 Planul „Monseniorul“ Leichman, dejucat de primarul de Grinties
• primarul Ion Azoitei a fost contactat de un asa-zis reprezentant al Bisericii Romano-Catolice din Spania care l-a anuntat că trebuie să primească o donatie importantă • acesta promitea o donatie de peste 300.000 de euro si bunuri • „dacă ar fi fost real, nu as mai fi avut nevoie de buget vreo 20 de ani“, spune primarul • în ultimul timp, mai multi primari din Neamt au fost contactati de escroci care le-au promis diverse donatii • Ion Azoitei, primarul comunei Grinties, a dejucat planul unor escroci internationali care se pregăteau să-i tragă o teapă de aproximativ 2.500 de euro. Metoda folosită de escroci, una cunoscută de altfel, consta în oferirea unor bunuri, cu titlu de donatie, primăria urmînd să suporte numai transportul acestora. Asa cum s-a întîmplat în alte judete, primarul urma să rămînă fără banii de transport, respectiv 2.400 de euro. Primarul Azoitei a acceptat să povestească firul evenimentelor, fiind convins că alti primari din judet vor lua aminte si vor fi grijulii atunci cînd vor avea de-a face cu astfel de specimene. „Ieri (n.n.miercuri), pe la ora 11, eram în drum spre Piatra Neamt, cînd m-au contactat colegii de la primărie spunîndu-mi că sînt căutat de un anume monsenior Leichman care intentionează să facă, pentru Primăria Grinties, o donatie în bani si obiecte. Cînd am auzit despre ce este vorba, imediat mi-am dat seama că la mijloc este o escrocherie si am decis să-i fac jocul individului, ca să văd pînă unde ajunge. M-a contactat telefonic si mi-a spus că sună din partea Vaticanului si nu permite decît să-i spun excelenta sa. Mi-a zis în mare despre ce este vorba, după care m-a întrebat cînd ajung acasă, pentru că îl costă foarte mult convorbirea pe telefonul mobil. I-am spus să mă sune pe la 18, însă la 17 am fost sunat din nou, spunîndu-mi că este din partea Bisericii Romano-Catolice din Spania, care are legătură cu Vaticanul. L-am întrebat ce treabă are biserica asta cu noi, în conditiile în care populatia din Grinties este majoritar ortodoxă. A spus că vor să ne ajute cu o donatie de 354.000 de euro, plus alte bunuri folositoare. Banii ar fi urmat să-i ridic numai eu dintr-o bancă din România. Că o să primesc un jeep pentru primărie. Eu am Matiz si sînt foarte multumit, asa că nu aveam nevoie de jeep-ul lui. Că ne dă tractoare etc. Interesant este că individul avea informatii cu privire la comună. Si spun asta pentru că, la un moment dat, a zis că ne dă un microbuz pentru copii scolari, stiind că au fost ceva probleme în acest sens“, a declarat primarul de Grinties.
Fax cu antet
Dacă ar fi acceptat să plătească 2.400 de euro, Primăria Grinties scăpa de multe din griji. „Mi-a zis că îmi trimite un fax cu bunurile ce urmau să fie donate, pentru ca eu să-mi dau acceptul. Am primit faxul, cu antetul Bisericii Romano-Catolice, în care se spunea că ne donează suma de 354.000 de euro pentru proiectele primăriei, 2 tractoare cu remorcă, 2 microbuze, 1 jeep, un autogreder, ambulante, haine pentru copii, 6 tone de dulciuri, 5 frigidere, 14 televizoare color cu plasmă, 25 de seturi complete, wc-uri plus chiuvete, congelatoare etc. Ce mai, la ce urmam să primim, nu mai aveam nevoie de buget pentru comună pe 20 de ani. După ce i-am comunicat că am primit faxul, individul îmi spune că are nevoie de o confirmare scrisă din partea mea, că primăria acceptă donatiile. Asta urma să o facem azi (n.n.ieri), prin trimiterea unui fax. Am trimis faxul, după care m-a sunat din nou, spunîndu-mi că totul a fost aprobat, însă a intervenit o mică problemă. Si îmi spune că masinile lor sînt trimise cu ajutoare în Bosnia si Hertegovina, drept pentru care avem nevoie de transport, cerînd 2.400 de euro pentru acest serviciu. I-am zis să vină cu ele si îi astept în vamă cu bani, ca să le plătesc motorina. El nu si nu, că îi trebuie banii imediat. Bun, zic eu, vin cu un avion particular. Nu i-a convenit. Atunci i-am spus eu cum stau lucrurile. Nu stiu cît am fost de ortodox, însă i-am spus ce trebuia spus“, a mai povestit Ioan Azoitiei.
Teparii de acest gen, actionează în Spania, iar rezultatele „muncii“ lor nu au întîrziat să apară. Deja, la nivel national s-au înregistrat mai multe cazuri de primari înselati cu sute sau chiar mii de euro. Recent, escrocii si-au făcut aparitia si în judetul Neamt, mai multi edili fiind contactati de asa- zisi binevoitori.
|