Bilant tragic: doi spīnzurati īn trei zile
Doua persoane si-au luat viata, īn decurs de numai trei zile, īn urma unor probleme de familie. Joi, 21 septembrie, o femeie īn vīrsta de 50 ani, din Roman, a preferat sa īsi puna streangul de gīt īn propriul apartament, fara sa lase vreun bilet de adio. Victima a fost descoperita de familie, care a anuntat si Ambulanta. „Īn acest caz, am fost solicitati sa ne deplasam la o adresa din Roman, pentru a acorda primul ajutor unei persoane care «si-ar fi īnghitit limba». Asa au declarat membrii familiei respective. Doar dupa ce cadrele medicale de la noi au ajuns la locul respectiv, s-a constatat ca persoana a murit īn urma spīnzurarii. Nu am mai avut altceva de facut decīt sa constatam decesul, urmīnd ca oamenii legii sa descopere motivul gestului si īmprejurarile īn care acesta a avut loc“, a declarat doctor Claudia Dumitrasc, medicul coordonator al Statiei de Ambulanta Roman. Se pare ca nici rudele, care au gasit cadavrul femeii, nu īsi pot explica de ce aceasta a procedat astfel. Cel de-al doilea caz de acest gen a avut loc īn urma cu doua zile, īn localitatea Mesteacan, comuna Icusesti, unde un barbat īn vīrsta de 40 ani s-a spīnzurat, īn plina zi, de o grinda a casei unde locuia, se pare īn urma unor necazuri de familie. Acesta si-a dus la īndeplinire planul īn timp ce era singur īn locuinta, iar cadavrul a fost gasit la circa doua ore de la deces. Cei care l-au descoperit au telefonat la Statia de Salvare, dar, īn acest caz, nu a mai fost necesara deplasarea unei autosanitare. „Noi am fost anuntati de cineva din Mesteacan ca un barbat s-a spīnzurat. Avīnd īn vedere ca au trecut mai multe ore de la producerea evenimentului, nu a mai fost nevoie sa trimitem echipajul, care, oricum, nu ar fi avut ce sa faca, ci doar sa constate decesul. Am īnteles ca au fost chemati la locul respectiv si agentii de politie din comuna“, a mai spus doctor Claudia Dumitrasc.
|