Pamflet aºezat
ªezãtoarea este o îndrãgitã tradiþie popularã, românului îi place grozav sã ºadã. La þarã munca nu mai este ce a fost cîndva, atunci cînd þãranul trudea de dimineaþa pînã seara pe cîmp ºi la vite. Datoritã înþeleptei politici agare, þãrãnimea s-a mutat de pe ogor pe garduri, stau atîrnaþi acolo ºi studiazã uliþa, aºteptînd sã cadã vreun MIG sau sã aparã americanii cu sacii de dolari. Din spatele gardului se vede mai bine capra vecinului, totul poate fi þinut sub control. Pãmîntul stã pîrloagã, iar gospodarii prin crîºme sau pe la porþi, comentînd evenimentele satului ºi statului. Jumãtate din sãteni se judecã la Legea 18, jumãtatea ailaltã ºi-a cãpãtat pãmîntul cuvenit, dar acum catã sã-l vîndã, cã n-au cu ce-l lucra ºi plãti impozitul la anul. Cîteva straturi pe lîngã casã, ceva barabule în jurul gospodãriei ºi oleacã de porumb în spatele casei le ajung, ca sã nu moarã de foame ºi sã aibã de o colivã. O vãcuþã pe ici pe colo, un porc de Crãciun ºi cîteva gãini gripate reprezintã sectorul zoo, mai mult de atît nu se ambaleazã nimeni sã creascã fiindcã ar pierde, ar munci de pomanã. Preþurile de achiziþie ale produselor sînt aºa de mici, iar motorina-seminþele-îngrãºãmintele aºa de scumpe, încît agricultura româneascã a devenit în micuþele creieraºe ale guvernanþilor o „gaurã neagrã“. Aºa cã e mai rentabil, zic ei, sã importãm mãlai din Ungaria, carne din Argentina, pui din SUA ºi banane din Kenya. Uniunea Euopeanã pompeazã în zadar miliarde de euroi în programe Sapard, pentru cã în general bãnuþul ajunge tot la bogãtanii care ºi-au tras cu japca fostele IAS-uri ºi CAP-uri, cei care formeazã noua moºierime, ciocoii locali. Þãranul se uitã cam chiorîº la ãºtia din UE, bãnuindu-i cã nu-s chiar întregi la tãrtãcuþã, de cînd cu indicaþiile de a tãia porcul la Crãciun cu laserul ºi a distruge mii de hectare de vie, pe motiv cã poama noastrã n-are pedigree ºi cã „noblesse oblige“. ÃŽn aceste condiþii munca agricolã în ziua de azi, munca þãranului nostru, nu mai face doi bani ºi este pe cale de dispariþie. Tineretul peizan habar n-are sã dea cu sapa sau sã mulgã Joiana, îi e ruºine, face pe dracul în patru sã fugã de sãrãcie la oraº sau peste graniþã, convinºi cã dacã rãmîn se îngroapã, azi singura investiþie comunalã rentabilã fiind crîºmoteca. Aºa cã preferã juneþii sã o taie unde vãd cu ochii, sã culeagã cãpºuni în Spania, fise telefonice prin Belgia, sã recolteze babe perverse prin Norvegia, sã strîngã rahatul de cîine prin Paris sau Londra. Ideea de asociere îi înspãimîntã încã pe þãranii rãmaºi acasã, cu nasul în þãrînã, groaza cã ar putea sã renascã ceapeurile îi fac sã refuze ideea de a deveni adevãraþi fermieri. Gospodãriile calicesc, totul se nãruie, pãmîntul „se odihneºte“ sau produce ierburi non-stop. Spun futurologii agro cã, dupã ce vor da colþul ºi ultimii mohicani cu dragoste rãzãºeascã de pãmînt, moºtenitorii vor înstrãina urgent glia primitã prin testament ºi poate cã atunci vom vedea ºi noi din nou agricultura adevãratã. Cea pe care am avut-o cîndva, pe cînd miile de tractoare lucrau pãmîntul ca niºte albine, mergînd în linie dreaptã de se plictiseau mecanizatorii ºi întorceau unde întoarce vulturul. Pînã atunci munca la þarã suferã, se încearcã tot felul de agroturisme ºi struþãrii nebune, dar ele sînt sortite din start pieirii, fiind departe de sufletul ºi inima þãranului român. Unii fac pe dracul în patru ca aceastã inimã sã nu mai batã, dar au de aºteptat o groazã de timp. Þãranul român nu poate sã moarã, nu-ºi poate permite acest lux, fiindcã o înmormîntare costã la þarã vreo zece milioane ºi asta înseamnã pensia pe vreo zece ani a unui fost ceapist, care ºi-a sfãrîmat o viaþã oasele pentru producþiile record ale revoluþiei agrare. ÃŽn decembrie 89 s-a terminat cu revoluþia agrarã, a urmat cealaltã revoluþie care a adus în þarã invazia de buruieni ºi paraginã, construim de 15 ani societatea capitalistã multilateral vorbitã, pentru cã deocamdatã sîntem o þarã de ºezãtori.
|
Autentificare
