RELEUL PIETRICICA. Gunoiul comunismului are loc la geam

Am avut răbdarea de a transcrie un dialog, pe care îl reproduc la sfîrsitul acestui articol, pentru că este plin de platitudini cu moft de profunzime pentru eternitate. Interviul îmi aduce aminte de un altul, apărut în Catavencu, chiar într-unul din primele numere: „Da, l-am iubit pe Ceausescu!“ se numea, titlu onorat cu litere corp-afis, curajosul autor al afirmatiei fiind Corneliu Vadim Tudor. Eu, întîmplător, aflîndu-mă atunci prin redactia de la Curtea Veche, fiind pus la corvoada corecturii. Sincer, l-am apreciat că avea sînge în instalatie. Desigur, nu-l pot aprecia pentru ce-a făcut recent în Parlament, fiindcă am oroare de asemenea manifestări viscerale, dar, domnule!, ca să ajungi la asemenea declaratii si gesturi socante, trebuie să ai ceva drăcesc în tine. Sincer să fiu, am o teamă inefabilă fată de asemenea oameni în care se combină cultura enciclopedică si violenta unui bătăus retardat. Atît Vadim, cît si Păunescu sînt ca niste buldozere uriase, ca niste hipopotami din calea cărora trebuie să fugi. Mai plastic, îi văd urcîndu-se într-un autobuz supraaglomerat, dînd la maxim din gură, coate, picioare si înaintînd cu frenezie ca să ocupe un loc la geam, netinînd cont de femei gravide, copii, bătrîni si alti cetăteni banali. Sînt de neoprit. Echimozele lăsate în urmă nu-i interesează, mortii de la Ploiesti, flegmele din decembrie 89', coalitiile cu Iliescu, Constantinescu si Băsescu. Chiar, la un moment dat, credeam că Băsescu, destept, îl manipulează pe Vadim pentru sondaje, e mînă în mînă cu Tribunul, au ei niste colaborări suspecte, fiindcă Tribunul asa a supravietuit după Livolutie: dîndu-se lovit. Împărtind tortul cu Iliescu si făcîndu-le pîrtie lui Constantinescu si Băsescu. Soi rău acest Vadim, iar despre Păunescu, ce să mai spunem? Fiindcă, l-a lovit Dumnezeu si ni l-a arătat asa cum e el, prin nevastă-sa mai tînără. Care a ucis, din culpă, într-un accident de masină si rămîne, în continuare, nepedepsită. Despre cum îi bate Dumnezeu pe ticălosi, prin copii, sotii, rude, este un alt subiect. Revenind la Marele Circ Milociu de la Parlament, cităm: „Regimul comunist din România a fost ilegitim si criminal“ (Băsescu); „Numai un război nuclear ar putea distruge comunismul“ si „Într-o zi nu se poate face condamnarea comunismului“ (Lech Walesa); „Comunismul este mai periculos decît fascismul“ (Jelio Jelev); „Viata mea a fost o lungă si loială asteptare“ ( Mihai, ex-rege). Ion Iliescu, liderul de necontestat al perioadei post-ceausiste, a absentat de la sedintă. Nici pe Păunescu nu l-am văzut prin sală, dar poate este o lipsă a mea. În schimb, omniprezent, Vadim a fluierat, umfîndu-si obrajii umflati, ca la meci. O definitie a penibilului. Fiindcă, pentru a intra în Parlamentul României, trebuie să-ti pregătesti o anumită tinută, bun, rău, asa cum e el, Parlamentul nu este un stadion.

Ceausescu, erou national

Citez din ultima parte a articolului „Ceausescu-statură de exceptie“, publicat în ziarul Vremea, la data de 4 decembrie 1993. Este vorba despre o discutie purtată de Adrian Păunescu si Gelu în bucătăria primului. Gelu Voican Voiculescu (pentru cei care nu stiu, groparul lui Ceausescu):
„A. Păunescu: Ati făcut din Ceausescu, care devenise un personaj urît de toată lumea, un erou national.
G.V.Voiculescu: Dar nu merita să i se acorde această sansă? Să aibă, în sfîrsit, un deznodămînt pe măsura unui destin si a unei staturi de exceptie?
A.Păunescu: Dacă din acest punct de vedere ai făcut-o, este explicabil si justificat totul.
G.V.Voiculescu: Am probitatea să-ti mărturisesc că n-am avut în vedere asemenea lucru. Asta o spun acum.
A.Păunescu: Da, dar probabil că te-a survolat această logică. Hegel spune despre Socrate - si cu asta as vrea să fim de acord să încheiem- exact în directia în care vorbesti tu despre Ceausescu acum: Socrate este ce este abia prin felul deznodămîntului. Altfel, zice Hegel, Socrate rămînea un filozof particular al Atenei. Într-adevăr, Nicolae Ceausescu rămîne unul dintre liderii Europei de Răsărit si asupra lui ar fi planat incertitudinea faptelor de eroism din timpul vietii sale. Asa cum a sfîrsit - si trebuie să recunosti că a terminat ca un bărbat - si chiar ea, care nu mi-a fost niciodată dragă, a terminat frumos (Am muncit împreună, am luptat împreună, să murim împreună!), au scris o pagină care lor nu le mai foloseste. Dar nouă ne foloseste, ca exemplu de demnitate în fata mortii.
G.V.Voiculescu: Dar nu te gîndesti că tragismul mortii lor a fost o ocazie nesperată, care le-a oferit posibilitatea de a se mîntui, în clipa mortii respective, si că, în felul acesta, si-au putut răscumpăra o foarte mare parte din păcate, prin însusi dramatismul si martiriul mortii lor?
A.Păunescu: Mă gîndesc si cred că e adevărat ce spui că e cu atît mai adevărat, cu cît avem să ne mîntuim de faptele noastre rele prin fapte bune viitoare si, eventual, printr-o moarte pe măsură.
Este ziua de 18 noiembrie 1993. A fost un dialog cu Gelu Voican Voiculescu, la noi acasă, în bucătărie“.Are dreptate polonezul: „Într-o zi nu se poate face condamnarea comunismului“. Cît despre predictia răposatului Brucan, se pare că a fost optimist.