Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Iunie 2007
LMMJVSD
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930 
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 4 Iunie 2007
Tipãreste articolul - Varianta pentru imprimantã Trimite acest articol unui prieten  prin email

Violatori scapati de bratul lung al legii

• autorii unui viol comis împotriva unei pustoaice de 16 ani sînt, bine mersi, în libertate • unul dintre acestia este recidivist, cu un rest de pedeapsa de 1.000 de zile, iar celalalt este anchetat pentru vatamare corporala grava • procurorul i-a retinut pe cei doi, însa mandatele de arestare au fost refuzate • cînd instanta a emis, pe numele unuia dintre autori, un mandat de arestare, politistii au constatat ca individul fugise •

Modul în care o instanta de judecata a Judecatoriei Piatra Neamt a tratat un caz de viol a adus nemultumirea în rîndul cetatenilor din Roznov si nu numai. Faptul ca doi violatori au fost lasati liberi, în conditiile în care ei au mai avut probleme cu legea, ridica o serie de întrebari ale caror raspunsuri, oricît de mult am vrea, nu le putem gasi. Si asta pentru ca este inexplicabila decizia judecatorilor care nu au reusit sa-i aresteze pe cei doi în conditiile în care fapta a fost dovedita. Ba, mai mult decît atît, unul dintre autori este recidivist, iar celalalt înca face obiectul unui dosar penal în care este anchetat pentru vatamare corporala grava. Dupa mai bine de o luna de la comiterea faptei, unul dintre violatori este dat disparut (n.n.exista zvonuri ca a fugit în Spania), iar celalalt este cercetat în stare de libertate. Se pare ca cei doi nu au fost arestati, dupa ce avocatii lor au apelat la un tertip: au facut tot ce le-a stat în putinta pentru ca termenul de retinere sa expire, iar învinuitii au plecat linistiti din boxa acuzatilor, fara ca sa poata lua cineva o masura împotriva lor.

Violata cu „acordul“ prietenei

ÃŽn dimineata zilei de 19 aprilie, o femeie s-a deplasat la Politia Roznov unde a sesizat ca fiica sa, în vîrsta de 16 ani, eleva la liceul din localitate, a fost victima unui viol. Audiata de politisti, fata a povestit cum a fost luata de pe strada, cu „ajutorul“ unei prietene si dusa de doi indivizi într-un apartament din Piatra Neamt, unde a fost fortata sa întretina relatii sexuale împotriva vointei sale. Fata a precizat ca nu-i cunoaste pe cei doi tineri, însa stie ca unul dintre ei se numeste Edi. Pentru a verifica acuzatiile, politistii i-au cerut fetei sa se prezinte la Serviciul de Medicina Legala Neamt, pentru a fi examinata ginecologic si a i se recolta probe care sa releve daca a fost vorba sau nu vorba de un raport sexual. Potrivit precizarilor facute de catre medicul legist care a examinat fata, aceasta fusese deflorata recent. Au urmat o serie de verificari care au dus la cele doua persoane indicate de adolescenta. Este vorba de Edi Ciocoiu, în vîrsta de 18 ani, si Constantin Irimia, de 20 de ani, ambii din Roznov. Primul este cercetat pentru vatamare corporala grava, dupa ce a batut un barbat în vîrsta de 50 de ani. Acesta a avut nevoie de 50-55 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor suferite. Dosarul cu pricina a plecat de la Politie în luna august 2005, cu propunere de trimitere în judecata a învinuitului. Am încercat sa vedem cum a fost finalizat acest dosar, însa politistii au ridicat din umeri. „Noi nu stim solutia, pentru ca nu ni s-a comunicat absolut nimic. Stim numai ca procurorul a dispus punerea în miscare a urmaririi penale împotriva învinuitului. Mai departe nu stim ce s-a întîmplat, pentru ca nu am primit nici o comunicare“, ne-a declarat un ofiter de Politie. ÃŽn ceea ce-l priveste pe Constantin Irimia, lucrurile sînt mult mai grave. Tînarul a fost condamnat în cursul anului 2006 la o pedeapsa de 3 ani de închisoare pentru comiterea infractiunii de tîlharie. El a fost arestat pe data de 2 mai 2006 si a parasit penitenciarul pe data de 13 septembrie 2006. Cu alte cuvinte, pentru o tîlharie, Irimia a ispasit cu putin peste 3 luni de închisoare. ÃŽn acest moment, el figureaza cu un rest de pedeapsa de 1.000 de zile.
Asa stînd lucrurile, procurorul desemnat sa efectueze cercetarile în dosar a emis celor doi mandate de retinere pentru 24 de ore, urmînd ca a doua zi, pe 20 aprilie, învinuitii sa fie prezentati instantei de judecata cu propunere de arestare preventiva. Cu catuse la mîini, cei doi au fost prezentati în fata instantei. Prea tîrziu însa, pentru ca violatorilor le-a expirat termenul de retinere, iar avocatii au formulat o cerere de recuzare a instantei. Astfel, cererea de arestare a celor doi a fost amînata. Pe 23 aprilie, Politia Neamt a primit un mandat de arestare pe o perioada de 29 de zile, emis în lipsa, pe numele lui Constantin Irimia. Cu documentul în dinti, politistii s-au dus la domiciliul individului constatînd ca... acesta nu mai este acasa. Primele informatii arata ca Irimia ar fi fugit în Spania si urmeaza sa fie dat în urmarire generala.

Recuzarea, invocata total aiurea de aparatori

Conform Codului de Procedura Penala, cazurile de incompatibilitate, pe baza carora se poate cere recuzarea unui complet de judecata, sînt stabilite foarte clar. Se pare ca o ultima moda, din partea aparatorilor, este aceea de invocare de cauze de incompatibilitate, fara nici un suport real. Scopul acestei miscari este, asa cum am mai spus, acela de a trage de timp pentru a expira mandatele de retinere. Ca lucrurile stau asa o demonstreaza si cele întîmplate recent în „Dosarul Fotbalistilor“. Leon Ivanov, Gabriel Postolache, instructor auto independent, Oana Elena Grigore, barman la un local din Roman, si Teodor Asmarandei, din Faurei, învinuiti în cauza, au fost retinuti pentru 24 de ore de catre procuror. A doua zi, la ora 11, cei patru au fost condusi la instanta cu propunere de arestare preventiva. Instanta a avut nevoie de cîteva ore bune ca sa studieze dosarul. ÃŽn momentul în care judecatorul a intrat în sala de judecata, aparatorii învinuitilor au recuzat completul. ÃŽn aceste conditii, s-a format un nou complet pentru a judeca cererea de recuzare. Timpul a trecut si s-a facut ora 16, moment în care mandatele de retinere au expirat. Liberi de „contract“, cei patru au parasit sala de judecata. Cererea de recuzare a fost respinsa si s-a fixat un nou termen pentru a doua zi. Si de aceasta data, din cauza unui viciu de procedura de citare, s-a dat un nou termen. La ultimul termen, care a avut loc vineri, aparatorii au recuzat din nou instanta. S-a respins din nou si avocatii au ridicat noi exceptii. Si acestea au fost respinse, apararea atacînd masura cu recurs la Curtea de Apel Bacau.

Articol afisat de 1984 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(D. MURARU)
Adaugã comentariul tãu la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu exist� nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Politica Stiri Politica
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective