Modernizarea Colegiului „Roman Vodă“, blocată de un proiect... expirat
Banii pentru începerea reabilitării Corpului B de la Colegiul National „Roman Vodă“, în jur de 15 miliarde, au intrat în conturile Primăriei Roman, însă vestea proastă este că aceste fonduri nu pot fi utilizate, deoarece proiectul care stătea la baza lucrărilor a... expirat, fiind executat cu mai bine de doi ani în urmă. În consecintă, Primăria a luat-o de la capăt, cu expertiză, proiect si toate cele necesare pentru demararea lucrărilor. „Acum o lună de zile, printr-o hotărîre de Guvern, o sumă de 15 miliarde din bugetul Ministerului Educatiei, Cercetării si Tineretului a fost transferată Primăriei Roman, punctual, pentru continuarea lucrărilor de consolidare la Corpul B de la «Roman Vodă». Cînd am luat documentele si le-am analizat, am ajuns la concluzia că expertiza care a stat la baza întocmirii proiectului tehnic de executie avea mai mult de doi ani de zile si nu mai are valabilitate. Mai mult, nu mai era valabil nici proiectul tehnic de executie. În consecintă, a trebuit să scoatem la licitatie electronică proiectarea si expertizarea. Din păcate, a trebuit să asteptăm două săptămîni să găsim o firmă care să facă reproiectarea. Ca o paranteză, trebuie să aibă în spate un CV solid. Cînd proiectul va fi gata, vom scoate la licitatie lucrarea, probabil pe la sfîrsitul lui septembrie. Important este că am reusit, cu mare greutate, să creăm conditiile derulării acestei investitii, extrem de importantă pentru învătămîntul romascan“, a declarat Dan Ioan Cărpusor, primarul municipiului Roman.
|