Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
RSS News Feed - Monitorul de Neamt Retele Sociale si RSS
RSS - Monitorul de Neamt
Calendar- Arhiva de Stiri Aprilie 2006
LMMJVSD
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Monitorul Neamt
 Judetul Neamt
 rochii.ro
 fantastic.ro
 sarcasm.ro
 helen.ro
 cojoc.ro
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 4 Aprilie 2006
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email
O viață dedicată modelării aurului

O viață dedicată modelării aurului

• Petre Munteanu „modelează“ aurul de 46 de ani • în anii '60, prelucra pînă la două kilograme de aur anual • pe meșterul bijutier îl caută și acum evreii plecați în străinătate, care-i sînt clienți de aproape jumătate de secol • „podoabele din magazine sînt proaste, făcute la mașină, nu sînt pentru oamenii cu gusturi alese“, susține bijutierul •

A făcut mii de podoabe care au fost și încă mai sînt purtate de doamne și domnișoare, fie ele femei simple, ori personalități, a făcut bijuterii și pentru bărbați, a realizat inele de logodnă, ori verighete, a răspuns celor mai dificile cerințe din partea clienților, a mînuit pietre prețioase, a montat diamante, iar acum a ajuns să facă mici reparații, ori să lipească bijuteriile pe care le cumpără lumea din comerț. „Meseria de bijutier este pe care de dispariție. Ce facem noi acum nu se mai cheamă că facem bijuterii, ci lipituri la bijuteriile de la turci și de unde or mai fi aduse. Bunul gust și lucrul făcut manual nu mai contează în vremurile noastre. S-au dus timpurile în care munceam săptămîni la rînd ca să fac o bijuterie pe care un bărbat să i-o dea iubitei lui. Acum, bărbatul îi cumpără femeii inelul din magazin și logodna, ori căsătoria sînt rezolvate“, a spus Petrică Munteanu, cel mai bătrîn bijutier din Neamț și, probabil, din țară.
Petre Munteanu este bijutierul pietrenilor de 37 de ani și le-a fost model tuturor breslașilor din Piatra Neamț și Iași. Acum, trăiește dintr-o pensie modestă și din ce cîștigă de pe urma lipiturilor de podoabe din aur și argint. De lucrat, nu mai lucrează lumea la el, pentru că vitrinele magazinelor sînt pline de bijuterii, care mai de care mai arătoase. Așa că nu i-a mai rămas decît să facă mici reparații, iar cîștigul este pe măsură.
L-am găsit pe nea Petrică în cămăruța sa, cu destinație de atelier, situată în centrul orașului, într-o dimineață rece de martie. Era aproape ora zece și nimeni nu-i trecuse pragul. „Sînt zile în care nu intră nici un client aici. Oamenii nu-și mai fac bijuterii la meseriaș, merg la magazin și le cumpără gata făcute. Noi n-am mai rămas decît cu mici lucrări, lipim, reparăm, rar mai facem ceva de la zero“, a spus Petre Munteanu.

Un meșteșug al sufletului
Petre Munteanu are 75 de ani și de 37 de ani locuiește în municipiul Piatra Neamț. De modelat în aur s-a apucat de prin 1960, fără a avea vreo școală în domeniu. Conform actelor de studii, nea Petrică este ajutor de înaltă precizie și a lucrat în Uzina de Tramvaie, în Iași. Apoi, a activat în cinematografie, dar și ca mecanic tipograf. Din anul 1960, s-a angajat ca bijutier în cadrul Cooperației Iași, iar după șapte ani s-a mutat în Piatra Neamț. Își amintește cu emoție de cum l-a prins farmecul de a modela aurul. Și de primele bijuterii pe care le-a meșteșugit, și de inelul la care a muncit multă vreme pentru a i-l dărui celei dragi, care avea să-i devină soție. „N-am avut timp de iubite, așa că nu pot spune că multe bijuterii făcute de mine au ajuns pe degetele celor ce mi-au fost dragi. I-am făcut soției multe bijuterii și acum îi fac fiicei mele, care poartă doar podoabe lucrate manual, de mine. Îmi amintesc că aveam 18 sau 19 ani, lucram ca ucenic la Uzina de Tramvaie din Iași și am mers la un film în care apărea un bijutier. Acesta realiza podoabe pentru contese, pe bază de comandă de la cavaleri. El se îndrăgostea de fiecare bijuterie creată și, cînd venea cavalerul să o ridice, îi lua banii și apoi îl urmărea pe traseu. Își punea o mască pe față, îl ataca și îi fura bijuteria. Apoi, o ascundea pe fundul mării și o admira acolo, în adîncuri. Așa am început eu să fiu atras de această meserie. Am văzut prea puțin, la niște evrei, cum se lucrează în aur și argint. M-am autoperfecționat și am pus suflet în tot ce am realizat. Nu este ușor să lucrezi ca bijutier și dacă nu aș fi fost pasionat, dacă nu mi-ar fi plăcut frumosul, nu aș fi rezistat în acest domeniu. Nu știu să mai existe în țară un bijutier în vîrstă de 75 de ani care să lucreze zi de zi“, a povestit Petre Munteanu.

„Evreii aveau foarte mult aur și nu lucrau inele sub zece grame“
Între anii '60 și '68, nea Petrică prelucra anual circa două kilograme de aur. Apoi, după plecarea evreilor din țară, media a scăzut la circa 600-700 de grame anual. „Ce vremuri... Îmi amintesc că evreii aveau foarte mult aur și nu lucrau inele sub zece grame. Și verighetele lor erau peste zece grame bucata. Așa erau gusturile lor: inele mari, arătoase, filigranate, cu pietre prețioase. Am montat pentru ei diamante, rubine, safire, aveau și au și acum moșteniri extrem de valoroase. Cînd lucram la cooperație, mie îmi revenea cam 10-12% din valoarea muncii, restul mergea la stat. Cu toate că aveam tot timpul mult de lucru, n-am cîștigat niciodată foarte bine. Mă gîndesc că, dacă venea revoluția cu măcar zece ani mai devreme, acum trăiam pe alt picior. Aș fi fost mai tînăr și aș fi avut alte șanse și perspective ca să-mi fac traiul mai ușor. Așa, mă chinui să scot un ban ca să îndulcesc traiul meu și al soției. După 47 de ani de muncă, am o pensie de 4,6 milioane de lei pe lună. Soția a luat, cu o zi în urmă, pensia de trei milioane și jumătate și am dus banii direct la asociație, ca să plătim întreținerea pe o lună. Din ce fac eu aici nu iese mare lucru. Ar trebui să cîștig 700.000 - 800.000 de lei pe zi ca să plătesc cheltuielile lunare pe acest spațiu și să îmi rămînă și mie ceva. Dar, cum sînt zile în care nu încasez nimic, profitul este vai de el“. Și, ca și cum l-ar fi auzit, în timp ce se plîngea de cheltuielile mari pentru spațiul pe care îl ocupă, a și apărut proprietarul încăperii care i-a amintit că are de plătit datoriile la încălzire, că trebuie să achite chiria, curentul electric... „Pentru acești șapte elemenți din atelier, căldura a venit într-o lună cît anul trecut pe patru-cinci. Trebuie să dau trei milioane de lei, jumătatea mea la chirie, plus utilitățile, și așa se duc banii. Dar, sănătos să fiu...“ și discuția a fost întreruptă de apariția unei cliente de la Vaduri, o tînără cu mîinile muncite și papucii scofîlciți. A întrebat timid cît costă să-i lipească o verighetă ruptă în două locuri. Nea Petrică s-a uitat la ea și a coborît prețul, de la 70.000 la 50.000 de lei pe lipitură. Femeia a scos dintr-o batistă boțită bucățile de aur și i le-a întins meșterului. Apoi, l-a întrebat dacă nu i-o lipește și pe a soțului ei, ruptă într-un loc. „Dați-mi să văd ce aveți. Of, asta-i marfa făcută la mașină. Uitați-vă cît sînt de subțiri și de prost realizate. Se îndoaie la cea mai mică presiune și se rup foarte ușor. Acu', dacă am zis că-i 50.000 de lei lipitura, rămîne același preț și la verigheta soțului. Veniți peste o oră“, i-a spus femeii. Aceasta n-a apucat bine să iasă pe ușă și bătrînul meșter s-a apucat de treabă. Le-a examinat la lupă, le-a uns cu soluțiile pe care le avea pregătite, le-a încălzit la flacără, le-a lipit, le-a trecut prin alte lichide, iar, la final, le-a polizat pentru a nu rămîne cu marginile zdrențuite. În timp ce încerca să repare inelul bărbătesc, acesta a mai cedat într-un loc și a trebuit să muncească de două ori. Dar, nu s-a plîns prea mult că avea să încaseze bani pe o singură lipitură, în loc de două. „De cîte ori am lucrat pe gratis... Mai las din preț, mai fac reduceri, încerc să fie toată lumea mulțumită. Cred că, pentru că am avut grijă să-mi mulțumesc clienții, și în ziua de astăzi mă caută evrei plecați din țară în '68. Tot timpul vin la mine, la atelier, cînd ajung în vacanță, în Piatra Neamț. Astă-vară, a venit un evreu care a vrut să-i realizez un pandantiv, greu de peste 22 de grame, din aur. A vrut o panteră în relief și, pentru că voiam să iasă ireproșabil, am cumpărat o carte cu animale și am căutat ca pantera să fie astfel poziționată încît să o pot realiza cît mai bine. Îmi amintesc că și-a pus acel pandantiv la un lanț care avea peste 50 de grame. Fiecărei bijuterii, înainte de a o realiza, i-am făcut o schemă. De obicei, cînd fac ceva, este creația mea integrală, dar asta nu înseamnă că nu am lucrat și după comanda clientului“.

Creuzetul, penseta, focul și dălțile, cei mai buni prieteni
Lovitura cea mai grea dată bijutierilor a venit după decembrie '89, cînd oamenii au avut posibilitatea să își cumpere direct din magazine orice podoabă și-au dorit, sau au adus aur de peste hotare. „Foarte rar mai lucrăm aurul. Acum, am rămas doar cu reparațiile. Toată viața mea am lucrat numai manual și, uneori, ca să fac o bijuterie de la un capăt la altul, lucram și săptămîni la rînd“. Apoi, și-a scos ochelarii, descoperindu-și ochii obosiți. Atunci am aflat că ochelarii meșterului bijutier erau, de fapt, lupele cu dioptrii foarte mari, cu ajutorul cărora și-a făcut meseria de-o viață. „Credeți că sînt ochelari, pentru că așa par, dar sînt lupe. Pentru că sînt foarte puternice, nu le pot folosi mai mult de șase ore pe zi. Pe lîngă acestea, mai folosesc și ochelarii cu dioptrii plus 3,5 și este foarte obositor. Regret nespus de mult că nimeni din familia mea nu mi-a moștenit pasiunea. Odată cu mine, va dispărea bijuteritul din familie. Prieteni, de-a lungul acestei cariere, mi-au fost creuzetul, penseta, focul și dălțile speciale pentru gravuri. Fără aceste scule, nu aș fi reușit să fac nimic. Sînt mîndru că am realizat cu mare migală mii și mii de podoabe care au înfrumusețat mîinile și gîturile femeilor. Pe lîngă bijuterii, realizez și gravuri pe diferite obiecte, pe cupe, potiruri. Oricare ar fi timpurile și moda, rămîn la ideea mea că podoabele din magazine sînt proaste, sînt făcute la mașină, nu-s pentru oamenii cu gusturi alese. Lucrurile cu bun gust sînt cele făcute manual, iar nu cele făcute pe bandă rulantă, la mașină“.
De-a lungul carierei sale, nea Petrică a avut ocazia să monteze un briliant de trei karate, piatră pe care o consideră ca fiind cea mai prețioasă dintre toate pe care le-a folosit, în cei 46 de ani.
Am plecat din atelierul lui nea Petrică, lăsîndu-l cu cîțiva clienți care voiau să lipească un lanț de aur și două brățări de argint. Adică, poate mai încasa vreo 150.000 de lei. Dar, femeia care voia să-și lipească lanțul nu era de acord să dea cei 70.000 de lei solicitați. Se apropia ora închiderii, iar meșterul bijutier mai încheia o zi de muncă în care cîștigase pînă în 250.000-300.000 de lei, bani din care trebuia să pe chirie, utilități și cota la stat.

Articol afisat de 3884 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Simona ȚĂRNĂ)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Economie Stiri Economie
Stiri Social Stiri Social
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Eveniment cultural Stiri Eveniment cultural
Stiri Politica Stiri Politica
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Premium UK domain names
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totalĂŁ sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective