Planeta Gheorghe A.M. Ciobanu
De altfel, fiecare dintre noi sîntem o planetã. Cu contururile ei, cu geografia ei, cu misterele si tainele ei, cu modul ei de a interactiona cu universul din care face parte. Cu abisul necuprins al Universului si cu Dumnezeul care coordoneazã acest abis. Despre asta si despre multe altele a vorbit profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu, cu cîteva zile în urmã, elevilor Seminarului Teologic Franciscan din Roman, la o întîlnire asezatã sub semnul darurilor lui Dumnezeu.
Cu spiritu-i treaz si vivace, Gheorghe A.M. Ciobanu a descris - dupã o altã confesiune plinã de adevãr si învãtãminte a pãrintelui Anton Sociu - în linii mari, reperele unei biografii care, fãrã exagerare, ar putea fi numitã exemplarã. Cu atît mai mult cu cît conditiile economice, politice si sociale ale unei perioade extrem de zbuciumate si pline de cataclisme nu au fost deloc favorabile unei desfãsurãri plenare a spiritului si potentialului detinut de eruditul romascan. Dar, acest lucru i-a permis, asa cum mãrturisea, o viziune orizontalã asupra realitãtii.
Fiu de zidar, îndrãgostit de trenuri si locomotivã, martor al ororilor rãzboiului si al refugiilor, nãscut la Roman, la 25 martie 1925, profesorul, eseistul, publicistul si omul de culturã Gheorghe A.M. Ciobanu a urmat cursurile Scolii Primare de bãieti nr.4, Liceul „Roman Vodã“ si Facultatea de Drept din Iasi pe care a absolvit-o în 1949. Cursurile altor patru facultãti - Medicinã, Agronomie, Arhitecturã si Filologie - au fost abandonate pe rînd, din pricina lipsei mijloacelor de vietuire. Timp de jumãtate de secol a predat în învãtãmîntul de stat, nu mai putin de saizeci de discipline, în treizeci si sase de scoli.
A publicat zece volume si are în pregãtire un al unsprezecelea, s-a risipit în sarcini obsesti pe care le-a onorat cu constiinciozitate, a trecut pe lîngã moarte de douãzeci si douã de ori, a iesit în fata unui auditoriu public de peste douã mii de ori, este adept al teoriei lucrului bine fãcut, al pretuirii muncii si al ordinii, si are ca ideal suprem bucuria de a trãi, de a fi, de a exista.
„Si a nu fi este tot un fel de a exista; mediocru“
„Sã nu vã fie teamã de acest «a fi»! Pentru cã si a nu fi este tot un fel de a exista; mediocru. Aceastã dorintã de a fi, de a mai fi si de a prea fi, este ilustratã convingãtor de «Faust» al lui Goethe care, în ciuda faptului cã viata este irepetabilã, o trãieste din nou ajungînd, pentru o clipã, sã fie fericit: «O, clipã, mai rãmîi, cã esti atît de frumoasã!». Cine a spus asta? Bãtrînul Faust care, la început, îsi dorea moartea. Si apoi, exemplul lui Rembrandt, unul din marii bogãtasi ai Amsterdamului, care ajuns cersetor, îsi redescoperã opera si exclamã: «N-am trãit degeaba pe pãmînt!». Si, în fine, ca sã dãm si un exemplu din arta sunetelor, Beethoven, acest necãjit si nenorocit al istoriei care a evoluat cãtre viatã si împlinire de la criza profundã consemnatã de celebrul testament de la Heilligenstadt“, a sustinut romascanul.
De fapt, întregul expozeu autobiografic al lui Gheorghe A.M. Ciobanu a fost legat de ideea fundamentalã a sintezei principiilor estetizante ale celebrului irlandez Oscar Fingal O’Flahertie Wills, zis Oscar Wilde, cuprinse în „Portretul lui Dorian Gray“. La o vîrstã cînd îsi poate revendica valabilitatea principiilor, Gheorghe A.M. Ciobanu recompune fiinta umanã din trei mari zone ce alcãtuiesc triada existentialã: zona fizicã, cea sufleteascã si, inerent, cea abisalã; toate alcãtuind în final simbolul devenirii umane.
„ÃŽn al treilea rînd, dragii mei, pe lîngã sãnãtatea sufleteascã de care vorbeam adineaori, avem nevoie si de sãnãtatea fizicã. Pe care nu stim deloc sã o pretuim. Tare mã întristeazã cînd vãd cã specia umanã s-a dedat, antihomo, trecînd la super consum de alcool, super consum de nicotinã, super consum de droguri, super consum de chimie nocivã. Aceste lucruri care nu sînt necesare metabolismului nostru nu au ce cãuta în fiziologia noastrã. La vîrsta mea, de pildã, încã n-am început sã fumez si nici sã beau. Sã vedem ce va fi de sãptãmîna viitoare. Am o oroare imensã fatã de droguri, pentru cã dezumanizeazã, dezspiritualizeazã, dezfiziologizeazã. Adolescentul care are în fatã universul si clepsidra. Mã bucur cã sînt într-o institutie scolarã în care acest cuvînt va apare ca un neologism. Cu atît mai mult cu cît nu mai sîntem pe timpul lui Rafael sau Michelangelo, cînd atmosfera planetei era mai curatã. Sîntem într-o continuã si crescîndã poluare a mamei pãmîntesti si nu are rost sã facem mai mult rãu leagãnului nostru.“
O autenticã lectie de viatã. Cu atît mai necesarã cu cît, astãzi, nu mai cunoastem deloc dimensiunile valorii si cînd tot felul de nemernici, sprijiniti în functii sau în bani, îmbolnãvesc si risipesc sufletele noastre si ale copiilor nostri.
|
Autentificare
