Dialoguri nemtene
O fi conu’ Caragiale din Haimanale, respectiv din Republica Ploiesti, dar a fost si revizor scolar la Neamt. Oleaca, romanul numarul UNU al Romanilor (parerea mea!), a cumparat gratis si ceva din umorul nativ al nemtenilor. Eu Ă®l Ă®ntĂ®lnesc, vorbesc despre acest umor specific, aproape zilnic. Pe strada, Ă®n masina, la piata, orinde. Iata cĂ®teva mostre absolut autentice:
lll
-Alo! Buna ziua! Ce face domnul?
-A plecat.
-Sta aplecat?
-Nu, a plecat de-acasa.
-A plecat drept sau aplecat? Ca-l stiu eu! (dialog telefonic).
lll
Pe banca, la drum, cu nea’ Vasile, Ă®n Corni, un sat uitat de lume, dupa ce-si besteleste baba ca nu a dat mĂ®ncare la gaini, Ă®ntreaba:
-Unde se duce doamna dumitale cu masina?
-ĂŽn oras, la Piatra. Are programare sa-si taie unghiile de la picioare.
-Nu va suparati, dar la mîini si le taie singura?
lll
O femeie matura, cu un tĂ®rn, prin fata unei tarabe din Piata Darmanesti. Un ins oarecare, tocmai iesit de la „Rachiul care dimineata/ taie greata“, Ă®i da binete politicos si o Ă®ntreaba:
-Ce mai faci, coana Lenuta?
-Pai, nu vezi? Cînt la chitara.
lll
-Uite, domnule, zice vînzatoarea, asta-i casa batrîneasca (n.n. care, daca are ghinionul sa se scarpine un cal de ea, cade sigur) aici e fîntîna cu apa, livada, iar aici aveti si grajd, unde puteti sa tineti o vaca.
-Mamaie, uita-te la mine, te rog! Ma vezi pe mine cu vaca la pascut? (imobiliare, în cautarea unei resedinte linistite la tara).
lll
Doi „pupati de maimuta“, Ă®n cur pe scari, la umbra Pietei Darmanesti. Apare o domnisoara Ă®nvatatoare, fata batrĂ®na, obosita si mohorĂ®ta:
-Sarîmîna, zice unul dintre ei. Iar vii de la scoala cu poseta goala? Sarîmîna! Nu te supara pe mine!
lll
În sediul unei primarii, pe hol, se intersecteaza doi insi cu dosare în brate:
-Salut Stelica, ce mai faci?
-Nu vezi? Fac vechime în cîmpul muncii.
lll
Dintre toti vĂ®nzatorii de harbuji din fata pietei Darmanesti, eu cumpar de la un timp care, acum cĂ®teva zile, a pus un afis de carton, scris cu o carioca: „La Palaria rupta“. Persoana poarta chiar o palarie de pai, putin rupta Ă®ntr-un colt. Este de o amabilitate decenta (adica neagasanta) si, Ă®n plus, cum am spus, are si palarie si simtul umorului. ĂŽsi cĂ®stiga si el un ban acolo, vĂ®nzĂ®nd pepeni. CĂ®ntar cu afisaj digital, adica nu te joci cu te-Ă®ncurci: -38,5, adica 35 pentru dumneavoastra. Pune pepenele Ă®ntr-o sacosa de U.E., Ă®ti ureaza o zi buna si, normal, a doua zi, tot la el te duci, „La palaria rupta. Pepeni extra din Buzau“. Chiar ca-ti vine sa-i strĂ®ngi mĂ®na omului.
-Coane, da-mi si mie palaria aia a ta, sa-mi fac o poza ca s-o trimit la Bruxelles, poate o punem de-un Program cu pepeni ecologici.
lll
-Ce mai faci?
-Am primit pensia si ma duc sa-mi platesc angaralele, ca nu mai stiu cum s-o dramuiesc, mama ei de viata!
-Si tu ai votat tot cu....?!
-Da!
-Si eu!
-Asa ne trebuie!
lll
ĂŽn drum spre Borca, povestim ca sa ne treaca timpul:
-Da domnule, zice inginerul, m-a tras în piept basarabeanul ala cu cîteva mii de ruble, ca a plecat la Chisinau si
i-am dat sa-mi cumpere si mie niste chestii. N-am mai vazut nici banii, nici marfa.
-Asta e viata, domn’ inginer, ce sa-i faci? SĂ®nt oameni si oameni...
-Dar sa stii ca nu-mi pare rau!
-Pai, cum asa?
-Toata saptamîna aia am trait cu nevasta-sa, o femeie jos cu palaria...
-ĂŽnseamna ca a fost un fel de barter?!
-Se poate spune si asa!. Nu m-am gîndit la asta. Chiar a fost barter! Ha-ha-ha!
|
Autentificare
