Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Ianuarie 2007
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031    
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Social 27 Ianuarie 2007
Tipãreste articolul - Varianta pentru imprimantã Trimite acest articol unui prieten  prin email

Cotizarea la pensiile private, amînatã

• abia de la anul se va putea contribui la astfel de fonduri • sînt obligati sã cotizeze tinerii de pînã la 35 de ani •

Primele contributii la fondurile private de pensii vor putea fi achitate abia de la anul, termenul initial fiind devansat. Legea pensiilor private obligatorii, publicatã recent în Monitorul Oficial, prevede cã românii pînã în 35 de ani vor începe sã cotizeze abia din 2008, din luna ianuarie, adicã peste exact un an. Dupã alegerea societãtii la care se încheie contractul, dacã titularul e nemultumit de optiunea fãcutã, are posibilitatea de a trece de la o companie la alta, dar numai dupã o perioadã de timp. Cei care migreazã mai sînt obligati sã achite penalitãti. Suma maximã care poate constitui cotizatia la un fond privat este de 15% din veniturile asiguratului. Acesta poate primi pensie dupã o perioadã de participare la sistem de cel putin 90 de luni si numai dupã ce împlineste vîrsta de 60 de ani, ceea ce înseamnã cã primele plãti se vor face dupã nu mai putin de 7 ani si jumãtate. Fondurile acumulate trebuie sã fie cel putin egale cu suma necesarã obtinerii pensiei facultative minime. Pot opta pentru un fond de pensii facultativ toti angajatii, inclusiv functionarii publici sau persoanele fizice autorizate. Pentru salariatii de pînã la 45 de ani, asigurati în sistemul public de pensii, contributia la pensiile private nu este obligatorie, ci facultativã, iar colectarea de contributii în acest sistem va începe tot de la anul. Activitatea de autorizare a companiilor este primul pas pe care trebuie sã-l facã doritorii, dar se anuntã o concurentã destul de puternicã, deoarece au depus documentatia 15 companii românesti si strãine. Acestea trebuie sã aibã un capitalul social minim de 1,5 milioane de euro, din fonduri proprii, trebuie sã facã dovada bonitãtii, dar si a experientei de minim cinci ani în sistemul bancar sau pe piata de capital. Se preconizeazã circa 50.000 de clienti, ca un prag minim. La o contributie de cel mult 15% din venitul brut, în cazul unei contributii lunare de 20 de euro, timp de 20 de ani, se poate ajunge la o pensie privatã de 140 de euro pe lunã, pentru o perioadã de 15 ani. Contributia angajatului este deductibilã în limita echivalentului în lei a 200 de euro într-un an fiscal. Aceastã contributie poate fi împãrtitã între angajat si angajator, potrivit contractului colectiv de muncã încheiat sau a protocolului încheiat cu reprezentantii angajatorului. Aceeasi facilitate fiscalã se acordã angajatorilor pentru suma reprezentînd contributiile la fondurile de pensii, la calculul profitului impozabil, în limita sumei de 200 de euro, pentru fiecare participant. Dreptul de pensie facultativã se deschide la cererea participantului. Reprezentantii societãtii civile si cei ai sindicatelor au relansat avertismentele legate de o serie de prevederi ale legii care contravin intereselor cetãtenilor si s-au declarat nemultumiti cã autoritãtile nu au inclus în lege amendamentele lor. Cele mai mari nemultumiri sînt legate de drepturile de pensie ale femeilor, care sînt vizibil dezavantajate fatã de bãrbati. Acestea sînt defavorizate atît prin vîrsta de pensionare, cît si prin perioadele în care nu contribuie, cît stau acasã cu copiii. Mihai Seitan, presedintele Casei Nationale de Pensii, a afirmat cã „dezavantajarea femeilor e o actiune complexã care nu vizeazã doar sistemul de pensii“ si cã „egalizarea vîrstelor de pensionare este o chestiune care se discutã la noi de zece ani, care tine de politic si pentru care nu avem încã o solutie de legalizare“. Alte nemultumiri sînt legate de comisioanele de administrare a acestor fonduri, dar si de anumite instrumente de calcul ale pensiei, care vor intra în vigoare mai tîrziu decît legea pensiilor private, ceea ce nu va putea permite celor care cotizeazã sã afle cîti bani vor primi la final.

Articol afisat de 1664 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Gabi MUNTEANU)
Adaugã comentariul tãu la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu exist� nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Economie Stiri Economie
Stiri Social Stiri Social
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Sanatate Stiri Sanatate
Stiri Opinii Stiri Opinii
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective