 RELEUL PIETRICICA: Dãrîmarea este bunã!
Salut demolarea oribilului grup statuar numit „Movilã de pãmînt cu flori si scãri ude, cos inox si ceas electronic“ care a urîtit buricul tîrgului vreme de patru ani. Ani de zile, nu mi-a venit sã cred cã un asemenea kitsch poate fi aprobat de conducerea unui oras în care existã o onorabilã comunitate de artisti plastici si o la fel de onorabilã grupare de oameni de culturã. Acum avem un simplu sens giratoriu, un vamiducu-vamintorcu, cum spun aromânii, care e bun asa. Un sens giratoiu simplu, fãrã complicatii.
Dar sã lãsãm dãrîmata si sã ne mutãm putin mai la stînga, în parcul numit „Parcul Stefan cel Mare cu Sirena micã“. Toatã lumea stie cã Românul Number One avea ochi alunecosi si inimã zburalnicã, dar chiar sã-i pui în fata ochilor o fetiscanã cu alea goale, e prea mult pentru bãtrînul nostru luptãtor. Noaptea, cînd parcul e pustiu, întîrziatii îl pot surprinde pe domnitor renuntînd la falnica lui pozitie statuarã si trãgînd cu ochiul la micuta din Danemarca, chiar dacã aceasta este jumãtate peste. Desigur, întîrziatii care pot sesiza acest lucru nu sînt credibili, întrucît ori ies de la restauratul hotelului, ori din spatele acestuia, de la crîsma numitã popular „La sapte plopi“. Care nu mai este. Singura nostalgie a unei eventuale dãrîmãri a crîsmei ar fi lãutarii adevãrati care se mai produceau pe-acolo, mai ales vara, cîntînd valsuri si tangouri în grãdinita cu butuci. Revenind la Mica Sirenã itinerantã (Centrul de Plasament Elena Doamna-Parcul Zoo-Parcul Municipal), ar fi indicat sã fie dusã si în Piata Kogãlniceanu, ca sã mai încînte si ochii bãtrînului politician, apoi în curtea casei Hogas, la umbra pãlãriei scriitorului. Si fiindcã tot vorbim de statuile din Piatra, îndrãznim sã spunem cã exceptînd cele cîteva trecute în revistã, care sînt clasice si dau bine, cele moderne, în marea lor majoritate, pot fi trecute la capitolul kitsch (nu cãutati cuvîntul în dictionarul englezo-român, cã-i de origine germanã). Avem statui banale, de prost gust si de prostãlãu gust. Dar, ne-am învãtat cu ele si nu ne cer de mîncare. Si cînd mã gîndesc ce a fãcut nebunul ãla de Gaudi din Barcelona, mai ales cã stiu si eu, prin Piatra, unul sau doi asemenea nebuni.
|
Autentificare
