Divide et impera
Mi-am întîlnit zilele trecute la o receptie din cele cu sclipici, programate spre coada anului, cu discursuri, diplome, pupãturi si multumiri adresate organizatorilor si mai ales „pãrintilor care m-au fãcut si m-au educat pentru a merita acest premiu“, un vechi prieten, scriitor. Scriitor nu de poezii, ca mine, ci scriitor de romane. Cu alte cuvinte, om în toatã firea, cu loc bine definit în istoria literaturii. Ce mai faci, ce mai scrii? N-am mai auzit nimic de cutare cunostintã comunã, vorbe lîngã un lichid care dã culoare paharului altfel transparent.
Colegul meu de generatie scrie un nou roman. Nici n-ar fi putut scrie altceva. E, zice el, un fel de pamflet istoric. Cum vine asta, întreb. Personajul, zice prozatorul, e Traian Bãsescu. Fireste nu-l cheamã asa, în carte se cheamã altfel. Sã lesin! Stiu cã amicul meu n-are o pãrere rozã despre actualul presedinte. Împãrtim, amîndoi, convingerea cã nu se putea petrece ceva mai rãu României, acum în preajma aderãrii, decît un asemenea personaj gîlcevos, mãcinat de numeroase cusururi lumesti. Cînd e plin de cusururi un om de rînd, nu e nici o nenorocire. Cînd e plin de cusururi un sef de stat, e de rãu.
Pentru a zugrãvi personajul, prozatorul, pe care îl stiu meticulos, s-a documentat. A cunoscut în primul rînd marinari, a stat de vorbã cu comandanti de nave. A tãifãsuit cu marinari care au lucrat cu Bãsescu. A fost la Institutul de Marinã pe care l-a absolvit seful statului si a fãcut schimb de opinii cu lucrãtori din serviciile secrete. Muncã nu glumã!
Iatã un amãnunt pe care mi l-a relatat prozatorul. Regula divide si stãpîneste este una esentialã pentru comandantii de vapor. O învatã chiar la scoalã. Pe mare e greu sã tii în mînã un colectiv. Pentru a te proclama sef, trebuie sã bagi mai întîi zîzanie între subordonati. Zîzania trebuie mentinutã la foc continuu. Numai astfel vor veni fiecare în parte sau toti grãmadã la tine, cerîndu-ti sã le faci dreptate. Vei fi Seful. Personajul din roman a învãtat perfect regula. A avut chiar geniu, un geniu malefic, în aplicarea ei. A dispus de oameni si a fãcut ce a vrut cu ei. Este regula cu care personajul real stãpîneste acum viata politicã a României. Partidele au fost fãcute zob. Politicienii - minimalizati, redusi la tãcere sau pusi sã se pãruiascã. Diversiunea PLD? Cine îsi imagineazã cã este cu bãtaie scurtã, se însealã. Cine îsi imagineazã cã totul este pentru a sãlta Partidul Democrat, dragostea veche a presedintelui, se însealã. În final, si bocii si videnii PD-ului vor fi sacrificati. Presedintele nu se iubeste decît pe sine.
Cum adicã, întreb eu zãpãcit de-a binelea, PLD nu va deveni pînã la urmã PD? Nu, spune prozatorul, convertit în analist politic, Partidul Democrat va fi absorbit de PLD. Scriitorul îmi dezvoltã tema rîsului lui Traian Bãsescu. Rîsul este unul din marile lui secrete. Aflat uneori în încurcãturã, în locul unui rãspuns pe care nu-l are, presedintele rîde (are o gamã variatã) dezamorsînd totul, împingînd pe o pistã lejerã ceea ce putea deveni dezastruos.
Cînd vei publica romanul? Prozatorul tace. Îsi priveste paharul din care n-a bãut nimic. Într-o zi! Ziua aceea nu va fi însã în anii de domnie ai lui Traian Bãsescu. Ti-e fricã? Nu, nu mi-e fricã, dar nu este acum locul unui asemenea roman.
Am plecat nãuc. Dictonul latin divide et impera, învãtat la scoala de marinã? Pun cap la cap fiecare iesire publicã a presedintelui din ultima vreme. Se leagã. Se leagã al naibii de tare.
|
Autentificare
