DOSARE CENZURATE - Operaţiunea NADIA (I). Fuga Nadiei Comăneci din România

• fuga Nadiei peste graniţă, în noaptea de 27/ 28 noiembrie 1989, a fost o acţiune premeditată, coordonată din exterior şi din interior • mărturisirile „călăuzei“ care a condus grupul „Nadia“ infirmă spusele ulterioare ale agenţiilor de presă • ofiţerul de contrainformaţii de la Cenad a interzis patrularea grănicerilor în zona în care grupul „Nadia Comăneci“ urma să treacă fraudulos frontiera •

Recent, Nadia Comăneci, marea noastră gimnastă, a reapărut în presă cu o veste extraordinară: este însărcinată. Bart Conner, soţul ei canadian, a evitat a spune cine le vor boteza copilul. Se ştie că naşii familiei Nadia şi Bart Conner sînt Dana şi Adrian Năstase. Iar tradiţia e tradiţie.

O operaţiune secretă dusă la bun sfîrşit
Ceea ce noi numim „Operaţiunea Nadia“ nu a fost doar o banală trecere ilegală a frontierei de stat a României (cum s-au petrecut cu miile în acea perioadă de tristă amintire), ci o acţiune premeditată, coordonată din exterior şi interior şi dusă la bun sfîrşit de servicii secrete care urmăreau compromiterea totală a dictaturii ceauşiste. Deşi ar putea părea hazardată, totuşi, în susţinerea acestei afirmaţii avem o serie de argumente care merită a fi luate în calcul. În primăvara anului 1991, împreună cu prietenul meu, ziaristul Nicuşor Dulgheru, folosind atît mărturiile călăuzei grupului „Comăneci“, cît şi o serioasă documentare la faţa locului, în zona de frontieră, am scris cum s-a petrecut, pas cu pas, în noiembrie 1989, fuga din ţară a Nadiei Comăneci insistînd şi pe răspunsul la întrebarea: „Cum a fost posibilă fuga unui grup format din şapte persoane, atunci cînd frontiera de vest era, pur şi simplu, blocată de forţe militare?“. Şi fiindcă dorim să prezentăm cititorilor ziarului Monitorul concluziile noastre, demontăm, pentru început, faptul prezentat mai sus, cum că Nadia i-ar fi dat bani unui anume Constantin Panait, pentru a o ajuta să treacă graniţa spre Ungaria. Cum şi cu ce l-a plătit? Fiindcă Nadia, furată pînă şi de buchetele de flori pe care le merita din plin, era săracă şi, dacă ar fi să ne luăm după spusele lui Bella Karoly, care o vizitase în 1977: „o creatură de talia unui monstru enorm“.

Cu o lună înaintea soluţiei disperate
Îl cităm acum pe ziaristul Horia Alexandrescu, om de sport, care în cotidianul Tineretul Liber, nr.14, din 6 iunie 1990, ne lămureşte: „Cu o lună înaintea soluţiei disperate la care a recurs cu un curaj impresionant, Nadia a fost la Cîmpina, împreună cu actorul Ştefan Tapalagă, cu comentatorul sportiv Ioan Chirilă şi cu semnatarul acestor rînduri. Acolo, în frumosul oraş prahovean, ne-am întîlnit cu tinerii, la un dialog despre sport, şi martori îmi sînt cei doi că Nadia ne povestea pe drum cît de greu o duce în realitate, că leafa de mizerie pe care o primea de la Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport nu-i ajungea, că nu i se mai permitea să onoreze nici o invitaţie peste hotare, că telefonul îi este permanent supravegheat. Pentru «spectacolul» de la Cîmpina, Nadia a primit un onorariu de 1.500 lei şi era atît de fericită că are un ban în buzunar, cum nu vă puteţi închipui“.
Pentru a vedea cum se distorsionează evenimentele, să vedem cum povestea Olosz Edith (o ziaristă care ne-a sugerat, fără voia ei, ideea contactării călăuzei) fuga Nadiei: „Duminică, 26 noiembrie 1989: Panait, care o cunoştea pe Nadia de doi ani, o ia din locuinţa ei din Bucureşti. Într-o maşină cu număr austriac, închiriată, se îndreaptă spre graniţa cu Ungaria. Acolo se predă unui profesionist în trecerea peste graniţă a persoanelor. Acesta o duce în Ungaria, apoi la Viena. Aici, Panait i-a rezolvat obţinerea vizei pentru SUA. Nadia obţine azil politic, o viză, acte provizorii şi un bilet de avion. Vineri, 1 decembrie, ajunge cu un avion al Pan Am la New York. Fără bagaje, într-un costum de jeans în care s-a strecurat prin zăpadă şi noroi din România spre libertate“.
Zăpadă? Documentîndu-ne la Staţia Meteorologică Sînnicolau-Mare, aceasta înregistra, pentru data de 27 noiembrie 1989, valori termice între minus 3 şi minus 7 grade Celsius, vînt dinspre vest, cu viteză de 3 m/s şi faptul că nu era zăpadă. Apoi, l-a găsit pe profesionistul în trecerea frontierei, pe numele său Gheorghe Talpoş, cioban din Cenad.

Călăuza mărturiseşte
Gheorghe Talpoş, cioban din Cenad, nu era un bun povestitor, dar, după ce am verificat spusele sale, ne-am convins că a fost sincer în tot ce ne-a spus. „Domnule, eu nu vreau să mint. Au mai venit ziarişti la mine, dar nu am văzut nici un interviu de-al lor. Am auzit numai că cei de la «Ardealul nemţesc» au scris altceva decît am spus eu“. L-am ascultat cu răbdare, iar „iarba fiarelor“, pentru a-l scoate din muţenia lui obişnuită, a fost ţuica. Nu ne-am îndoit, nici o secundă, că omul acela ne-ar fi minţit cu ceva. La povestirea lui, vom mai adăuga şi elemente ale documentării noastre, obţinute din peregrinările pe la pichetele de grăniceri şi PCTF-urile (Punctele de Control ale Trecerii Frontierei) frontierei de vest. Aşadar, iată filmul:
Noiembrie 1989 (din mărturiile Călăuzei): „Pe nepusă masă, a venit din America fratele meu Aurel (Talpoş), plecat de mai mulţi ani acolo, şi Panait, pe care nu-l cunoşteam. Trecuseră pe la Bucova, de unde au luat-o pe mama, care-i ciobăniţă acolo, şi au venit la mine, la Cenad. Aurel avea un Volkswagen alb, iar Panait un Audi roşu. Aurel o luase şi pe Monica, o fată din Sînnicolau, care era prietena lui“.
Astfel şi-a început Gheorghe Talpoş, cioban din Cenad, om cu frica lui Dumnezeu, mărturisirile ce aveau să ne poarte într-o extraordinară aventură care, pentru Nadia Comăneci, a însemnat fuga în SUA, pentru călăuză internarea într-un lagăr austriac, la Transkirchen, iar pentru noi ceilalţi un semn serios al iminentei căderi a clanului Ceauşescu. Aşadar: am aflat despre intrarea în ţară a lui Costel Panait şi a lui Aurel Talpoş care, după ce le-au luat pe Monica şi pe mama acestuia, ajung la Cenad, unde fratele lui Aurel este cioban şi bun cunoscător al zonei de frontieră din apropierea punctului numit „Triplex Conphinium Beba Veche (bornă de frontieră care marchează întîlnirea frontierelor a trei state).

Acasă la Ion Dolănescu
23/ 24 noiembrie 1989. Costel Panait, Aurel Talpoş şi Monica se deplasează cu maşinile pe ruta Cenad-Timişoara-Braşov-Bucureşti, unde sînt găzduiţi de cunoscutul cîntăreţ de muzică populară Ion Dolănescu. Acolo se afla şi Nadia.
25 noiembrie 1989, orele 14,00, Sănnicolau-Mare. Documentarea noastră ne spune că grănicerii de-acolo au fost informaţi, de către ofiţerul de contrainformaţii, locotenentul Stanciu Viorel, despre faptul că în localitatea Cenad va avea loc o petrecere la care este posibilă şi participarea unor cetăţeni străini. Informarea se încheie astfel: „(…) în apropierea locului să nu-şi facă apariţia cadre sau militari în termen de la grăniceri“. Ciudat nu?
25/ 26 noiembrie 1989, între orele 18.00-02.00. Soldatul grănicer Valeriu Cozmuţă, de la Pichetul Cenad, împreună cu sergentul-major de miliţie Ioan Pop, execută serviciul în calitate de Post Control Mixt pe comunicaţia Sînnicolau-Cenad, la intrarea în Cenad. Subofiţerul îi spune militarului în termen, pe timpul deplasării, că vor avea ocazia să o vadă pe viu, în acea seară, pe marea gimnastă Nadia Comăneci. Se ştia, asta e sigur. Se ştia că acolo, la Cenad, va veni Nadia şi i se pregătise, în secret, fuga peste frontieră.

În Monitorul de mîine puteţi citi continuarea acestui articol, unde vom vorbi despre petrecerea din casa lui Ion Dolănescu, evadarea din lagărul comunist, cum Nadia a început să sară şi să facă gimnastică pe arătură, strigînd grănicerilor unguri: „Eu sînt Nadia Comăneci!“ şi că, în ţară, Ministerul de Interne fusese decapitat în aşteptarea revoluţiei.
FOTO: Nadia Comăneci, împreună cu Bart Conner