 Nemteni în topul bogătanilor
• Sorin Ovidiu Vîntu este cel mai bogat nemtean, cu 900 milioane de dolari • pe locul doi este Dan Ostahie, cu 170-200 de milioane de dolari • Aurel si Mariana Kober au o avere estimată la 40-45 milioane de dolari, în vreme ce Iulian Tocu - de 18-20 milioane de dolari • datele sînt din „Top 300 cei mai bogati români“, realizat de revista Capital • Patru nemteni au pătruns, în 2006, în „Top 300 cei mai bogati români“, realizat de revista Capital, averea lor însumînd aproximativ 1,2 miliarde de dolari. Clasamentul exact, topul la vîrf si datele despre „laureati“ vor fi prezentate astăzi, 15 noiembrie, într-o conferintă de presă, însă „Monitorul“ a obtinut, prin amabilitatea colegilor de la „Capital“, cifrele referitoare la „bogătanii“ din judetul Neamt. De departe, cel mai avut rămîne controversatul om de afaceri de origine romascană Sorin Ovidiu Vîntu, a cărui avere este estimată, anul acesta, la 900 milioane de dolari. De remarcat că, anul trecut, SOV era înregistrat în acelasi top cu 750 milioane de dolari, anul acesta ocupînd locul al IV-lea în clasamentul general. Presa a scris cu insistentă despre afacerile lui Sorin Ovidiu Vîntu si despre implicarea sa în imperiul „Petrom Service“ si grupul media în centrul căruia se află postul de televiziune „Realitatea TV“. Rămîne de notorietate prezenta acestuia pe piata de capital românesc.
De invidiat este si bunăstarea altui prosper om de afaceri nemtean, a patronului de la „Altex“, Dan Ostahie, care, la această editie, apare cu o avere estimată între 170 - 200 milioane de dolari, anul trecut fiind de 150-170 milioane de dolari. O crestere spectaculoasă a averii nemteanului s-a înregistrat la editia de anul trecut, cînd acesta a „sărit“ de la 90 milioane de dolari, cît avea în 2004, la 170 milioane.
În schimb, afacerile lui Aurel Kober si ale sotiei sale, Mariana, stagnează anul acesta, mentinîndu-se tot la 40-45 milioane de dolari, ca în 2005. Un al patrulea nemtean prezent în top este fostul deputat PSD Iulian Tocu, a cărui avere a rămas, ca si anul trecut, tot la 18-20 milioane de dolari. Iesit din politică, omul de afaceri nemtean a declarat redactorilor „Monitorului“ că 2006 este pentru el un an al stagnării. „În urmă cu cîteva luni, am fost căutat de ziaristii de la Revista «Capital», care au stat de vorbă cu mine. Am 47 de ani si trebuie să vă mărturisesc că nu mă aflu, încă, la vîrsta la care trebuie să fac statistici. Rămîn la părerea că este greu să faci bani în România si va fi si mai greu după aderare. Personal, mă consider mai sărac anul acesta care, pentru mine, a fost unul de reasezare în planul afacerilor. Investesc în toate domeniile în care se pot face bani, de la comert, productie, la imobiliare, si de aici la tranzactii bursiere. Nu stiu ce se va întîmpla la anul, dar cred că, cel putin pentru mine, va însemna anul reasezării totale“, a declarat Iulian Tocu. De remarcat faptul că, în 2006, nu mai apare în top Gheorghe Stefan, care nu a reusit să treacă de 10 milioane de dolari, conditia de a intra în top. Reamintim că toate calculele pentru evaluarea averii din Top 300 s-au efectuat pe baza datelor de bilant înregistrate în 2005, dar s-a tinut seama si de evolutia afacerilor respective în 2006.
FOTO: În topul celor mai bogati 300 de oameni din România au intrat si patru nemteni
|