 Petru Diaconu, un exeget al graþiei plastice
Istoria expoziþionalã relativ recentã a pictorului Petru Diaconu începea pe 26 iunie 2004 ºi recidiva pe 4 martie 2005, cînd Galeriile Top Art din Piatra Neamþ ºi-au propus sã gãzduiascã cele douã serii de „Exerciþii de culoare“ pe care artistul le-a aºezat sub o strãfulgerare de vers al lui Nichita Stãnescu: „Au zis de fluture cã este o... respirare“.
ÃŽntrebat atunci dacã vede în lucrãrile sale rodul unui demers programatic, Petru Diaconu spunea: „Nu mã cramponez de un program. Acesta s-ar pãrea cã vine de la sine. Sînt teme care mã pasioneazã, dar nu mi-am pus problema sã fiu, neapãrat, consecvent.“
ªi iatã cã, dupã doi ani, constatãm cã, în ciuda celor declarate, pictorul Petru Diaconu exploateazã încã resursele unei fericite modalitãþi de expresie care nu a fost, se pare, epuizatã.
Expoziþia lui Petru Diaconu deschisã zilele trecute la Galeriile Vert din Piatra Neamþ sub genericul „Pãmînt... Aer... Apã...“ este, într-un fel, fabuloasã. Racordat la categoria elementelor fundamentale, expozeul implicã inerent, pe lîngã cele pomenite, ºi pe al patrulea, focul. Pentru cã zãmislirile picturale ale lui Petru Diaconu nu puteau deþine atîta forþã de exprimare fãrã combustia purificatoare a focului interior. ªi spunem asta nu dintr-un exces de bunãvoinþã, ci pentru cã, într-adevãr, ampla desfãºurare plasticã propusã de aceastã datã se remarcã, în primul rînd, printr-o sugestie rafinatã ºi decantatã sofisticat atît la nivelul desenului cît, mai ales, al culorii.
Abstractizarea ºi esenþializarea formelor determinã o reconsiderare a vizualului prin modalitãþi de tratare surprinzãtoare ºi în acelaºi timp, extrem de persuasive, care demonstreazã înainte de toate o viziune maturã, fãrã a fi banalã, ºi complexã, fãrã a cãdea în alambicare.
Un univers straniu ºi în acelaºi timp frumos, sofisticat ºi, totodatã, coerent, înfiorat ºi, nu de puþine ori, seducãtor ºi plin de elocvenþã. Acea reverie discretã ºi acea poeticã tandrã a unei mitomanii evolutive surprinsã în stadiul de graþie; cînd formele alcãtuiesc proiecþii subtile în reformulãri, de cele mai multe ori fericite, ale teritoriului trãirii; cînd pasãrea este o femeie ce-ºi arcuieºte zborul deasupra unui teritoriu hieratic ºi paradisiac cotropit de culori; cînd femeia este o pasãre a cãrei plutire îi accentueazã voluptatea formelor; cînd rotunjimea ºoldurilor sau a sînilor se naºte ºi se integreazã în spaþiul mineral sau vegetal, fãrã opulenþã ºi insidiozitate, lãsîndu-se ghicitã ºi reliefatã de imaginaþia complementarã a privitorului. Noþiunea înaripatã este metamorfozatã în multiple ipostaze, caracterizînd, complex ºi rafinat, trupul femeii sau dimensiunile invocatei „respirãri“ în sine.
În pînzele sale, Petru Diaconu e un senzual, un lasciv oniric care vede frumos, colorat ºi rotund. Universul lui nu are nimic rãvãºit, ci stã sub semnul unei ordini intrinseci care caracterizeazã atît minuþia liniilor subþiri din desfãºurarea aripilor sau din universul acvatic cotropit de peºti, cît ºi abstractizarea, uneori fastuoasã, a aerului, apei ºi pãmîntului. Uneori, perspectiva este dilatatã copleºitor, creind - ca în cazul sãlciilor înfipte în oglinda apei, sub un cer sfîºiat de nori - o adîncime nebãnuitã ºi de-a dreptul neliniºtitoare. Alteori, motivul spiralic exploatat de multã vreme capãtã conotaþii noi. Hieraticul vegetal se metamorfozeazã în închipuiri vegetale flãmînde a se integra ºi a se transfigura în noi forme care, nu de puþine ori, se lasã seduse de tentaþia graþiei feminine. Care face din Petru Diaconu, un exeget...
|
Autentificare
