Unic s-a înfrînt în derby-ul Moldovei
Unic Piatra Neamt a devenit o echipă de pluton a voleiului feminin românesc, desi în vară se anunta, cu surle si trîmbite, ca fiind echipa cu cele mai mari sanse la cîstigarea celor două trofee interne - Cupa României si campionatul. Vasile Ouatu, presedintele de onoare al clubului pietrean, se baza, cînd spunea astfel de lucruri, pe un lot numeros, valoros si care, cu o pregătire bună, „va zdrobi orice adversar din România“. Lucrurile nu stau asa, iar Unic a pierdut sîmbătă, 11 noiembrie, în fata celor de la Stiinta Bacău cu 3-1 (25-15, 17-25, 25-18, 25-14), în derby-ul Moldovei. „Nu jucăm deloc si nu găsesc cheia care să regleze masinăria. La Bacău nu este greu de cîstigat, dar dacă noi nu vom juca atunci ne va fi imposibil“, spunea înainte de meci Vasile Ouatu. Pentru ca după înfrîngere, Marin Constantin, antrenorul formatiei pietrene, să afirme. „Cînd cîstigi un set la 17, iar apoi pe următorul îl pierzi la 18, n-ai ce să mai spui. Aici nu mai e de vină nici conducerea administrativă si nici antrenorii, ci doar jucătoarele care nu se pot concentra“. Nu este prima dată cînd jucătoarele sînt acuzate pentru o înfrîngere, ca si la Galati, Dinamo si Tîrgu Mures. Cum însă „pîinea si cutitul“ sînt în mîna conducerii, poate a venit timpul să se facă ceva. La Bacău, Unic nu a jucat mai nimic. Fără preluare, pietrencele au fost de nerecunoscut într-un meci de o importantă capitală în economia acestui campionat. Ele au reusit doar într-un set să arate că stăpînesc cîte ceva din tainele voleiului. Dar a fost prea putin pentru a emite pretentii în duelul contra băcăuancelor.
Oricum Unicul va primi pe propriul teren pe toate cele patru contracandidate la un loc în cupele europene, dar este greu de crezut că echipa va fi în stare să înregistreze patru victorii după ce a arătat pînă acum. „La Piatra Neamt nu ne bate nimeni. Si asta este stiu în tară“, a spus mereu Vasile Ouatu. Acum însă echipa sa nu pare a fi pe aceeasi lungime de unde cu presedintele onorific si nu mai arată ardoare si determinare ca în alti ani.
|