„Bilant“ pe sosele - un mort si sapte rãniti
• în patru zile, pe cîteva artere rutiere ale judetului s-au produs sapte accidente • traversarea neregulamentarã si neatentia în conducere au generat aceste evenimente • O persoanã si-a pierdut viata, iar alte sapte au fost rãnite dupã ce au fost victimele unor accidente rutiere petrecute în decurs de patru zile, pe traseele rutiere ale judetului Neamt. Cele mai multe victime au provenit din rîndul pietonilor. De altfel, traversarea neregulamentarã a strãzii si neatentia în conducere au fost principalele cauze care au dus la producerea celor 7 accidente rutiere. Cel mai grav eveniment a vut loc luni, 9 aprilie, pe strada Stefan cel Mare din Roman. Daniel L., în vîrstã de 32 de ani, din Piatra Neamt, conducea un autoturism Hyundai Coupe. La un moment dat, soferului i-a iesit în fatã, de pe strada Nordului, un biciclist care nu i-a acordat prioritate. Impactul, care nu a mai putut fi evitat, a fost fatal pentru biciclist, acesta decedînd la putin timp. Victima a fost identificatã, dupã cîteva ore, în persoana lui Gheorghe D., de 48 de ani, din Roman.
Un alt accident, ale cãrui urmãri puteau fi deosebit de grave, a avut loc vineri, 6 aprilie, pe DN 15D, în localitatea Poienari. Costicã T., în vîrstã de 20 de ani, din Negresti, judetul Vaslui, conducea un autoturism Opel Vectra, pe directia de deplasare Roman-Vaslui. Ajuns în Poienari, roata dreapta fatã a autoturismului a explodat, iar masina a pãrãsit partea carosabilã, izbindu-se de un podet. Accidentul s-a soldat cu rãnirea gravã a unui pasager de pe bancheta din spate a autoturismului, Marian N, de 24 de ani, din Brasov, care a suferit o fracturã de humerus stîng. Alte douã persoane au ajuns la spital în urma unui accident petrecut duminicã, 8 aprilie, pe bulevardul Traian din Piatra Neamt. Georgian F., în vîrstã de 28 de ani, din Piatra Neamt, conducea un autoturism Skoda. La un moment dat, soferul a efectuat o manevrã de schimbare a directiei de mers la stînga, spre strada Lãmîitei, neacordînd prioritate de trecere unui autoturism Volkswagen condus regulamentar din sens opus de cãtre Sergiu C., de 20 de ani, din Roman. În aceste conditii, cele douã masini au intrat în coliziune, autoturismul Volkswagen fiind proiectat în altã masinã, care era opritã la intersectia strãzii Lamîitei cu bulevardul Traian. Accidentul s-a soldat cu rãnirea usoarã a soferului autoturismului Skoda si a unui pasager, respectiv Maria J., de 50 de ani, din Bacãu.
|