Superstitii de Sfîntul Andrei
Imaginatia românilor a tesut, în timp, în jurul sãrbãtorii de Sfîntul Andrei, tinutã pe 30 noiembrie, legende si povesti cu strigoi, moroi, pricolici sau alte fiinte malefice. Si în prezent, sãtenii mai au superstitii si respectã unele traditii si obiceiuri ancestrale.
„Sîntandrei“ a fost o mare divinitate geto-dacã peste care crestinii au suprapus pe Sfîntul Apostol Andrei cel ÃŽntîi chemat, ocrotitorul României. Sfîntul Andrei s-a bucurat de mare respect de vreme ce ziua lui de celebrare a înlocuit o importantã divinitate precrestinã: personificarea lupului. Numele zeului uzurpat s-a pierdut în negura timpului. Noaptea de Sîntandrei si ciclul de înnoire a timpului, care se suprapun peste perioada calendaristicã a Dionisiacelor Cîmpenesti si cu fermentarea vinului în butoaie la popoarele tracice, a pãstrat numeroase urme precrestine. ÃŽn vechime, moartea si renasterea divinitãtii adorate a fost substituitã de un sacrificiu sacru (pom, animal, pasãre, om si chiar a unui obiect însufletit simbolic). Un obicei care atestã suprapunerea sãrbãtorii crestine a Apostolului Andrei peste Anul nou dacic este bocetul Andreiului. Fetele, dupã confectionarea unei pãpusi de cîrpã, numitã Andreiu, substitut al anului vechi, o asezau pe lavitã ca pe un mort si o jeleau.
Noaptea strigoilor
Aparitia celor doi sfinti mosi Andrei si Nicolae, începutul iernii si punerea în miscare a haitelor de lupi sînt semne evidente de îmbãtrînire si degradare a timpului calendaristic. Ordinea se deterioreazã încet, culminînd cu noaptea de 29 spre 30 noiembrie în Noaptea strigoilor, la starea de haos. Este o noapte de spaimã, întrucît spiritele mortilor ies din morminte si împreunã cu strigoii vii se iau la bãtaie pe la hotare, rãmînînd pe drumuri. Duelurile sîngeroase, cu limbile de la melitã si coasele furate din curtile gospodarilor se prelungesc pînã la cîntatul cocosilor, cînd spatiul se purificã, duhurile mortilor se întorc în morminte, iar sufletele strigoilor revin în trupurile si paturile pãrãsite fãrã stiinta lor. Pentru a nu se apropia de case, se mãnîncã usturoi în aceastã searã. Caselor li se ung cercevelele ferestrelor, pe unde strigoii ar putea sã intre, fãcîndu-se semnul crucii cu usturoi apoi la usi si hornuri. Strigoii vii sînt spirite ale oamenilor, femei sau bãrbatii care îsi pãrãsesc trupurile noaptea. Activitatea lor intensã este de Sîntandrei atunci cînd se bat între ele, pînã cînd unul iese învingãtor, iar acesta le va fi conducãtor pînã în anul urmãtor. Ceilalti se bocesc unii pe altii si îsi vindecã rãnile. Oamenii obisnuiti pot vedea dupã noaptea de Sfîntul Andrei cine este strigoi, dupã rãnile de pe fatã. ÃŽn Moldova, s-a perpetuat un obicei numit Pãzitul Usturoiului si se sãrbãtoreste ca la Revelion. Tinerii satului se adunau în cete la o casã mai mare, cãreia îi ungeau, în timpul zilei, usile si ferestrele cu usturoi. Participantii petrec pînã dimineatã cu mîncare, bãuturã si dansuri. Dimineata se joacã covata cu cãpãtîni de usturoi adus de fete si pãzit noaptea de o bãtrînã. Petrecerea se încheie cu împãrtitul usturoiului, care va fi pãstrat la icoane si folosit la vindecarea bolilor si pentru farmece în dragoste. ÃŽn ziua de Sîntandrei se spune cã lupul îsi poate îndoi gîtul teapãn, devenind mai sprinten si mai periculos. ÃŽn ziua de Sfîntul Andrei, fata de mãritat preparã o „turtucã de Andrei“, din fãinã de grîu, foarte sãratã, coaptã pe plitã, pe care o mãnîncã înainte de culcare. Bãiatul care i se va arãta în vis cã-i aduce apã sã-i potoleascã setea o va cere de nevastã în cursul anului.
|
Autentificare
