 Staretul Bistritei, accident pe „zebră“
• victimă a fost un copil de 8 ani • acesta traversa strada prin loc marcat corespunzător • el a fost diagnosticat cu fractură omoplat stîng • părintele Toderită Pavel a rămas fără permis de conducere si este cercetat pentru vătămare corporală din culpă • miercuri, alti doi minori au fost implicati în accidente rutiere • Toderită Pavel, staretul Mănăstirii Bistrita, a fost implicat într-un grav accident rutier petrecut ieri dimineată, în comuna Dumbrava Rosie. Preotul se afla la volanul unui autoturism Opel Zafira, înmatriculat B 6651, si se deplasa pe directia Piatra Neamt - Bacău. Ajuns la o trecere de pietoni, a observat prea tîrziu un copil care se angajase în traversarea străzii regulamentar. În aceste conditii, accidentul nu a mai putut fi evitat, Gabriel Hutupan, în vîrstă de 8 ani, fiind lovit în plin de masină. În urma impactului, elevul a fost destul de grav accidentat, fiind transportat de urgentă la Spitalul Judetean Neamt. În urma investigatiilor, el a fost diagnosticat cu fractură omoplat stîng. La fata locului s-a deplasat o echipă de politisti din cadrul Serviciului Politiei Rutiere, care a demarat o anchetă în vederea stabilirii circumstantelor în care a avut loc evenimentul. Prima măsură luată a fost aceea de a ridica permisul de conducere al staretului. „Cercetările nu au fost, încă, definitivate. Cu toate acestea, putem spune că vina apartine lui Pavel Toderită, care nu a acordat prioritate de trecere pietonului. Am întocmit un dosar penal pentru comiterea infractiunii de vătămare corporală din culpă si am luat măsura ridicării permisului de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. După finalizarea cercetărilor, se va da o solutie legală prin Parchetul de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamt“, a declarat un ofiter de politie care a participat la anchetă.
Copil accidentat în centrul orasului Tîrgu Neamt
Miercuri, 15 noiembrie, alti doi copii au avut de suferit în urma unor accidente care s-au datorat neatentiei si lipsei de supraveghere din partea părintilor. S.V., din Tîrgu Neamt, în vîrstă de 11 ani, a fost internat la Sectia chirurgie a spitalului din localitate, după ce a fost surprins si lovit, în jurul orei 19.15, de un autoturism care circula prin centrul orasului si era condus de Lucian Neculai A., de 38 de ani. Se pare că victima se angajase în traversarea străzii în fugă si fără să se asigure, la spital fiind diagnosticat cu traumatism tibiotarsian la picior stîng. Soferul nu consumase băuturi alcoolice.
În ziua amintită, un copilas de 4 ani a fost accidentat în localitatea Trifesti. Acesta a fost lăsat nesupravegheat de părinti si a traversat soseaua prin loc nepermis, moment în care a fost surprins de autoturismul Hyundai condus de Georgiana Corina T., de 46 de ani, din Roman.
Cîteva ore mai tîrziu, un alt eveniment s-a înregistrat pe strada Bistritei, din Piatra Neamt. Ioan M., în vîrstă de 49 de ani, din comuna Pîngarati, conducea un autoturismu Opel Astra cînd, la plecarea de pe loc, l-a accidentat usor pe Christian I., de 19 ani, care conducea regulamentar, din sens opus, o motocicletă.
Pe 15 noiembrie, lucrătorii Postului de Politie Băltătesti l-au prins pe Aurel V., de 44 ani, care se afla la volanul unei masini, desi avea permisul de conducere suspendat pentru consum de alcool.
|