Vînt de libertate
ÃŽmi rãsunã si acum în urechi, îmi chinuie noptile mai rãu ca un cosmar, un cîntec. ÃŽn cel mai ticãlos sistem politienesc, criminal prin milioanele de victime, în URSS, se cînta cu elan la scoalã, pe stradã, la radio etc. etc. un imn ale cãrui cuvinte aratã ce înseamnã cinismul politic dus la apogeu: „Eu nu stiu vreo altã tarã unde sã respire cetãteanul atît de liber!“ (Ia drugoi tacoi stranî neznaiu gde tak volno dîset celovec!) Respirau atît de liber, încît nici pîine nu le mai trebuia. Si noi aproape ca ei.
Am citit nopti la rînd „Raportul Tismãneanu“, cu cele peste sase sute de pagini, si am descoperit cu mirare cã epoca aceea, în care baioneta ruseascã a transformat România, cu binecuvîntarea lui Churchill, într-o altã tarã în care celovekul sã respire liber în lagãre, celulele de la Zarca si la doi coti sub glia pentru libertatea cãreia luptase, epoca aceea parcã nici nu ar fi existat. S-au învîrtit din nou în mormînt toti cei ai mei care au fost atunci prigoniti, închisi, ucisi, cã prea voiau sã respire mai liber decît li se dãdea aer cu portia.
Si, dupã ce am asteptat cîteva zile, ca sã ne tragem rãsuflarea dupã atîta bucurie, dupã tonele de artificii si orbitoarele fascicule de laser, am iesit în ulitã, sã vãd cum aratã urbea dupã ce dintr-un oras-dormitor gri, din blestemata zonã cu praf de puscã a Balcanilor si de la poarta hoardelor tãtare, rusesti si de alte nationalitãti, a devenit oras UE.
Si ce sã vezi? Aceleasi cozi la tot soiul de ghisee, unde slujbasii (europeni) te privesc cu aceeasi silã si superioritate bolsevicã, mostenite din altã erã, aceeasi birocratie aducãtoare de infarct pentru unii si de venituri grase pentru altii, aceleasi case de marcat unde nu se elibereazã bon, aceiasi cersetori la usa brutãriei Pamgaz...
Dar sînt în sfîrsit liber! Pot cãlãtori în toatã Uniunea Europeanã fãrã pasaport. Nu mai trebuie sã cer voie de la domnul colonel M., altminteri un om de treabã, care chiar îmi semna pasaportul, ca sã pot trage o fugã pînã la Paris, nu mã mai tin austriecii la stanoaga pentru „neUE“ ore în sir si nu mai trebuie sã dau „dreptu'“ ca sã scap de controlul inutil al portbagajului la scumpele noastre frontiere. Chiar dacã pretul pîinii va creste de patru ori, chiar dacã sticla de Campari se va ieftini, chiar dacã soselele noastre sînt de fapt ulite, chiar dacã... eu mã bucur cã peste plai bate în sfîrsit acel vînt de libertate pentru care au murit neîmpãcati bunicii si pãrintii nostri!
|
Autentificare
