Tenismenii de la „Condor“ caută gloria în țară și peste hotare
Clubul „Condor“ Piatra Neamț va fi reprezentat, în perioada următoare, la competiții pe plan național și internațional, tenismenii antrenorului Romeo Stoica încercînd să facă primii pași pentru a se afirma. Astfel, sîmbătă, 20 mai, a debutat Cupa „Fisher“, la Bacău. Este un concurs de categoria „a III-a A“ care a adunat la start numeroși concurenți din toate zonele țării. „Condor“ Piatra Neamț va fi reprezentat la categoriile 10, 12, 14 și 18 ani. „Sper într-o comportare foarte bună la acest turneu, avînd în vedere că este aproape, la Bacău, iar copiii vor fi urmăriți de părinți. Ne-am pregătit pentru un sezon lung de vară, în care vor apărea o sumedenie de întreceri la nivelul copiilor“, a declarat Romeo Stoica, antrenorul și conducătorul clubului de tenis „Condor“ Piatra Neamț. La categoria 10 ani, „Condor“ a avut, în primele tururi, pe Alexandra Neamțu, Ana Maria Cojocaru, Cristina Moroi, Maria Romaniuc - la fete, și Teodor Agavriloaie, Gabriel Hanganu, Mihnea Anicăi - la băieți. Sportivii care s-au înscris în concurs în proba de simplu, la categoria 12 ani, sînt Corina Marișiu și Richard Cucu, în timp ce la 14 ani joacă Ilinca Stoica, iar la 18 ani, Tudorel Sandu.
Ilinca Stoica participă la acest concurs cu intenția de a ajunge în fazele finale, după ce, în urmă cu cîteva săptămîni, a concurat la un turneu internațional în Ungaria. Acolo, sportiva lui Romeo Stoica a intrat direct pe tabloul principal, format din 64 de poziții, reușind să treacă două tururi. În primul dintre ele, a învins o jucătoare din Slovacia, Rebecca Horompoliova, scor 4-6/ 6-2/ 6-2, iar în cel de-al II-lea - a trecut de o jucătoare din Ungaria, Anett Ketyi, scor 6-1/ 6-2. Calificată în turul III, Ilinca Stoica a întîlnit o tenismenă din Croația, Silvia Njiric. Românca a cîștigat primul set cu 6-4 și a pierdut setul II cu 7-5, după ce fusese în avantaj, 5-2. Povestea din setul II s-a repetat în cel decisiv, croata cîștigînd, din nou, cu 7-5, după ce Ilinca Stoica a avut 5-4 și minge de meci. „Dacă ar fi trecut de croată, cred că ajungea să joace finala. Păcat că nu a avut experiența necesară să gestioneze cele două finale de set. Poate că la al II-lea s-a crezut prea repede cîștigătoare. Oricum, cele două rezultate au propulsat-o pe Ilinca de pe locul 328, pe locul 230, în clasamentul Tennis Europe“, a spus Romeo Stoica.
Corina Corduneanu va participa, de pe 25 mai, la un concurs cu premii în valoare de 25.000 de dolari, în Italia. Aceasta va juca în calificări la Gallatina.
|