Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
RSS News Feed - Monitorul de Neamt Retele Sociale si RSS
RSS - Monitorul de Neamt
Calendar- Arhiva de Stiri Mai 2006
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031    
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Monitorul Neamt
 Judetul Neamt
 rochii.ro
 fantastic.ro
 sarcasm.ro
 helen.ro
 cojoc.ro
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Eveniment cultural 18 Mai 2006
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email
Demonii decăzuți

Demonii decăzuți

• interviu cu regizoarea Louise Dănceanu, despre ultima premieră a Teatrului Tineretului

Reporter: Stimată doamnă Louise Dănceanu, nu credeți că „L'amour toujours“ este un titlu care derutează, induce în eroare? Sînt sigur că sugestiile lui sînt pe un cu totul alt plan, decît cel pe care îl sugerează afișul.
Louise Dănceanu: E posibil să inducă în eroare, dar să știți că asta a fost și intenția. Nu numai a mea, ci și a autorului, în primul rînd. Eu am păstrat titlul original. Trebuie să păcălești puțin publicul. Titlul poate părea unul comercial, dar nu este unul nemotivat. „L'amour toujours“ e un tic verbal în această piesă, dar iubirea, în general, iubirea de aproape, e o noțiune gravă, fundamentală a moralei creștine. În momentul în care iubirea de aproape se transformă într-un tic verbal în gura unui sevitor parvenit, toată lumea se schimbă. Putem realiza cum arată o lume în care fundamentul moralei creștine coboară în derizoriul unui tic verbal.
Rep.: Prin urmare, o pervertire a acestei noțiuni.
L.D.: Da. Titlul poate păcăli în sensul că e foarte comercial, te duce cu gîndul la erotică și tinerii rezonează la această temă care lor încă li se pare tabuistică, dar nu păcălește în sens, ci poate numai în literă.
Rep.: Odată ajunși în sală, considerați că ei înșiși se vor considera păcăliți?
L.D.: E o păcăleală în folosul lor, pentru că vor fi păcăliți să vadă un spectacol de care, fără să-și dea seama, au nevoie.
Rep.: Aminteați, adineauri, de spirit și literă, în contextul în care dramatizarea vă aparține.
L.D.: Da, bineînțeles. Întotdeauna un spectacol de teatru este o traducere și este chiar necesar să traduci în teritoriul literei, fiind fidel în spirit, pentru că altfel nu are rost spectacolul de teatru. Rămîne valabilă biblioteca, unde fiecare poate să ia cartea și să o citească; nu e nevoie să-i fie citită de cineva pe scenă. Dacă vine la teatru, înseamnă că acolo trebuie să descopere o lume născută din cartea respectivă.

Despre delațiunea subvenționată
Rep.: Tema fundamentală a piesei este sintetizată chiar de dumneavoastră, prin expresia „delațiunea subvenționată“.
L.D.: Este o piesă care incriminează trădarea, delațiunea și minciuna din toate timpurile, în toate sistemele, indiferent de orînduire politică, dar în special în acele sisteme care chiar și-au programat să subvenționeze delațiunea, cum au fost dictaturile comuniste și nu numai comuniste; cum au fost dictaturile de orice fel. Pentru că dictatura așa se și menține, printr-un întreg aparat de informare, de spionare...
Rep.: Din moment ce avea un preț - încerc să fiu cinic - era cumva economia de piață a sistemului.
L.D.: Era un soi pervers de economie de piață, unde marfa era minciuna. Minciuna ataca fundamental, existențial, condiția umană.

Între prăbușire și înălțare
Rep.: Nu vă suspectați de un anumit schematism în rezolvarea finală a construcției noului cuplu pe care l-ați propus? Pentru că, dați-mi voie să vă spun, Zimon Șipov și Ghiros Amadeus sînt, de fapt, corespondențele duo-ului Volpone - Mosca. Mai mult, finalul piesei, întîmplător sau nu, este rezolvat asemănător. Ceea ce, trebuie să recunoaștem, i-ar putea determina pe unii să vă suspecteze de un oarecare manierism.
L.D.: În Volpone e o prăbușire, în «L'amour toujours» e o înălțare.
Rep.: ?!
L.D.: E adevărat, e o înălțare tot în derizoriu. Dar nu e de mirare că spectacolele au ceva asemănător. În afară de faptul că, fără să vrei, personalitatea ți se transmite prin ceea ce elaborezi. Și în „Volpone“ și în «L'amour toujours» m-am luptat cu niște demoni. Odată cu demonul lăcomiei și al prostiei umane, și acum cu demonul minciunii, al trădării, al delațiunii. Existența acestui cuplu și într-un spectacol și într-altul este, oarecum, conjuncturală. Mă refer la faptul că a trebuit să mă axez pe posibilitățile pe care le are trupa de aici, de la Piatra Neamț. Dar nu poate nimeni să conteste faptul că cei doi actori sînt și foarte potriviți pentru aceste roluri.
Rep.: Se pare că și ei se simt foarte bine în aceste roluri, de fapt, în aceste cupluri.
L.D.: Așa este. Eu, de altfel, am format aceste cupluri.
Rep.: Stimată doamnă, nu vreau să înțelegeți că vă acuz de manierism. Am spus doar că lupta aceasta împotriva demonismului a găsit în dumneavoastră o armă pe care nu ați schimbat-o.
L.D.: Pentru că ea a fost eficientă prima dată. Poate să fie o comoditate din partea mea, dar nu sînt tipul de regizor care, de dragul originalității, contrazice evidența. Oriunde găsești doi actori talentați care se înțeleg foarte bine și care, oricînd, pot funcționa în chip de eu și alter ego, e păcat să nu-i folosești acolo unde există o motivație clară într-un text.

Decăderea demonilor
Rep.: Da, dar eu am acuzat similitudinea de tratare. Mai ales în scena finală, care calchiază evident pe cea din precedentul spectacol al dumneavoastră.
L.D.: Pînă la urmă, demonii se aseamănă. Într-un fel, să știți că există un soi de dialog între cele două spectacole. În «Volpone» avem de a face cu doi demoni care trăiesc și respiră într-o atmosferă shakespeareană. Epoca, limbajul, versurile, mentalitatea... În «L'amour toujours» avem de a face tot cu un cuplu de demoni care respiră și trăiesc într-o lume a dictaturii și a derizoriului. Era foarte bine să vedem...
Rep.: Cum a involuat lumea, bănuiesc că vreți să sugerați, de la epoca lui Shakespeare, pînă la epoca noastră.
L.D.: Și nu numai atît. Se degradează chiar și demonii. Pentru că Volpone și Mosca aveau, totuși, o eleganță, o ingeniozitate, un farmec, o ludicitate a lor, în timp ce Ghiros și Zimin sînt doi borfași ordinari, violenți, agresivi, cu un limbaj decăzut, marcați profund de interese josnice... Este foarte posibil să fie simpatici și unii și alții, pentru că astfel de specimene...
Rep.: ... o vedem zilnic...
L.D.: ... sînt întotdeauna simpatice. Tocmai asta ne spune și Okudjava: din păcate, ticăloșii se adresează epocii lor.
Rep.: Și sînt produsul, capodopera epocii în care viețuiesc.
L.D.: Așa este. Și cele două spectacole sînt, cumva, într-un dialog și amîndouă reprezintă preocupările mele în domeniul limbajului teatral.

Articol afisat de 1181 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Ioan AMIRONOAIE)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Social Stiri Social
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Eveniment cultural Stiri Eveniment cultural
Stiri Politica Stiri Politica
Stiri Sanatate Stiri Sanatate
Stiri Opinii Stiri Opinii
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Premium UK domain names
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totalĂŁ sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective