Mea culpa

RĂŽndurile pe care le citiĂži, acum, apar la cĂŽteva zile distanÞã de Ziua InternaĂžionalĂŁ a LibertĂŁĂžii de Exprimare. O zi ĂŽn care, mai mult decĂŽt ĂŽn orice altĂŁ perioadĂŁ a anului, s-a discutat mult de presĂŁ, public Âşi ziariÂşti. Eu ĂŽnsumi, la rĂŽndul meu, ca atĂŽĂžia alĂži confraĂži, am fĂŁcut emisiuni „la temĂŁ“. Încet-ĂŽncet, ĂŽnsĂŁ, dupĂŁ ce-au trecut cĂŽteva ore bune de la sfĂŽrÂşitul paradei de vorbe mari despre libertate de exprimare, deontologie jurnalisticĂŁ sau respect faÞã de public, mĂŁ ĂŽncearcĂŁ un sentiment de stĂŽnjenealĂŁ. Ziua de 3 Mai ĂŽncepe sĂŁ semene cu 1 Martie, cu Ziua Femeii, cu 1 Mai sau cu 1 Iunie : un bun prilej de a purta discuĂžii sterpe, dar multe, pe tema presei. ExistĂŁ cĂŽĂživa inÂşi, grupaĂži mai ales ĂŽn ONG-uri mici, ĂŽnsĂŁ vioaie, care cĂŽÂştigĂŁ Âşi ceva bĂŁniÂşori din organizarea unor nesfĂŽrÂşite mese rotunde, la care se vorbeÂşte Âşi se tot vorbeÂşte de jurnalism Âşi jurnaliÂşti. Banii ĂŽi primesc din granturi UE sau din sponsorizĂŁri ale unor fundaĂžii internaĂžionale interesate de promovarea libertĂŁĂžii de exprimare ĂŽn Þãri precum România. SĂŁ fie sĂŁnĂŁtoÂşi Âşi la pungĂŁ groÂşi! Nu aici e problema. Necazul e legat de faptul cĂŁ discuĂžiile de acest gen, ca Âşi cele despre femei Âşi mame, se poartĂŁ cu intensitate doar la date fixe : despre presĂŁ se vorbeÂşte, pĂŽnĂŁ la saturaĂžie, pe 3 Mai, despre cealaltĂŁ categorie pomenitĂŁ, de 1 sau 8 Martie. DupĂŁ care, pauzĂŁ. O tĂŁcere stĂŽnjenitoare, complice Âşi, adeseori, vinovatĂŁ Ăžiuie prin breasla noastrĂŁ, a ziariÂştilor, ĂŽn tot restul anului. Ne mai scoate din amorĂžealĂŁ cĂŽte o rĂŁfuialĂŁ cu presa a lui Traian BĂŽsescu, ori cĂŽte o chiflĂŁ gazetĂŁreascĂŁ de genul „Keep walking Monica“. Dar foarte rar Âşi, mai ales, fĂŁrĂŁ urmĂŁri semnificative.
Presa româneascã are probleme dureros de acute. E ºchioapã, murdarã ºi plinã de purici ca un maidanez rãtãcit În intersecÞie. N-are, deocamdatã, nici tãria ºi nici dorinÞa de a deveni un reper pentru românul buimac ºi nepregãtit care se viseazã cetãÞean european din 1 ianuarie 2007. Dulce ºi uºor de obÞinut e pÎinea scribãlãului care stã la pÎndã fotografiind vedete cu degetul În nas, pentru ca apoi sã le vÎndã sub forma unor senzaÞionale anchete jurnalistice! Vai, vai, ce teribilã muncã stã În spatele unora dintre cei care umplu studiouri de televiziune cu vraci, maneliºti ºi actriÞe porno! ªi ce uºor, dar cÎt de cinic este sã spui cã asta vrea publicul, asta Îi dãm!
O discuþie despre presã, jurnaliºti ºi consumatorii de informaþie ar fi utilã în fiecare zi. Dar asta nu se va întîmpla niciodatã. S-ar putea întîmpla însã o din ce în ce mai probabilã revoltã a consumatorului de media. În faþa atîtor produse jurnalistice proaste, învelite însã în strãlucitoare ambalaje de carton, peste care o maºinã de PR ºi publicitate toarnã o glazurã groasã de sclipici ºi vorbe mari, românilor s-ar putea sã li se aplece. ªi nu-i vorba de acei români pentru care fericirea supremã e sã-i vadã pe Vadim Tudor sau Becali înºirînd verzi ºi uscate, ore întregi, în faþa camerelor de luat vederi. Este vorba, în primul rînd, de românii care vor sã gãseascã în jurnalist un aliat, împreunã cu care sã alunge spaimele ºi necunoscutele din anii grei care vor veni. Deocamdatã, despre România profundã se vorbeºte puþin sau deloc, iar valoarea unor indivizi e mãsuratã, jurnalistic, cu balanþa ºuie a ratingului ºi a tirajelor.
Nu sÎnt dintre cei care cred cã jurnaliºtii sÎnt de vinã. Dar sÎnt dintre cei care cred cã jurnaliºtii au ºi ei o parte de vinã. Asumarea unei astfel de atitudini ne-ar putea salva de la discuÞii sterile despre cÎte-n lunã ºi soarele gazetãriei, ÎntÎmplate ritmic, o datã pe an, de 3 Mai. PÎnã atunci, rãmÎnem sã ciugulim, româneºte, un mic ºi sã ciocnim o bere, spre lauda efortului mãreÞ pe care ni se pare cã-l depunem.