 ÃŽn Vietnam, pe urmele lui Mircea Eliade
• interviu cu Valeriu Arteni, ambasador al României în Coreea de Sud, unul dintre cei mai iluºtri absolvenþi ai Universitãþii Naþionale din Vietnam Pietreanul Valeriu Arteni a fost desemnat de un juriu sã facã parte dintre cei o sutã de absolvenþi iluºtri ai Universitãþi Naþionale Vietnameze din Hanoi, de pe întreaga duratã a existenþei centenare a instituþiei. La 16 mai, la împlinirea a o sutã de ani de la înfiinþare, a fost publicatã monografia „Centenarul Universitãþii Naþionale.100 de portrete“, care îi alocã lui Valeriu Arteni mai multe pagini, incluzînd text biografic ºi fotografii, cele mai multe din timpul studenþiei. Aflîndu-se acum în Seul, ca ambasador al României în Coreea de Sud, Valeriu Arteni a avut amabilitatea sã ne acorde un interviu.
Reporter: Domnule ambasador, aþi fost inclus într-o selecþie foarte restrictivã de absolvenþi ai Universitãþii Naþionale Vietnam din Hanoi, care a detaºat, din miile sau chiar sutele de mii de absolvenþi de pe durata a o sutã de ani, doar o sutã de nume ilustre.
Valeriu Arteni: Am rãspuns solicitãrii onorante a Universitãþii din Hanoi, a cãrei propunere m-a surprins. Cu ocazia aniversãrii împlinirii a 100 de ani de la înfiinþarea, la 16 mai 1906, a Universitãþii Indochineze, s-a decis publicarea unei monografii originale, intitulatã «Centenarul Universitãþii Naþionale.100 de portrete», a celor mai iluºtri absolvenþi din cei o sutã de ani de existenþã. A fost stabilitã o listã, iar «juriul» a hotãrît ºi includerea mea. Ministerul Educaþiei din Vietnam a notificat Ambasada României la Hanoi, în legãturã cu aceasta, solicitînd sprijinul pentru materializarea proiectului. Chiar în ziua aniversãrii, pe 16 mai anul acesta, volumul a apãrut.
Rep.: Experienþa pe care aþi trãit-o în Vietnam cuprinde, probabil, mult exotism, dar ºi asumarea tuturor pericolelor presupuse de unul dintre cele mai sîngeroase rãzboaie ale istoriei recente.
V.A.: E greu de descris în cîteva cuvinte experienþa mea vietnamezã fãrã egal. Am ajuns la Hanoi ca student, în cadrul schimburilor culturale româno-vietnameze. Mi-am început cãlãtoria pe 24 martie 1971 ºi m-am reîntors pe 17 februarie 1976 (petrecîndu-mi fiecare vacanþã de varã în România ºi China). Aºadar, mi-am petrecut acolo cinci ani.
Am plecat cu inima îndoitã pentru familia rãmasã acasã, mai ales tatãl meu, veteran al frontului de Est în timpul Celui de-al Doilea Rãzboi Mondial, era anxios în privinþa deciziei mele de a merge într-o þarã sfîºiatã de rãzboi, dar nu m-a oprit.
O întrebare legitimã ar fi de ce tocmai în Vietnam ºi cum de m-am decis sã urmez tocmai Facultatea de litere a Universitãþii din Hanoi. Cauzele majore sînt douã. Fac parte dintr-o generaþie puternic implicatã în militanþa transnaþionalã, care a crezut în idealurile nobile ale lui Ho ªi Min, Che Guevara, Martin Luther King, Nelson Mandela ºi ale altora care au luptat pentru libertate ºi dreptate socialã ºi pentru a fãuri o lume mai dreaptã ºi mai bunã (Am fost ºi rãmîn un optimist incorigibil). De aceea am dorit sã fiu un martor imparþial al fãuririi istoriei ºi nu un simplu spectator, manipulat nu rareori de distorsiunile media într-o lume divizatã ideologic. Al doilea motiv, cel puþin la fel de puternic ca primul, este o atracþie specialã pentru limba ºi cultura vietnamezã. Sînt un cititor pasionat ºi un mare amator al marelui orientalist ºi scriitor Mircea Eliade. El a fost primul român care a studiat gramatica vietnamezã, atras de frumuseþea sa fãrã egal a acestei limbi. Citind al sãu Jurnal m-am îndrãgostit de ideea de a continua acest periplu prin limba ºi literatura vietnamezã. Eram la Institutul de Studii Orientale cînd am aflat despre ºansa de a mai alege o „limbã rarã“ (dintre cele necunoscute în România, în privinþa cãreia þara noastrã suferea de lipsã de experþi) ºi sã studiez în strãinãtate cu o bursã guvernamentalã. Date fiind dificultãþile economice prin care trecea familia mea, am decis, nu fãrã regret, sã renunþ la studiile de limba arabã ºi sã merg în Vietnam, îndeplinindu-mi astfel visul secret de a urma exemplul ilustrului savant român pe care mi-l alesesem de model.
O altã dorinþã, izvorîtã din prima, a fost sã devin regizor de film ºi sã-mi folosesc în acest sens experienþa acumulatã în Vietnam, îmbinînd astfel cele douã motive ale perioadei mele vietnameze. Din nefericire, acest proiect nu s-a materializat niciodatã, singura mãrturie notabilã a experienþei mele vietnameze fiind un volum de poezii, Insomnie tropicalã.
Am hotãrît, în schimb, sã îmbrãþiºez cariera diplomaticã, lucru care mi-a adus alte notabile satisfacþii.
Deºi aceste notaþii par oarecum lungi, pentru mine au o puternicã relevanþã, precizînd cu exactitate ceea ce am trãit.
Frumuseþe magicã
Rep.: Cum a fost prima întîlnire cu Vietnamul?
V.A.: Prima întîlnire cu Vietnamul a dezminþit, în multe privinþe, cliºeele legate integral de artocitãþile rãzboiului. Ceea ce m-a izbit a fost frumuseþea magicã a Hanoiului, normalitatea vieþii oamenilor, filosofia lor în privinþa vieþii ºi a morþii, care îmi aminteau de celebrul roman al alui Malraux, Calea regalã. Am descoperit frumuseþea extraordinarã a unui tãrîm încã virgin, neexplorat, calda ospitalitate, prietenia sincerã ºi temperamentul optimist al poporului vietnamez. Rãzboiul fãcea parte din viaþa lor de zi cu zi. A devenit ºi parte din viaþa mea.
Exista o nezdruncinatã convingere în victoria finalã, cu orice preþ ºi o respingere totalã a ideii de compromis sau de capitulare.
Rep.: Cum s-a putut învãþa în acel Vietnam aflat în plin rãzboi?
V.A.: La Khoa Tieng Viet am gãsit învãþãmînt de înaltã clasã, profesori excelenþi ºi un grup larg de prieteni din Europa, America Latinã ºi Asia. Experienþa mea aici a durat un an; un an de studiu intensiv al limbajului, într-o clasã cu doi studenþi români.
Am venit la Facultatea de litere mai tîrziu, în toamna lui 1972, în districtul Hiep Hoa din provincia Ha Bac, unde Universitatea din Hanoi a fost evacuatã în urma bombardamentului masiv care a durat din aprilie pînã în decembrie 1972. Locuiam într-un templu vechi, împreunã cu cîþiva studenþi strãini care nu au pãrãsit Vietnamul la repatrierea majoritãþii colegilor lor europeni. Dupã nopþi lungi, petrecute în adãpostul antiaerian, obiºnuiam sã merg cu bicicleta în satul în care fuseserã evacuaþi colegii mei ºi unde Facultatea de litere îºi continua funcþionarea, în condiþii eroice. În ciuda sãlbãticiei rãzboiului, viaþa mergea înainte ºi studiile noastre la fel. Curajul ºi eroismul colegilor ºi profesorilor mei din acele zile a lãsat imagini neºterse în mintea mea, care îmi dau totdeauna curaj ºi putere.
ÃŽn primãvara lui 1973, în urma semnãrii Tratatului de Pace de la Paris, m-am întors la Hanoi împreunã cu universitatea ºi am început o viaþã ceva mai „normalã“ fãrã rãzboi. Facultatea de litere era la Thanh Xuan, lîngã Ha Dong, iar eu locuiam în campusul pentru studenþi strãini, la Khoa Tieng Viet, lîngã Institutul Politehnic. ÃŽmi amintesc entuziasmul ºi pasiunea profesorilor mei, caldul lor suport ºi prietenia. ÃŽmi amintesc, deasemenea, încîntãtoarele excursii care mi-au permis sã aflu ºi mai mult despre cultura, istoria ºi tradiþiile vietnameze.
Mulþi vietnamezi cu studii în România au ajuns oameni de seamã
Rep.: Sînt mulþi români care au studiat în Vietnam?
V.A.: Relaþiile de cooperare dintre România ºi Vietnam în domeniul educaþiei au fost excelente, România fiind una dintre destinaþiile preferate ale studenþilor vietnamezi propuºi pentrustudii în strãinãtate. Peste 3.500 tineri vietnamezi au studiat în universitãþile româneºti, în toate domeniile. Mulþumitã înaltelor standarde ale educaþiei din România ºi înzestrãrii lor naturale, absolvenþii vietnamezi au devenit cu timpul oameni de stat, miniºtri, generali, ambasadori ºi diplomaþi, conducãtori ai unor instituþii centrale, rectori ai universitãþilor, profesori, renumiþi oameni de ºtiinþã, artiºti, jurnaliºti... Guvernul român a acordat burse preferenþiale studenþilor vietnamezi, finanþate integral, incluzînd transportul internaþional, cazare, hranã, îmbrãcãminte, studii, bani de buzunar, petrecerea timpului liber, asigurãri de sãnãtate, alte cheltuieli legate de nevoile lor zilnice. Numãrul studenþilor români la Hanoi a fost relativ mic, datã fiind situaþia din Vietnam, domeniul lor principal de studiu fiind limba ºi civilizaþia vietnamezã.
Rep.: Cum aratã astãzi Universitatea Naþionalã Vietnamezã?
V.A.: Schimbãrile din structura organizaþionalã a universitãþii sînt normale ºi reflectã necesitãþile unei societãþi foarte dinamice ºi ale unei þãri care reprezintã un important factor de progres în regiune, un nou „tigru“ cu o economie înfloritoare. Calitatea educaþiei a crescut continuu, mulþumitã înaltelor standarde ale curriculum-urilor universitãþii ºi a recunoscutei valori a corpului academic, care include profesori faimoºi ºi, nu în ultimul rînd, fructuoasei colaborãri cu alte prestigioase universitãþi, între care sînt fericit sã numãr ºi pe cele din Bucureºti, Iaºi, Cluj Napoca ºi alte universitãþi româneºti.
|
Autentificare
