„Sînt tînăr, doamnă!“

Ultima întîlnire cu Florian Pittis

Si nu exagera deloc. A trăit o perpetuă tinerete. Nepotolită nici de miasmele lumii acesteia si nici de povara timpului năpădit asupră-i.
Cu Florian Pittis am vorbit pentru ultima oară pe 5 noiembrie 2004. Venise împreună cu bunul său prieten, Ducu Bertzi, cu Marius Batu si Mihai Nenită, la lansarea pietreană a „Cîntecelor din Maramures“. Si după întîlnirea de la Biblioteca Judeteană „G.T. Kirileanu“, în sala de spectacole a Teatrului Tineretului a fost partenerul acestora în spectacolul „Noi si prietenii nostri“. Cînd l-am văzut mi s-a făcut dor de anii aceia, de sala Teatrului Bulandra, de „Ciresica“, de studentii de la teatru, de atmosfera Bucurestilor anilor ‘70.
Era, sau mi s-a părut mie, la fel de tînăr, detinea aceeasi vervă a elocintei, avea aceleasi plete pe care le-a purtat ca pe o perpetuă sfidare a ordinii de fapt. Cu toate că spiritul său civic era ireprosabil. Mi-aduc aminte cu cît haz povestea istoria esecurilor la admiterea la I.A.T.C., datorate graseierii native si copioase. Cu care a luptat si pe care a învins-o, asa cum a luptat cu viata. Asa cum a luptat cu moartea.
L-am întrebat atunci, printre altele, cum putem actiona împotriva spiritului mediocru si de cel mai cras prost gust din muzica de astăzi.
„Este vorba de o schimbare fundamentală de optică. Trebuie să fii constient de calitatea ta de contribuabil. Este esential. Pentru că dacă esti contribuabil, în momentul acela vei întelege perfect ce înseamnă votul tău, cum dădeam exemplu acolo, inclusiv votul pentru alegerea comitetului de bloc. Deci, si acolo se întîmplă acelasi lucru: eu plătesc întretinerea, dar nu mă duc la alegerea comitetului de bloc, a presedintelui sau a administratorului. Si pe urmă ne plîngem că ăla n-a făcut nimic. Cu ce ne-am implicat noi? Arma noastră principală este votul. Aici este problema noastră. Aici este singurul ajutor pe care-l putem da. Responsabilitatea nostră de a lua parte sau de a nu lua parte la asemenea bombardament mediatic idiot de pe posturile centrale de televiziune. Eu refuz să mă duc la asa ceva... nu refuz să mă duc la televiziunile din judete, locale, pentru că aici am întîlnit - si mă refer la cei cu care am stat de vorbă - oameni mult mai bine pregătiti si mai dornici de a face bine acestei tări, decît acei pseudoziaristi sau patronii lor de la televiziunile centrale, atît de spectaculoase. Părerea mea sinceră.“
Simt nevoia să-l completez: „Si apoi, în spirit enescian, artistul trebuie să-si facă datoria cu armele sale.“
„Evident“ îmi răspunde, si mă bucur că îmi dă dreptate. De aceea sînt ispitit să-l conduc către o concluzie: „Iar dacă vom avea artisti si oameni de cultură de valoare...“
Concluzionează ferm: „Vom avea si politicieni de valoare.“
Un artist care, dincolo de vocatia hărăzită de muze, a căutat-o - asa cum a mărturisit în nenumărate rînduri - pe aceea de om. Si, din nou, a reusit. Asa cum a reusit, sînt sigur, să fie aproape de Dumnezeu.