Aroganþa
Alt substantiv care ne cade rãu la stomac. Trec peste etimologie ºi mã opresc la observaþia cã aroganþa este, probabil, cea mai infectã trãsãturã de caracter a parvenitului ajuns în funcþie publicã.
Fostul cioban, ajuns milionar (în dolari) ºi candidat la bãcia unei þãri întregi, te sfideazã cu maºina lui, cea mai scumpã din parcare. Chiar cînd te bate camaradereºte pe spinare cu palma de pe care încã nu s-a spãlat mirosul de seu ºi de usuc, privirea lui tot plinã de aroganþã sclipeºte.
Fostul ºoarece de bibliotecã ajuns ministru (sau prim ministru) sparge ecranul televizorului cu plinãtatea persoanei sale, impregnatã de aroganþã.
Fostul procuror de mîna a treia, cunoscut mai ales pentru procesele pierdute în paguba statului, dacã ajunge ºef, iese pe sticla televizorului ºi porunceºte mai marilor þãrii sã vinã în biroul domniei sale, ca sã dea socotealã, dar refuzã cu aroganþã sã rãspundã la chemarea Parlamentului, care, prin Constituþie, are dreptul sã cheme la cetanie orice cetãþean al þãrii, de le vlãdicã pîn' la opincã. Chipul plin de o aroganþã sadicã a domnului procuror ºef, mai blãnos ca al fostului cioban, mai acru-oþet ca al fostului ºoarece de bibliotecã, mai …
ÃŽmi aduc aminte de tovarãºul maior S. de la Comisariatul Militar Piatra, care, cînd m-am dus la recrutare, avînd eu doar 18 ani, mi-a strigat crunt: „Banditule, sã-mi spui îndatã ce sabotaj ai sã pui la cale cînd ai sã îmbraci uniforma militarã a patriei noastre scumpe?“ ªi pînã sã rãspund ceva, a adãugat: „ªtiu cã eºti fecior de þãrãnist ºi nepot de legionar, banditule!“ Pe atunci, ca ºi azi, funcþiona numai prezumþia de vinovãþie!
La acest maior din anii '50 ai veacului trecut mã gîndeam cu oroare renãscutã cînd, aici, departe de casã, am vãzut la televizor chipul arogant al unui procuror ºef (al cãrui nume, regret, îmi scapã) din România de azi.
|
Autentificare
