Gripa TV: Rîzi cu mine sau rîzi de mine?
S-au înmulþit rubricile scrise ºi emisiunile de miºtocãrealã balcanicã, iar noi credem cã este abia începutul. Stã în firea noastrã sã glumim pe seama celorlalþi, sã „ne rîdem“ de ei atunci cînd credem cã greºesc (o zbîrcesc, o dau în fasole, o iau pe arãturã). Cel mai la îndemînã exemplu este chiar aceastã rubricã, care vorbeºte despre ce ne vine nouã, fix în pix, prin eter, prin tubul catodic. Aºadar, constatãm cã s-au înmulþit cîrcotaºii, respectiv cei care au ºi ochiul ºi instrumentele necesare unei astfel de atitudini. Uneori sînt amuzanþi, alteori doar rãutãcioºi, iar cîteodatã de-a dreptul penibili. Sã te fereascã Dumnezeu sã fii persoanã publicã ºi sã te trezeºti luat în balon pe drept sau nedrept! Atitudinea pe care o adopþi în aceastã situaþie este un adevãrat test de inteligenþã ºi simþ al umorului. Spre exemplu, sã ne aducem aminte de cîteva replici notabile pe care Adrian Nãstase le-a emis (verificarea „înclinaþiilor“ cu ajutorul soþiilor celor care l-au acuzat de invers sau numãratul unor ouã). Numai cã, iatã, existã ac pentru orice cojoc, iar în aceastã situaþie acul este repetiþia, respectiv picãtura chinezeascã, repetarea pînã la obsesie. Astfel, pretinsa homosexualitate a lui Nãstase sau înclinaþia spre bãuturi tari a lui Vãcãroiu, cu toate cã nu au fost dovedite (aºa cum s-a dovedit urcarea la volan cu ºpriþul în nas a preºedintelui Bãsescu - cãruia îi urãm, pe aceastã cale, însãnãtoºire grabnicã) au devenit, pur ºi simplu, axiome. „Bombonel“ ºi „Sãniuþã“ au intrat în folclor, pãrerea mea! Dacã noi ºtim, din surse absolut demne de încredere, cã Nicolae Vãcãroiu nu se (mai) atinge de spirtoase, asta nu mai are nici o importanþã. El aºa a intrat, deja, în mentalul colectiv sau poftim, aºa a fost bãgat. Punînd, totuºi, în balanþã avantajele ºi dezavantajele unei persoane publice, se pare cã riscurile de a fi luat în tãrbacã sînt minore în comparaþie cu ºansa de a fi la putere. Pe asta se ºi bazeazã „cîrcotaºii“. La noi, instituþia demisiei de onoare este aproape la fel de invizibilã ca ºi chemarea în instanþã a „miºtocarilor“. Cele foarte puþine excepþii (demisiile lui Andrei Pleºu sau procesul prin care Rodica Chelaru l-a „uscat“ pe Ion Cristoiu), întãresc regula. Aºa cã, sub umbrela protectoare a pamfletului, se pot face tot felul de „desene animate“, scenete, aluzii, perfidii, glume mai subþiri sau de-a dreptul grosolane º.a.m.d. ÃŽntrebarea este: oare aceºti oameni publici meritã aºa o batjocurã? Rãspunsul vine aproape spontan, însoþit de o ridicare a umerilor: sigur cã da! Dacã ei rîd de noi, de ce n-am rîde ºi noi de ei. Numai cã noi rãmînem cu rîsul.
|
Autentificare
