 Pelerinaj la Boroaia, la părintele Ilarion Argatu
• Boroaia, localitate în județul Suceava, foarte aproape de granița cu Neamțul, a devenit loc de pelerinaj pentru mii de credincioși • la biserica din comună, la dezhumarea părintelui s-a constatat că trupul s-a mumificat • de atunci, puhoi de lume ia calea Boroaiei • Va fi trecut părintele Ilarion Argatu în rîndul sfinților? Ideea canonizării arhimandritului Argatu, trecut în lumea drepților în urmă cu șapte ani, a apărut acum cîteva săptămîni, după deshumarea trupului neînsuflețit al acestuia, înmormîntat la biserica din Boroaia, localitate din județul Suceava. Cei peste 1.000 de credincioși prezenți au rămas uimiți cînd corpul părintelui Argatu a fost scos afară și era aproape intact. În comună, părerile sînt împărțite. Cei mai mulți sînt convinși că ceea ce s-a întîmplat cu părintele, considerat unul dintre cei mai mari exorciști dintre duhovnicii români, e o adevărată minune, dar există și voci care nu cred într-un semn divin.
„Se ruga pînă adormea și se trezea rugîndu-se“
La 86 de ani, arhimandritul Ilarion Argatu a plecat la Domnul. „Viața sa a fost o flacără. Se ruga pînă adormea și se trezea rugîndu-se“, îl caracteriza IPS Teodosie Snagoveanul. A cerut să fie înmormîntat în comuna Boroaia, acolo unde a ridicat, cu eforturi inimaginabile, o frumoasă biserică și unde a slujit cel mai mult ca preot. Dorința i s-a îndeplinit. Din momentul în care corpul părintelui a fost depus în biserică, lăcașul de cult a devenit loc de pelerinaj pentru credincioșii din zona Moldovei. La înmormîntarea sa au venit oameni din toată țara. Zeci de autoturisme și autocare au ocupat ulițele satului, iar primarul de atunci al comunei a decretat două zile de doliu în localitate. Chiar din prima zi au început să ajungă în sat coroanele de flori trimise de cei care l-au cunoscut și l-au iubit pe arhimandritul Ilarion Argatu. S-au adunat circa 400 de coroane, majoritatea de la cei cărora arhimandritul le-a fost duhovnic. De la oameni simpli, pînă la personalități, cum ar fi Anghel Iordănescu sau Ion Iliescu. Peste 4.000 de oameni au participat la slujba de înmormîntare. Slujba a fost oficiată, atunci, de IPS Pimen Suceveanul, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuțiului, PS Gherasim Putneanul, episcop vicar la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuțiului, iar din partea Patriarhiei a fost prezent PS Teodosie Snagoveanul, la acea vreme, episcop vicar patriarhal. Dar iată ce se spunea în cotidianul „Actualitatea Suceveană“, nr. 339, 17 mai 1999: „Timp de peste două ore, miile de credincioși au trecut prin fața bisericii, pe lîngă sicriul în care se afla arhimandritul Ilarion Argatu. Își făceau cruce, îi sărutau mîinile și se întorceau, plîngînd, în mulțime“. La cîteva ore după înmormîntare, se mai spunea în ziarul amintit, asupra Sucevei s-a abătut o ploaie cum rar se poate vedea: „Văzduhul s-a înnegrit, iar din cerul care parcă s-a crăpat cădeau bucăți mari de gheață, însoțite de stropi deși și mari. Se spune că dacă la o înmormîntare plouă, celui care a murit îi pare rău că părăsește această lume. Părintele Argatu a ajuns în ceruri. În Dreapta Tatălui. Dar a plecat prea devreme, pentru că mai avea de alinat multă suferință pe acest pămînt. Acesta poate fi regretul părintelui. Dar cerul n-a plîns sîmbătă (n.r -ziua cînd a avut loc înmormîntarea), la Suceava, numai pentru părintele Argatu. A plîns și pentru toți credincioșii care nu au putut să vină să-și ia rămas bun de la marele duhovnic“.
„De cînd sîntem în preajma lui, nu simțim nici oboseala, nici foamea, nimic“
Vestea că trupul părintelui Ilarion Argatu s-a mumificat s-a răspîndit imediat. Sute de credincioși și fețe bisericești au călcat pragul bisericii de la Boroaia, să se închine și să se roage la mormîntul arhimandritului. Cu toții vroiau să vadă minunea. „Simțim mare putere la sfinția sa. De cînd sîntem în preajma lui, nu simțim nici oboseala, nici foamea, nimic“, mărturisește una dintre femeile îngenuncheate lîngă sicriul arhimandritului. A venit tocmai de la Constanța. „Noi credem și mărturisim că-i sfînt, și venim cu toată credința și evlavia, și toată puterea și sfințirea la el ca să luăm iertare, să ne ierte de greșeli, să fim mîntuiți prin el“, completează un bătrîn. Totuși, prin comună sînt și persoane care nu cred în varianta mumificării, considerînd că, mai degrabă, e vorba de meritele celor care au îmbălsămat trupul neînsuflețit al părintelui. O altă explicație a celor care nu cred în mumificarea corpului arhimandritului este legată de condițiile de umiditate în care acesta a fost păstrat, în cripta din biserică. „Cum nu-s degetele la fel, tot așa nu-s și oamenii. Sînt care-s din altă sectă, alt calendar, altă rasă cum ar veni... Ăstora eu le spun să facă diferența între preot și popă. Ilarion Argatu a fost un adevărat preot, mulți oameni a lecuit“, spune Constantin Maxim. „Da, da“ - îl susține o altă săteancă, Olga Beraru - „eu am auzit de o fetiță care nu vorbea deloc și o venit la părintele Argatu și, după cîteva zile, cînd au venit părinții să o vadă, a început să strige: Tataaaa, Mamaaaa...“. Una dintre măicuțele adunate în jurul sicriului șoptește: „Miroase atît de frumos a mireasmă. Eu am citit foarte multe cărți și toți sfinții miros a mireasmă“.
O viață închinată bisericii
Arhimandritul Ilarion Argatu a văzut lumina zilei în satul Valea Glodului, din comuna Vulturești, într-o familie numeroasă. Tatăl său, Alexandru, a fost, timp de 16 ani, primar în Valea Glodului. După ce a rămas văduv și după ce și-a rînduit cei 9 copii, Alexandru Argatu s-a călugărit la Mănăstirea Neamț, loc unde se odihnește astăzi. Arhimandritul Ilarion Argatu a făcut 8 clase la Seminarul Teologic din Dorohoi, apoi Facultatea de Teologie de la Cernăuți și Școala de Ofițeri de la Bacău, activînd chiar în cadrul unității de grăniceri de la Carei. A fost hirotonit preot în anul 1940, an în care s-a și căsătorit cu Georgeta Mihăilescu, fiica preotului Sebastian din Oniceni - Fălticeni, împreună cu care a avut cinci copii. De-a lungul vieții, arhimandritul Ilarion Argatu a slujit în trei parohii, la Oniceni (7 ani), Ruși-Oneasa (11 ani) și Boroaia (18 ani). În 1972, a rămas văduv și, în anul următor, în luna ianuarie 1973, s-a călugărit la Mănăstirea Antim, din București. A petrecut, apoi, cîțiva ani la Mănăstirea Căldărușani, iar ultimii 19 ani din viață i-a trăit la Mănăstirea Cernica.
Hăituit de Securitate, a stat ascuns vreme de 16 ani
Perioada cea mai grea a fost, pentru arhimandritul Ilarion Argatu, între anii 1948 -1964. Datorită convingerilor sale, a fost hăituit de fosta Securitate, iar timp de 16 ani s-a ascuns de organele de represiune. În tot acest timp, a stat într-o cămăruță zidită cu dibăcie în propria casă, loc în care se ruga și medita. Unul dintre motivele pentru care intrase în conflict cu Securitatea era dorința lui de a construi biserica în care, astăzi, arhimandritul Ilarion Argatu și-a găsit odihna. Temelia acestei biserici a fost pusă în 1924, iar timp de 22 de ani, din diverse motive, nu s-a mai făcut nimic. În 1946, arhiepiscopul și mitropolitul Moldovei și Sucevei, Irimeu Mihăilescu, l-a transferat în interes de serviciu pe preotul Ilarion Argatu, de la Parohia Oniceni, la Boroaia, pentru a ridica biserica. Preotul Ilarion Argatu a strîns piatră cu piatră, dar a putut să se apuce efectiv de construirea sfîntului lăcaș de abia pe 22 iunie 1969, terminînd zidirea bisericii, care a fost făcută în cinstea Sfinților Părinți Ioachim și Ana, pe 2 mai 1970. Construirea bisericii nu a fost privită cu ochi buni de puterea de atunci, iar faptul că ridicarea sfîntului lăcaș a durat atît de mult timp este explicabil prin aceea că nu exista o aprobare din partea Securității, pentru înălțarea așezămîntului de cult. În biserica pe care a construit-o prin eforturile sale, materiale și spirituale, arhimandritul Ilarion Argatu a îngropat-o, în martie 1972, pe soția sa, Georgeta. După 27 de ani, părintele Argatu s-a așezat, pentru veșnicie, lîngă soția sa.
Slujbe de exorcizare la mormîntul arhimandritului Argatu
În neamul Argatu mai există, astăzi, zeci de preoți, toți respectați și apreciați de enoriași. Dintre toți, însă, se detașează Alexandru Argatu, preotul paroh al bisericii în care se odihnește, de exact șapte ani, tatăl său. Părintele Alexandru Argatu este printre puținii preoți care, de ani buni, în fiecare vineri, ține slujba de la miezul nopții, numită și „rugăciunea de aur“. „Totdeauna, vineri seara, la ora 10, sînt în Biserică, cu agheasmă, Sf. Maslu și cu Moliftele Sf. Vasile și alte rugăciuni. Ca să faci slujbă la miezul nopții, este o osteneală în plus. Nu este chiar simplu să faci, pe nemîncate, să participi la slujbă de la 10 seara și pînă la unu sau două noaptea, iar apoi să faci iar slujbă dimineața, de la 6 la 7. Am mai invitat pe unii preoți, din alte localități, au venit, dar pe urmă au renunțat. Mi-au spus că este prea obositor. Într-adevăr, este obositor, la început, pînă te formezi, mai ales că ai multe ispite de la diavol, dureri de stomac, fel de fel, numai ca să renunți“, mărturisea părintele Alexandru Argatu.
Puterea credinței
Despre Ilarion Argatu se poate vorbi la nesfîrșit. Nu există loc în țară unde să nu se fi auzit de el, să nu fie oameni asupra cărora s-a revărsat harul părintelui. „A răspîndit lumină prin țară, prin fiii și ucenicii lui“, spunea IPS Teodosie Snagoveanul, la înmormîntarea marelui duhovnic. Alexandru Argatu își amintește că, odată, tatăl său a vrut să-i demonstreze unui ateu puterea credinței. „I-a spus: «Uite, vezi copacul acela din grădină, mă rog la Dumnezeu și se usucă». Și cînd s-a uscat, ateul a spus că o intrat viermii în el și l-o mîncat. Ei, ca să-i dovedească că prin credință se poate face orice, l-a chemat și i-a arătat niște salcîmi. Erau în șir, unul după altul. «Eu, spunea el, am să mă rog la Dumnezeu, unul să se usuce, unul, să rămînă, unul să se usuce.... Și așa a fost!»“
|