Pelerinaj la Boroaia, la părintele Ilarion Argatu

• Boroaia, localitate în judeţul Suceava, foarte aproape de graniţa cu Neamţul, a devenit loc de pelerinaj pentru mii de credincioşi • la biserica din comună, la dezhumarea părintelui s-a constatat că trupul s-a mumificat • de atunci, puhoi de lume ia calea Boroaiei •

Va fi trecut părintele Ilarion Argatu în rîndul sfinţilor? Ideea canonizării arhimandritului Argatu, trecut în lumea drepţilor în urmă cu şapte ani, a apărut acum cîteva săptămîni, după deshumarea trupului neînsufleţit al acestuia, înmormîntat la biserica din Boroaia, localitate din judeţul Suceava. Cei peste 1.000 de credincioşi prezenţi au rămas uimiţi cînd corpul părintelui Argatu a fost scos afară şi era aproape intact. În comună, părerile sînt împărţite. Cei mai mulţi sînt convinşi că ceea ce s-a întîmplat cu părintele, considerat unul dintre cei mai mari exorcişti dintre duhovnicii români, e o adevărată minune, dar există şi voci care nu cred într-un semn divin.

„Se ruga pînă adormea şi se trezea rugîndu-se“

La 86 de ani, arhimandritul Ilarion Argatu a plecat la Domnul. „Viaţa sa a fost o flacără. Se ruga pînă adormea şi se trezea rugîndu-se“, îl caracteriza IPS Teodosie Snagoveanul. A cerut să fie înmormîntat în comuna Boroaia, acolo unde a ridicat, cu eforturi inimaginabile, o frumoasă biserică şi unde a slujit cel mai mult ca preot. Dorinţa i s-a îndeplinit. Din momentul în care corpul părintelui a fost depus în biserică, lăcaşul de cult a devenit loc de pelerinaj pentru credincioşii din zona Moldovei. La înmormîntarea sa au venit oameni din toată ţara. Zeci de autoturisme şi autocare au ocupat uliţele satului, iar primarul de atunci al comunei a decretat două zile de doliu în localitate. Chiar din prima zi au început să ajungă în sat coroanele de flori trimise de cei care l-au cunoscut şi l-au iubit pe arhimandritul Ilarion Argatu. S-au adunat circa 400 de coroane, majoritatea de la cei cărora arhimandritul le-a fost duhovnic. De la oameni simpli, pînă la personalităţi, cum ar fi Anghel Iordănescu sau Ion Iliescu. Peste 4.000 de oameni au participat la slujba de înmormîntare. Slujba a fost oficiată, atunci, de IPS Pimen Suceveanul, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţiului, PS Gherasim Putneanul, episcop vicar la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţiului, iar din partea Patriarhiei a fost prezent PS Teodosie Snagoveanul, la acea vreme, episcop vicar patriarhal. Dar iată ce se spunea în cotidianul „Actualitatea Suceveană“, nr. 339, 17 mai 1999: „Timp de peste două ore, miile de credincioşi au trecut prin faţa bisericii, pe lîngă sicriul în care se afla arhimandritul Ilarion Argatu. Îşi făceau cruce, îi sărutau mîinile şi se întorceau, plîngînd, în mulţime“. La cîteva ore după înmormîntare, se mai spunea în ziarul amintit, asupra Sucevei s-a abătut o ploaie cum rar se poate vedea: „Văzduhul s-a înnegrit, iar din cerul care parcă s-a crăpat cădeau bucăţi mari de gheaţă, însoţite de stropi deşi şi mari. Se spune că dacă la o înmormîntare plouă, celui care a murit îi pare rău că părăseşte această lume. Părintele Argatu a ajuns în ceruri. În Dreapta Tatălui. Dar a plecat prea devreme, pentru că mai avea de alinat multă suferinţă pe acest pămînt. Acesta poate fi regretul părintelui. Dar cerul n-a plîns sîmbătă (n.r -ziua cînd a avut loc înmormîntarea), la Suceava, numai pentru părintele Argatu. A plîns şi pentru toţi credincioşii care nu au putut să vină să-şi ia rămas bun de la marele duhovnic“.

„De cînd sîntem în preajma lui, nu simţim nici oboseala, nici foamea, nimic“

Vestea că trupul părintelui Ilarion Argatu s-a mumificat s-a răspîndit imediat. Sute de credincioşi şi feţe bisericeşti au călcat pragul bisericii de la Boroaia, să se închine şi să se roage la mormîntul arhimandritului. Cu toţii vroiau să vadă minunea. „Simţim mare putere la sfinţia sa. De cînd sîntem în preajma lui, nu simţim nici oboseala, nici foamea, nimic“, mărturiseşte una dintre femeile îngenuncheate lîngă sicriul arhimandritului. A venit tocmai de la Constanţa. „Noi credem şi mărturisim că-i sfînt, şi venim cu toată credinţa şi evlavia, şi toată puterea şi sfinţirea la el ca să luăm iertare, să ne ierte de greşeli, să fim mîntuiţi prin el“, completează un bătrîn. Totuşi, prin comună sînt şi persoane care nu cred în varianta mumificării, considerînd că, mai degrabă, e vorba de meritele celor care au îmbălsămat trupul neînsufleţit al părintelui. O altă explicaţie a celor care nu cred în mumificarea corpului arhimandritului este legată de condiţiile de umiditate în care acesta a fost păstrat, în cripta din biserică. „Cum nu-s degetele la fel, tot aşa nu-s şi oamenii. Sînt care-s din altă sectă, alt calendar, altă rasă cum ar veni... Ăstora eu le spun să facă diferenţa între preot şi popă. Ilarion Argatu a fost un adevărat preot, mulţi oameni a lecuit“, spune Constantin Maxim. „Da, da“ - îl susţine o altă săteancă, Olga Beraru - „eu am auzit de o fetiţă care nu vorbea deloc şi o venit la părintele Argatu şi, după cîteva zile, cînd au venit părinţii să o vadă, a început să strige: Tataaaa, Mamaaaa...“. Una dintre măicuţele adunate în jurul sicriului şopteşte: „Miroase atît de frumos a mireasmă. Eu am citit foarte multe cărţi şi toţi sfinţii miros a mireasmă“.
O viaţă închinată bisericii

Arhimandritul Ilarion Argatu a văzut lumina zilei în satul Valea Glodului, din comuna Vultureşti, într-o familie numeroasă. Tatăl său, Alexandru, a fost, timp de 16 ani, primar în Valea Glodului. După ce a rămas văduv şi după ce şi-a rînduit cei 9 copii, Alexandru Argatu s-a călugărit la Mănăstirea Neamţ, loc unde se odihneşte astăzi. Arhimandritul Ilarion Argatu a făcut 8 clase la Seminarul Teologic din Dorohoi, apoi Facultatea de Teologie de la Cernăuţi şi Şcoala de Ofiţeri de la Bacău, activînd chiar în cadrul unităţii de grăniceri de la Carei. A fost hirotonit preot în anul 1940, an în care s-a şi căsătorit cu Georgeta Mihăilescu, fiica preotului Sebastian din Oniceni - Fălticeni, împreună cu care a avut cinci copii. De-a lungul vieţii, arhimandritul Ilarion Argatu a slujit în trei parohii, la Oniceni (7 ani), Ruşi-Oneasa (11 ani) şi Boroaia (18 ani). În 1972, a rămas văduv şi, în anul următor, în luna ianuarie 1973, s-a călugărit la Mănăstirea Antim, din Bucureşti. A petrecut, apoi, cîţiva ani la Mănăstirea Căldăruşani, iar ultimii 19 ani din viaţă i-a trăit la Mănăstirea Cernica.

Hăituit de Securitate, a stat ascuns vreme de 16 ani

Perioada cea mai grea a fost, pentru arhimandritul Ilarion Argatu, între anii 1948 -1964. Datorită convingerilor sale, a fost hăituit de fosta Securitate, iar timp de 16 ani s-a ascuns de organele de represiune. În tot acest timp, a stat într-o cămăruţă zidită cu dibăcie în propria casă, loc în care se ruga şi medita. Unul dintre motivele pentru care intrase în conflict cu Securitatea era dorinţa lui de a construi biserica în care, astăzi, arhimandritul Ilarion Argatu şi-a găsit odihna. Temelia acestei biserici a fost pusă în 1924, iar timp de 22 de ani, din diverse motive, nu s-a mai făcut nimic. În 1946, arhiepiscopul şi mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Irimeu Mihăilescu, l-a transferat în interes de serviciu pe preotul Ilarion Argatu, de la Parohia Oniceni, la Boroaia, pentru a ridica biserica. Preotul Ilarion Argatu a strîns piatră cu piatră, dar a putut să se apuce efectiv de construirea sfîntului lăcaş de abia pe 22 iunie 1969, terminînd zidirea bisericii, care a fost făcută în cinstea Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, pe 2 mai 1970. Construirea bisericii nu a fost privită cu ochi buni de puterea de atunci, iar faptul că ridicarea sfîntului lăcaş a durat atît de mult timp este explicabil prin aceea că nu exista o aprobare din partea Securităţii, pentru înălţarea aşezămîntului de cult. În biserica pe care a construit-o prin eforturile sale, materiale şi spirituale, arhimandritul Ilarion Argatu a îngropat-o, în martie 1972, pe soţia sa, Georgeta. După 27 de ani, părintele Argatu s-a aşezat, pentru veşnicie, lîngă soţia sa.

Slujbe de exorcizare la mormîntul arhimandritului Argatu

În neamul Argatu mai există, astăzi, zeci de preoţi, toţi respectaţi şi apreciaţi de enoriaşi. Dintre toţi, însă, se detaşează Alexandru Argatu, preotul paroh al bisericii în care se odihneşte, de exact şapte ani, tatăl său. Părintele Alexandru Argatu este printre puţinii preoţi care, de ani buni, în fiecare vineri, ţine slujba de la miezul nopţii, numită şi „rugăciunea de aur“. „Totdeauna, vineri seara, la ora 10, sînt în Biserică, cu agheasmă, Sf. Maslu şi cu Moliftele Sf. Vasile şi alte rugăciuni. Ca să faci slujbă la miezul nopţii, este o osteneală în plus. Nu este chiar simplu să faci, pe nemîncate, să participi la slujbă de la 10 seara şi pînă la unu sau două noaptea, iar apoi să faci iar slujbă dimineaţa, de la 6 la 7. Am mai invitat pe unii preoţi, din alte localităţi, au venit, dar pe urmă au renunţat. Mi-au spus că este prea obositor. Într-adevăr, este obositor, la început, pînă te formezi, mai ales că ai multe ispite de la diavol, dureri de stomac, fel de fel, numai ca să renunţi“, mărturisea părintele Alexandru Argatu.

Puterea credinţei

Despre Ilarion Argatu se poate vorbi la nesfîrşit. Nu există loc în ţară unde să nu se fi auzit de el, să nu fie oameni asupra cărora s-a revărsat harul părintelui. „A răspîndit lumină prin ţară, prin fiii şi ucenicii lui“, spunea IPS Teodosie Snagoveanul, la înmormîntarea marelui duhovnic. Alexandru Argatu îşi aminteşte că, odată, tatăl său a vrut să-i demonstreze unui ateu puterea credinţei. „I-a spus: «Uite, vezi copacul acela din grădină, mă rog la Dumnezeu şi se usucă». Şi cînd s-a uscat, ateul a spus că o intrat viermii în el şi l-o mîncat. Ei, ca să-i dovedească că prin credinţă se poate face orice, l-a chemat şi i-a arătat nişte salcîmi. Erau în şir, unul după altul. «Eu, spunea el, am să mă rog la Dumnezeu, unul să se usuce, unul, să rămînă, unul să se usuce.... Şi aşa a fost!»“