 Arme și... arme
Trăim cu impresia (falsă) că lumea zilelor noastre, mereu mai ticăloșită și mai avidă de putere, a imaginat tot felul de arme cu putere de distrugere în masă, care le pun în umbră pe cele denumite convenționale. Existența sau presupunerea existenței lor au declanșat nenumărate stări conflictuale, departe de a contribui la pacea și liniștea planetară. Mulți dintre contemporani trăiesc însă cu iluzia sau credința că asemenea arme, cu impact uriaș asupra populației, sînt invenții recente. Dar iată că istoria își face datoria și ne descoperă adevăruri uitate sau ascunse, care merită readuse în memoria oamenilor.
1916. La data de 3/17 august, după o perioadă îndelungată, plină de frămîntări, România a întrerupt starea de neutralitate față de Puterile Centrale. Și cum intrarea în război nu însemna lipsă de fair-play față de fostul partener și aliat de timp de pace, chiar dacă în grabă, corpul diplomatic german părăsea țara în condiții normale, asigurate de statul român. Dar chiar a doua zi, dînd curs unor suspiciuni ale serviciilor secrete, Prefectura de Poliție București ordona o descindere. În grădina Legației germane, „între al 8-lea și al 9-lea arbore numărînd de la colțul clădirii, la 50 de cm adîncime“ sînt descoperite mai multe lăzi. Unele conțineau 50 de „mașini infernale“ (dispozitive explozibile) fiecare cu fitilul și detonatorul respectiv și 6 flacoane cu lichid. „Mașinile infernale“ au fost trimise la Laboratorul Pirotehnic al Armatei, care le-a analizat și le-a găsit perfect funcționale (fiecare „mașină infernală“ avea 1 kg, de exploziv, 200 gr din acesta putînd distruge „un picior de pod“ sau „o clădire mare“), iar flacoanele au fost expediate la Institutul de Patologie și Bacteriologie condus de savantul Victor Babeș, care semnează buletinele de cercetare. Rezultatele sînt uluitoare: inoculările la cobai au produs moartea acestora în 30 de ore de la injectare, iar disecția a arătat afectarea masivă a tuturor organelor interne, cu antrax. Însămînțarea pe mediile specifice au pus în evidență culturi foarte virulente de bacili antrax și glanders, care pot provoca îmbolnăvirea cu antrax a animalelor mari și, în lanț, epizootii și epidemii severe.
Interesant este „modul de folosire“ specificat de producător: „conținutul fiecărui flacon este suficient pentru 200 de cai sau vite cornute. Recomandabil este ca substanța să fie picurată în gura fiecărui animal. Dacă nu este posibil… se va amesteca în furaje“.
Cercetările ulterioare au dezvăluit că materialele au fost introduse în țară prin intermediul unor vecini, prin filierele diplomatice care nu se supun controlului vamal.
Faptele au fost cunoscute, intențiile ușor de închipuit. Americanii au tipărit, în 1917, o cărțulie cu numai 15 pagini (vezi foto), conținînd în amănunt date despre eveniment, ca și copiile protocoalelor de cercetare.
Comentariile sînt (aproape) de prisos. Relații, colaborare, cooperare, într-ajutorare, parteneriat, încredere, respect reciproc etc., etc., au fost și rămîn simpli termeni de dicționar, care nu pot acoperi realitățile și destinul țărișoarelor prinse în iureșul luptei pentru dominație și putere. Cît despre armele în sine, ele sînt vechi de cînd lumea. Noi și sofisticate sînt numai mijloacele de a le face active. În rest… nu degeaba spunea cine spunea că „vecinul cel mai bun al României este Marea Neagră“.
|