 Pãrinþi plecaþi la muncã în strãinãtate ºi consecinþe psihologice asupra copiilor
Instabilitatea socio-economicã din România ºi tranziþia interminabilã au determinat pe mulþi dintre români sã plece la muncã în strãinãtate pentru a-ºi putea întreþine familia. Desigur, cîºtigurile obþinute sînt importante atît pentru familie cît ºi pentru economia româneascã, însã aceastã migraþie spre vest are ºi aspecte mai puþin dorite. Acestea ar fi destrãmarea familialã ºi „abandonul“ copiilor la bunici sau la alte rude, cu consecinþe psihologice grave în timp pentru aceºtia. Trecutul ne aratã cã ºi în perioada comunistã foarte mulþi pãrinþi au fost nevoiþi sã lucreze pe ºantiere, în alte oraºe, ºi sã lase copilul în grija bunicilor. Aceºtia din urmã au avut dintotdeauna un rol foarte important în educaþia ºi creºterea copiilor, dar dupã revoluþie au un rol ºi mai mare, pentru cã foarte mulþi români, aproape douã milioane lucreazã în prezent în strãinãtate, dintre care majoritatea au ºi unul sau mai mulþi copii.
Situaþia e mai accentuatã în Moldova ºi în zonele rurale, unde 30-50% din copii trãiesc la bunici sau la rude apropiate. Sînt ºi cazuri în care copilul cel mare de vîrsta adolescenþei este ºi tatã ºi mamã, avînd grijã de fraþii lui mai mici. În situaþii extreme copilul rãmîne total abandonat ºi autoritãþile trebuie sã aibã grijã de el. Existã o problemã destul de delicatã care se ridicã: ar fi mai bine sã se rãmînã în România ºi pãrinþii sã nu aibã bani, astfel sã nu aibã posibilitatea sã-i educe ºi sã-i îngrijeascã sau e mai bine sã plece, eliminîndu-se problemele financiare, însã sã rãmînã copii în grija altor persoane sau doar cu un pãrinte. Lucrurile nu pot fi privite în alb ºi negru, însã trebuie evidenþiate consecinþele psihologice care apar ca urmare a absenþei numai a unuia din pãrinþi pe o perioadã mai lungã. Din momentul naºterii, copilul observã cã existã douã persoane în jurul lui cu roluri diferite. Împreunã, pãrinþii îndeplinesc toate funcþiile familiale. Funcþia instrumentalã este legatã mai mult de tatã, iar cea afectivã de mamã. În aceste condiþii apare identificarea bãiatului cu tatãl, iar a fetei cu mama, necesarã constituirii identitãþii de sine a copilului. Aceastã identitate este afectatã cînd nu existã ambele figuri parentale în preajma copilului.
Copii învaþã sã accepte limitele ºi disciplina pe care pãrinþii o impun. El poate manipula prin dualitatea lui pe pãrinþii care nu sînt uniþi. De exemplu, cînd nu reuºeºte sã obþinã ceva de la unul din pãrinþi încearcã de la al doilea ºi reuºeºte astfel în cele mai multe cazuri ºi invers. La vîrsta de trei ani copilul crede cã el este cel mai puternic. Omnipotenþa este o iluzie, o fantezie a copilului, pãrinþii fiind cei care îl fac sã revinã cu capul pe pãmînt prin educaþie ºi prin limitele impuse. În momentul cînd acestea nu sînt, copilul se simte puternic, cã poate sã facã orice, însã în momentul cînd nu reuºeºte sã facã faþã problemelor intervine dezamãgirea ºi frustrarea.
Plecarea unuia dintre pãrinþi sau a ambilor, conduce la un sentiment de abandon sau la anxietatea de separare.
„Se recomandã sã se evite plecarea ambilor pãrinþi în strãinãtate“
Astfel fiecare despãrþire pe parcursul vieþii lor va fi traumaticã ºi accentuatã. Eforturile vor fi îndreptate spre evitarea despãrþirii, chiar dacã uneori aceasta este necesarã. Astfel vor apãrea multe compromisuri ºi tulburãri afective. Intervine ºi lipsa ataºamentului care nu poate fi compensatã în nici un alt fel. Lipsa de afectivitate este de cele mai multe ori autocompensatã prin cheltuieli nejustificate ºi prin imaginea afiºatã, însã banii nu pot compensa lipsa pãrinþilor ºi rolul lor în dezvoltarea copilului ºi în viaþa de zi cu zi. Absenþa pãrinþilor sau doar a unuia poate conduce ºi la probleme ºcolare, copilul nu se mai concentreazã, se închide în el sau devine neliniºtit, abandoneazã ºcoala uneori, nu are nimeni puterea sã-l controleze. Copilul suferã de disciplinã, de lipsa de limitare.
Pãrinþii plecaþi sînt de mai multe feluri: care sunã des, care vin acasã la cîteva luni ºi-l viziteazã sau care numai trimit bani. În aceastã privinþã autoritãþile trebuie sã impunã ca plecarea în strãinãtate sã aibã loc dupã ce s-a lãsat copilul pe mîini bune ºi s-a luat angajamentul de a se þine un contact permanent cu copiii, cu toate cã cele mai moderne mijloace de comunicare, telefonul sau internetul nu þin loc de cãldurã umanã ºi de un sfat dat de aproape, cu afecþiune pãrintescã.
Din pãcate, aceastã datorie se uitã cînd se ajunge în strãinãtate ºi dacã la început era în plan rãmînînerea pentru o perioadã scurtã, aceasta se prelungeºte pînã se ajunge la instalarea unei rupturi puternice între pãrinþi ºi copii.
În concluzie, se recomandã sã se evite plecarea ambilor pãrinþi în strãinãtate ºi de asemenea, înainte de aceasta, cîteva întîlniri de consiliere psihologicã care sã stabileascã relaþia dintre pãrinþi dupã plecare ºi relaþia între pãrintele plecat ºi copil/copii, pentru a se evita apariþia de probleme în familie ºi la copii.
Altfel, se creeazã la copii sentimentul abandonului ºi este posibil ca odatã ajunºi la maturitate sã abandoneze ºi ei pe copii lor ca un fel de protest ºi ca rãzbunare împotriva propriilor pãrinþi.
|
Autentificare
