult, cu atît deveneau ºi devin mai importanþi. Un ºef care soseºte la timp, eventual înaintea subordonaþilor, nu e ºef. E un imbecil. Tîmplarul meu, prin educaþie, ar fi mai puþin tîmplar, i-ar cãdea rindeaua din mînã, dacã s-ar þine de cuvînt, iar în personalitatea lui de mãmãligã unsuroasã ar intra ºi ingredientul neglijabil al punctualitãþii. Eu continui sã rãmîn un imbecil. Vin, invariabil, la întîlniri cu cinci minute înaintea celuilalt sau celorlalþi ºi îmi iau toate precauþiile pentru a nu întîrzia. Mi-am predat întotdeauna în ziua ºi la ora anunþatã articolul promis, într-o carierã jurnalisticã mãsurînd decenii. Cusurul acesta mi-a pus un impozit greu pe eventuala consideraþie a semenilor.
|
Autentificare
