Combaterea antisemitismului prin fotbal - Consideratii subiective la o întrunire OSCE
Organizarea întrunirii OSCE de la Bucuresti, onor prefatata de presedintele României, domnul Traian Basescu, m-a implicat fara voie. Un foarte bun amic, Avinoam Bar Josef, ziarist israelian nascut în România si plecat de aici pe cînd avea noua ani, m-a sunat ca vine trei zile la Bucuresti. El a ajuns de ceva vreme director general al Institutului Mondial Evreiesc, organism care emite, pe baza unor studii docte, prognoze, proiecte legate de evolutia poporului evreu si a comunitatilor evreiesti din toata lumea. Functia lui e mare, cît sa te apuce ameteala. Avi a ramas însa acelasi. Comunicativ, modest, saritor cînd ai nevoie de el. Te astept la aeroport, i-am zis. Drept pentru care miercuri seara m-am urnit de la resedinta mea de la Sîngeru, în trening, cu directia Aeroportul „Henri Coanda“. Cursa EL-AL a sosit aproape de miezul noptii, timp în care eu am reusit sa vad, în holul de la parter, cu alti o suta de pasageri, meciul de fotbal România-Slovenia. Arbitrul, israelian, pe nume Alan Yefet, mi s-a parut ca tine cu noi. Poate era o simpatie subconstienta, altfel arbitrul facîndu-si datoria. M-a socat strigatul unui suporter înfocat si burtos de lînga mine: „Bravo evreiasule! Esti de-al meu“. Pîna atunci nu remarcasem ce natie este arbitrul.
A sosit amicul meu, cu nelipsitii lui nadragi de doc, cu o bluza lejera si o traista în curea petrecuta peste umar. Mergi la mine? - l-am întrebat. Vin, zice el, dar nu acum. Sînt cazat, cu toate delegatiile, la hotelul... si mi-a indicat numele unei constructii gigant din centrul Capitalei. Pîna nu ma înhata astia (colegii de conferinta), hai sa mîncam un mic undeva si sa bem o tuica. Este ritualul lui Avi. Bea un singur paharel de tuica pe care-l prefera oricarei alte bauturi. Mergem, zice el, la „Cocosatul“, un restaurant de prin Baneasa. ÃŽl întreb la ce mare reuniune participa. ÃŽmi da niste lamuriri despre tema pusa în lucrare de OSCE, ceva cu rasism, antisemitism, toleranta, întelegere. Ma rog, nu insist. Pe drumul dintre Otopeni si Bucuresti, politie cît cuprinde, girofaruri, tot tacîmul. Ne oprim la „Cocosatul“. Un politist tantos opreste masina mea, cu toate ca erau destule locuri în parcare. „Avem o delegatie“, zice conspirativ omul în uniforma. Nu puteti parca aici. Dar e loc de parcare, îl atentionez eu calm. Omul ramîne intransigent. Insist. E vorba de o delegatie care participa mîine la Parlament la o actiune OSCE? Da, încuviinteaza politistul. Domnul, care e cu mine, face parte din delegatie. Politistul ma masoara. ÃŽl cîntareste si pe Avi. Nu punea mare pret pe capul nostru. Apare delegatia din interior si un barbat în costum îl observa pe Avi. Se îmbratiseaza. Este ministrul de externe spaniol.
„Ma suni dupa miezul noptii sa ma întrebi cum îl cheama pe porcul ala?“
Spaniolul pleaca la hotel, noi plecam în cautarea unui paharel de tuica si a unei perechi de mici în alta parte, pentru ca între timp „Cocosatul“ a închis. ÃŽi gasim în cele din urma la o bodega, mituind ospatarul si bucatarul care tocmai închideau. N-aveau tuica (birt cu staif!), aveau în schimb mici.
ÃŽl întreb cîte ceva despre actiunea de mîine. Tin si eu o cuvîntare, zice presedintele Institutului Mondial Evreiesc. Stii ce? - îi spun eu. Am aflat secretul antisemitismului, atît cît este, daca este, pentru ca eu ma încapatînez sa cred ca românii nu sînt antisemiti. Fotbalul! Avi ma priveste nedumerit. ÃŽi povestesc scena din aeroport cu suporterii care au gasit fratietati formidabile cu „evreiasul“ care a arbitrat partida România-Slovenia. I-am povestit si despre voturile care ne vin de obicei la Eurovision din Israel. Israelul ne da mereu puncte, iar românii stiu ca acolo avem prieteni. Dar daca, ma întreaba Avi, fluiera gresit? Daca facea o gafa? Am raspunsul, i-am zis. Sa te fereasca Dumnezeu de ura microbistilor. Acum niste ani, prin 2003, jucam cu danezii un meci decisiv de calificare. Un arbitru elvetian ne-a furat la cel mai ordinar mod. Ura fata de el n-a murit înca si multi români o transfera pe nedrept si elvetienilor, pentru ca arbitrul era elvetian. Vrei sa facem un pariu? - l-am întrebat pe amicul meu israelian. Eu nu mai stiu cum îl cheama pe arbitru, dar sun la primul microbist cunoscut. Mi-am sunat un coleg. Nu-i ziarist sportiv, ci politic. Cum îl chema pe ala care a arbitrat meciul România-Danemarca? N-am apucat sa termin ca a urlat în telefon: Urs Mayer. Ma suni dupa miezul noptii sa ma întrebi cum îl cheama pe porcul ala? OSCE desfasoara la Palatul Parlamentului o dezbatere interesanta. E acolo si amicul meu israelian. Mi-a spus ca va vorbi despre tîlcul întîmplarii pe care i-am povestit-o. Uneori ura de rasa, xenofobia, intoleranta se aprind din te miri ce. Altfel, cred eu si crede si el, oamenii sînt buni.
P.S.: M-a amuzat teribila vigilenta a „organelor“ asigurînd paza demnitarilor straini sositi la Bucuresti. Directorul general al uneia dintre cele mai importante institute evreiesti din lume a umblat cu mine si apoi singur pe strazile unui Bucuresti pe care l-a iubit de cînd era copil. Nu l-a pazit nimeni, nu l-a atacat nimeni. Politia a avut grija doar sa nu-l lase sa intre într-o cîrciuma fiindca nu parea prea elegant îmbracat.
|
Autentificare
