Ceahlãul, egal la Moineºti
• Ceahlãul - Petrolul Moineºti 2-2
Ceahlãul Piatra Neamþ a jucat un nou amical din seria de 15 programate pentru pauza competiþionalã ºi a terminat la egalitate, 2-2, partida de la Petrolul Moineºti. Jocul a fost împãrþit în douã pãrþi inegale, prima de 60 de minute, iar a II-a de 45 de minute. La finalul primelor 60 de minute scorul a fost 1-0 pentru galben-negri, care au reuºit deschiderea scorului prin Cãtãlin Ivaºcã, mijlocaºul adus la finalul anului trecut de la FC Botoºani. ÃŽn repriza de 45 de minute Petrolul Moineºti a marcat de douã ori. Prima datã chiar la cîteva momente de la reluarea jocului, dupã care, în minutul 32 al acestei reprize a marcat Borz, din penalty, la un fault asupra lui Ionuþ Enache. Dupã douã minute, Ceahlãul s-a vãzut egalatã din nou, din penalty. Radu Lefter a precizat cã partida s-a disputat pe un teren acoperit de zãpadã, fapt care a îngreunat desfãºurarea jocului ºi care a încurcat Ceahlãul în tentativa sa de a construi ºi de a se apropia prin faze elaborate de poarta gazdelor. „A fost un joc bun, pe zãpadã, la finalul cãruia ne putem declara mulþumiþi de modul în care bãieþii s-au prezentat pe teren. Mulþumiþi pentru cã galben-negrii au condus ostilitãþile ºi pentru cã au încercat sã joace cît mai bine în condiþiile existente. ÃŽn afara golurilor marcate, jucãtorii noºtri ºi-au mai creat bune ocazii de poartã, fiind de cîteva ori aproape de a marca. ªi gazdele au încercat sã joace cît mai bine ºi au pus destule probleme. ÃŽn concluzie, echipa a jucat bine, este în grafic ºi ne pregãtim în continuare pentru alte meciuri amicale“, a declarat Radu Lefter, antrenorul secund al Ceahlãului. Conducerea tehnicã pietreanã nu s-a putut baza pe serviciile mai multor jucãtori: Baicu, Nemþanu, Forminte, Puricã, Mocanu, Viþelaru. ÃŽn cele douã reprize Ceahlãul a jucat în formulele: Covrig (min. 35 - Avram) - Floricel, Nohai, Avãdanei - Feizula (min. 45 - Borz), C.Ilie, ªerban, Ivaºcã, Macovei - Doicaru (min. 30 - M.Ilie), Lopez, pentru primele 60 de minute; Avram (min. 10 - Prisacã) - Cãluºeru, Floricel, Sava - Cristescu, Borz, Iftime, Parfenie, Barna - I. Enache, Tudorache.
Ceahlãul va juca, sîmbãtã, 4 februarie, de la ora 11, încã un joc de verificare, la Roman, cu Laminorul. Luni echipa pietreanã va pleca la Bucureºti, pentru un turneu de pregãtire, în care va întîlni Farul Constanþa, Steaua Bucureºti, CS Otopeni ºi Juventus Bucureºti, ºi pentru vizita medicalã, pe 10 februarie, la Centrul de Medicinã Sportivã.
FOTO: Cãtãlin Ivaºcã a deschis scorul pentru noua sa echipã
|