Normalitatea zãpezii
Copilãria mea, consumatã la Sîngeru, un sat de deal-munte din Prahova, îmi dominã regeste amintirile, iar viata de adult bucurestean n-a reusit sã aseze în concurentã nimic care sã-i ruineze soclul de aur. Iernile cu zãpezi cît casa îmi readuc si acum în suflet o bucurie greu traductibilã. Iatã de ce, devenind locuitor al asfaltului, n-am priceput niciodatã prigonirea zãpezii la oras. Se fac comandamente antizãpadã ca de rãzboi, divizii mecanizate îsi clãmpãne lanturile si lamele metalice, armate de drumari sînt puse în stare de alarmã. Un prãfai de zãpadã poate dãrîma un guvern si schilodi prestigiul si asa subred al unei primãrii. Cugetarea cea mai adîncã a actualului sef al statului e tot de sorginte meteorologicã, comprimînd un adagio de-o adîncime de put fãrã fund: „iarna nu-i ca vara“.
Mã încãpãtînez sã cred cã teroarea zãpezii, dincolo de relevarea unor neputinte gospodãresti, este ridicolã. Prea multã isterie pentru un fulg de nea. Zãpada este primul gest de normalitate cosmicã în aceastã iarnã urîtã si stearpã ca o caprã. Urmãresc de mai multã vreme un subiect care nelinisteste tacit cancelariile lumii si pune în lucrare conclavuri de savanti. Planeta se încãlzeste. Pare a fi vorba de un pericol mare. Topirea polilor ar recufunda Terra în oceanul imens din care a iesit acum milioane de ani. Unii cercetãtori dau vina pe distrugerea stratului protector de ozon prin industrializare. Altii spun cã, si dacã am fi rãmas ciobani, crescãtori de oi si cãmile, tot acolo ajungeam pentru cã dejectiile animale emit în aer tot atîta bioxid de carbon cît marile combinate.
Cert e cã un lucru grav se petrece. Americanii, se zice, stiu mai multe despre asta, dar tac pentru a nu semãna panica Apocalipsei.
Cu trei zile înaintea Anului Nou, Statele Unite ale Americii au declarat ursul polar specie pe cale de disparitie. În consecintã, uriasul animal alb a fost trecut sub protectia legii. O stire care a trecut neobservatã, ecranatã fiind de dansurile cu steagul si sampania ale jucãusului nostru presedinte. Într-o lume de statistici contradictorii mi-e teamã sã citez o cifrã. Nu stiu cu cît se încãlzeste în mod real anual planeta. Povestea cu ursul polar mi-a adus însã o confirmare alarmantã. Asociatã cu lipsa zãpezii din satul meu stirea a cãpãtat consistentã.
Iatã însã acesti primi fulgi de zãpadã, puri, astrali, venind ca o izbãvire din cer. Iatã un prim semn bonom al Celui de Sus. Ninge. A nins. Ninge-ne Doamne, fiindcã zãpada e primul semn cã ne vrei încã pe acest pãmînt.
|
Autentificare
