Sãrbãtoarea Sfîntului Gheorghe, purtãtorul de biruintã
Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe, purtãtorul de biruintã, este celebrat de bisericile crestine, an de an, pe 23 aprilie. Traditia bisericii ne spune cã acest sfînt era originar din Capadochia, din pãrinti crestini vestiti, si a trãit pe vremea împãratului roman pãgîn Diocletian. Crescut în buna si dreapta credintã, tînãrul Gheorghe, dupã moartea tatãlui sãu, a plecat în Palestina, unde avea multe averi si mosteniri. Acolo s-a înrolat la oaste. Dupã ce a arãtat vitejia în rãzboaie, împãratul Diocletian l-a numit cu dregãtoria de comite si de voievod, la vîrsta de doar 20 de ani.
Cînd a aflat Diocletian, prigonitorul crestinilor, despre ostasul proaspãt ridicat în rang de el însusi cã se închinã la Hristos, Gheorghe, rãmas între timp orfan de ambii pãrinti, a împãrtit toatã averea sãracilor, a eliberat pe toti robii sãi, socotind cã a venit vremea mîntuirii. Cu îndrãznealã, a spus împãratului cã hotãrîrea de a prigoni crestinii este nedreaptã, explicînd cã idolii nu sînt dumnezei. Pentru acest rãspuns, Gheorghe a fost aruncat în temnitã, fiind supus la torturi groaznice. A fost lovit cu sulita, lovit la tãlpi, strivit sub lespezi de piatrã, chinuit pe roatã, aruncat în groapã cu var, obligat sã bea otravã, încãltat cu papuci cu cuie si bãtut cu bestialitate. Se spune cã, în timpul supliciilor, în fata lui Gheorghe s-a arãtat un înger, care a pus mîna pe el, spunîndu-i : „Bucurã-te!“, fãcîndu-se apoi nevãzut. Apoi, mucenicul a coborît singur de pe patul de torturã, cu trupul tãmãduit de rãni, uimind pe toti de fatã, care s-au convertit la crestinism, printre ei si împãrãteasa Alexandrina, sotia crudului împãrat Diocletian. Pe 23 aprilie 303, martirului Gheorghe i-a fost tãiat capul în fata întregii ostiri. De atunci, imaginea sa a fost asociatã cu vitejia nemãrginitã si credinta în biserica crestinã pînã la sacrificiu suprem.
Iconografia bisericeascã pãstreazã imaginea Sfîntului Gheorghe cãlare pe cal, strãpungînd cu sulita un balaur, dupã o legendã apãrutã în secolul al XII-lea. Se povesteste cã un balaur imens si feroce a apãrut lîngã Selena, în Lybia. Locuitorii îi ofereau zilnic oi pentru a-i potoli foamea, iar cînd s-au terminat oile, balaurul a cerut pe fata împãratului. Atunci, a apãrut un viteaz crestin care a rãpus fiara fioroasã.
În cinstea Sfîntului Gheorghe au fost ridicate de-a lungul timpului nenumãrate biserici crestine ortodoxe si catolice, în toate tãrile Europei. Sfîntul purtãtor de biruintã a fost ales ca patron al Angliei, precum si al Moldovei lui Stefan cel Mare si Sfînt. Ocrotirea sa se extinde asupra soldatilor si, printr-o analogie a numelui cu numele pãmîntului în limba greacã (geea), asupra truditorilor sãi, agricultorii.
În calendarul popular religios se spune cã Sfîntul Gheorghe are cheia cu care deschide poarta timpului, închisã de Sfîntul Dumitru, în toamnã, pe 26 octombrie. Se mai pãstreazã si în zilele noastre obiceiul ca, în ajunul acestei sãrbãtori, sã se punã ramuri verzi de rãchitã, asezate pe o brazdã pe stîlpul portilor, pentru a marca venirea primãverii si începerea muncilor agricole, dar si cã sfîntul vine noaptea în gospodãrii si îsi leagã calul de stîlpul portii, sã apere pãsunile si fînetele de duhuri rele.
|
Autentificare
