Superstitii de Sfîntul Andrei

Imaginatia românilor a tesut, în timp, în jurul sărbătorii de Sfîntul Andrei, tinută pe 30 noiembrie, legende si povesti cu strigoi, moroi, pricolici sau alte fiinte malefice. Si în prezent, sătenii mai au superstitii si respectă unele traditii si obiceiuri ancestrale.
„Sîntandrei“ a fost o mare divinitate geto-dacă peste care crestinii au suprapus pe Sfîntul Apostol Andrei cel Întîi chemat, ocrotitorul României. Sfîntul Andrei s-a bucurat de mare respect de vreme ce ziua lui de celebrare a înlocuit o importantă divinitate precrestină: personificarea lupului. Numele zeului uzurpat s-a pierdut în negura timpului. Noaptea de Sîntandrei si ciclul de înnoire a timpului, care se suprapun peste perioada calendaristică a Dionisiacelor Cîmpenesti si cu fermentarea vinului în butoaie la popoarele tracice, a păstrat numeroase urme precrestine. În vechime, moartea si renasterea divinitătii adorate a fost substituită de un sacrificiu sacru (pom, animal, pasăre, om si chiar a unui obiect însufletit simbolic). Un obicei care atestă suprapunerea sărbătorii crestine a Apostolului Andrei peste Anul nou dacic este bocetul Andreiului. Fetele, după confectionarea unei păpusi de cîrpă, numită Andreiu, substitut al anului vechi, o asezau pe lavită ca pe un mort si o jeleau.
Noaptea strigoilor
Aparitia celor doi sfinti mosi Andrei si Nicolae, începutul iernii si punerea în miscare a haitelor de lupi sînt semne evidente de îmbătrînire si degradare a timpului calendaristic. Ordinea se deteriorează încet, culminînd cu noaptea de 29 spre 30 noiembrie în Noaptea strigoilor, la starea de haos. Este o noapte de spaimă, întrucît spiritele mortilor ies din morminte si împreună cu strigoii vii se iau la bătaie pe la hotare, rămînînd pe drumuri. Duelurile sîngeroase, cu limbile de la melită si coasele furate din curtile gospodarilor se prelungesc pînă la cîntatul cocosilor, cînd spatiul se purifică, duhurile mortilor se întorc în morminte, iar sufletele strigoilor revin în trupurile si paturile părăsite fără stiinta lor. Pentru a nu se apropia de case, se mănîncă usturoi în această seară. Caselor li se ung cercevelele ferestrelor, pe unde strigoii ar putea să intre, făcîndu-se semnul crucii cu usturoi apoi la usi si hornuri. Strigoii vii sînt spirite ale oamenilor, femei sau bărbatii care îsi părăsesc trupurile noaptea. Activitatea lor intensă este de Sîntandrei atunci cînd se bat între ele, pînă cînd unul iese învingător, iar acesta le va fi conducător pînă în anul următor. Ceilalti se bocesc unii pe altii si îsi vindecă rănile. Oamenii obisnuiti pot vedea după noaptea de Sfîntul Andrei cine este strigoi, după rănile de pe fată. În Moldova, s-a perpetuat un obicei numit Păzitul Usturoiului si se sărbătoreste ca la Revelion. Tinerii satului se adunau în cete la o casă mai mare, căreia îi ungeau, în timpul zilei, usile si ferestrele cu usturoi. Participantii petrec pînă dimineată cu mîncare, băutură si dansuri. Dimineata se joacă covata cu căpătîni de usturoi adus de fete si păzit noaptea de o bătrînă. Petrecerea se încheie cu împărtitul usturoiului, care va fi păstrat la icoane si folosit la vindecarea bolilor si pentru farmece în dragoste. În ziua de Sîntandrei se spune că lupul îsi poate îndoi gîtul teapăn, devenind mai sprinten si mai periculos. În ziua de Sfîntul Andrei, fata de măritat prepară o „turtucă de Andrei“, din făină de grîu, foarte sărată, coaptă pe plită, pe care o mănîncă înainte de culcare. Băiatul care i se va arăta în vis că-i aduce apă să-i potolească setea o va cere de nevastă în cursul anului.