RĂŁstignirea pĂŁrintelui Iustin

„Pe Iisus preoĂžii l-au rĂŁstignit“. Mi-au venit ĂŽn minte aceste vorbe atunci cĂŽnd am auzit cĂŁ pĂŁrintele Iustin PĂŽrvu se retrage din funcĂžia de stareĂž al MĂŁnĂŁstirii Petru VodĂŁ. Cel puĂžin aÂşa spune tuturor: cĂŁ se retrage Âşi ĂŽÂşi numeÂşte succesor. MultĂŁ vreme, nu am ĂŽnĂželes
semnificaÞia gestului sãu, ba chiar m-am Îndoit de el ºi m-am temut cã renunÞã la ceea ce a fost lupta vieÞii sale. Pãrintele Iustin, dovada vie a faptului cã, dacã viaÞa e o luptã, existã ºi Învingãtori În aceastã Încleºtare, nu putea renunÞa. Acum, cred, Însã, cã am ÎnÞeles semnificaÞia profund creºtineascã a jertfei sale. Pentru cã despre asta este vorba, despre o jertfã. Pãrintele Iustin se jertfeºte pentru a nu aduce atingere crezului sãu profund creºtin, pentru a nu provoca, prin plecarea sa, pe care nici cei mai naivi nu o pot crede benevolã, o ranã. Cine i-a cerut sã plece? O ºtie toatã lumea, Însã doar Domnul Îi poate judeca, ar spune pãrintele Iustin. De aceea, i-a sfãtuit pe toÞi apropiaÞii sã nu protesteze, de aceea a Întors, cred cu toatã convingerea acest lucru, ºi obrazul celãlalt. Nu voi insista asupra rãspunsului la Întrebarea pe care am enunÞat-o ºi asta din respect pentru venerabilul om care este Iustin PÎrvu. A fost alegerea sa ca lucrurile sã se ÎntÎmple astfel ºi o respect. Scriu aceste rÎnduri nu pentru a da rãspunsuri la Întrebãri, ci pentru toÞi cei care s-au Întristat ºi poate chiar au vãrsat o lacrimã, atunci cÎnd au auzit cã pãrintele Iustin PÎrvu nu va mai fi stareÞ. ªi eu am vãrsat o astfel de lacrimã, dar apoi am ºters-o repede ºi am vãrsat o alta, de bucurie, la gÎndul cã pãrintele Iustin, indiferent cine Îi va lua nu ºtiu ce stãreÞie, va rãmÎne, pentru totdeauna, stareÞul inimilor noastre. Acolo unde a ctitorit mãnãstiri ale credinÞei pe care nimeni nu i le va putea lua vreodatã. Indiferent cine nu ºtiu ce funcÞie Îi va lua lui Iustin PÎrvu, nu va putea vreodatã sã ºteargã din ochii, mintea ºi inima celui care i-a trecut pragul imaginea bãtrÎnului ascet, coborÎt parcã din povestirile copilãriei. Cu pãrul ºi barba albe, cu ochii senini, albaºtri, pãtrunzãtori, a privit În inima fiecãrui pelerin ºi a sãdit acolo sãmÎnÞa speranÞei, a credinÞei. De aceea este pãrintele Iustin atÎt de iubit, nu pentru cã a avut nu ºtiu ce stãreÞie. De aceea va rãmÎne la fel de iubit, indiferent cine ºi din ce motive obscure a hotãrÎt cã este timpul ca el sã se retragã. Pãrintele Iustin nu mai este demult al Bisericii, este al tuturor celor care au venit la el ºi au gãsit sprijin ºi sfat, este al tuturor celor care ºi l-au asumat ca pãrinte spiritual, este al tuturor celor care au venit la el cu temeri ºi probleme ºi au plecat cu credinÞã ºi speranÞã.
PĂŁrintele Iustin poate sĂŁ nu mai fie stareĂž al MĂŁnĂŁstirii Petru VodĂŁ, deÂşi pe mulĂži, pe drept cuvĂŽnt, poate ĂŽi doare Âşi revoltĂŁ acest lucru, va rĂŁmĂŽne, ĂŽnsĂŁ, ĂŽntotdeauna stareĂž al celor care ĂŽl iubesc. Un stareĂž care nu a fost niciodatĂŁ numit, dar a fost ales de fiecare pelerin. ÂŞi sĂŽnt milioane. PĂŁrintele Iustin a plecat din fruntea soborului de la Petru VodĂŁ. PĂŁrintele Iustin, ca orice om, va trebui odatĂŁ Âşi odatĂŁ sĂŁ plece Âşi din aceastĂŁ lume, o despĂŁrĂžire mult mai dureroasĂŁ pentru cei care l-au cunoscut. Va rĂŁmĂŽne, ĂŽnsĂŁ, peste generaĂžii legenda bĂŁtrĂŽnului ascet cu ochii curaĂži, slujind Domnului ĂŽntr-o mĂŁnĂŁstire care s-a nĂŁscut, ĂŽntr-o poianĂŁ ĂŽn care Soarele mereu va poposi, dintr-un vis senin fĂŁurit ĂŽntr-o neagrĂŁ ĂŽnchisoare comunistĂŁ. Legenda bĂŁtrĂŽnului ascet care Âşi-a pus toatĂŁ viaĂža ĂŽn slujba crezului sĂŁu, care a renunĂžat la viaĂža sa pentru a ne o dĂŁrui nouĂŁ, celor care i-am cerut sfat Âşi alinare. Iar aceastĂŁ legendĂŁ a depĂŁÂşit demult limitĂŁrile Bisericii conduse vremelnic de unii sau de alĂžii. PĂŁrintele Iustin a ĂŽnvins timpul.
Noi, ceilalþi, sîntem sub vremuri. Vremuri în care am avut privilegiul de a-l cunoaºte pe bãtrînul ascet cu ochii senini ºi a învãþa de la el cã toate sînt vremelnice. Însã, existã ceva care va rãmîne pentru totdeauna, iar acesta este secretul nostru, al celor care am trecut pragul chiliei pãrintelui Iustin Pîrvu. Care nu mai este stareþ la Petru Vodã, pentru cã aºa s-a vrut în lumea asta vremelnicã, dar va rãmîne pentru totdeauna stareþul inimilor noastre, pentru cã aºa a îngãduit Domnul.