Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Februarie 2007
LMMJVSD
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728    
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Social 22 Februarie 2007
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email
Cum se obtine dreptul de muncă în Anglia

Cum se obtine dreptul de muncă în Anglia

• de anumite facilităti beneficiază numai cei care au lucrat mai mult de un an în Anglia • lucrătorii români nu pot fi plătiti sub salariul minim britanic •

Desi marea Britanie a impus restrictii pe piata fortei de muncă pentru lucrătorii români, există si prevederi pentru anumite categorii de personal, care beneficiază pe teritoriul acestui stat de facilităti. Acestea se aplică în cazul cetătenilor români care au fost angajati legal în Marea Britanie, pentru mai mult de un an. Acestia pot obtine dreptul de muncă neîngrădit prin prezentarea documentelor doveditoare la Home Office (Centrul de procesare a aplicatiilor de muncă si rezidentă, din cadrul Ministerului de Interne britanic, din Sheffield). Dovada se face prin extrasele de salariu (payment slips) sau prin scrisoare de la angajator. Persoanele angajate legal nu pot fi plătite sub salariul minim britanic, de 5,35 lire sterline pe oră, pentru cei cu vîrsta de peste 22 ani. În cazul salariatilor cu vîrsta cuprinsă între 18 si 21 de ani, acestia trebuie să primească un salariu minim de 4,45 lire sterline pe oră. Orice plată sub aceste bareme trebuie sesizată autoritătilor competente în acest domeniu, respectiv la Home Office. Informatiile de la Departamentul pentru Muncă în Străinătate despre dreptul de muncă al românilor au ca sursă Ambasada României la Londra. Procesarea solicitărilor de muncă sau de rezidentă în Anglia este de competenta Home Office, iar, după înregistrarea solicitărilor si introducerea datelor solicitantului în baza de date a institutiei, urmează analizarea acestora, ulterior eliberîndu-se certificatul sau autorizatia de muncă. În caz de aviz favorabil, autoritătile transmit răspunsul către solicitant. Lucrătorii calificati pot desfăsura o activitate salarială în baza unei autorizatii de angajare care se obtine tot de la Home Office. Firma angajatoare are obligatia de a demonstra că a făcut publicitate locului de muncă si trebuie să justifice de ce a preferat o persoană din România unui cetătean britanic. Dacă se obtine acceptul, muncitorul român va depune un alt dosar la Centrul din Sheffield, iar angajatorul are obligatia de a-l informa despre actele necesare. Autorizatia de muncă este limitată la angajatorul respectiv, iar, dacă se doreste schimbarea patronului, întreaga procedură, care durează circa 25 de zile lucrătoare, trebuie reluată. De mentionat este faptul că în intervalul de obtinere a actelor, adică cele 25 de zile lucrătoare, titularul cererii nu are drept de muncă. Pot lucra în Regat si studentii români, dar numai în limita a 20 de ore săptămînal si cu obtinerea autorizatiei de la institutiile competente. Este necesară dovada studiului la o unitate de învătămînt înscrisă în Registrul de Institutii Educationale al Ministerului de Educatie britanic. Pentru studenti nu este nevoie de un alt certificat, dacă schimbă angajatorul. Liber profesionistii nu au nevoie de autorizatie, dar în cazul în care la controalele efectuate de Home Ofiice se găseste fortă de muncă ilegală, amenda este de 1.000 de lire sterline. Pentru 2007, britanicii intentionează să recruteze personal din România si Bulgaria pentru muncă sezonieră în agricultură. Deocamdată, pentru lucrătorii români este deschisă Schema pentru procesarea alimentelor si se preconizează ca, în acest an, să fie recrutată fortă de muncă în domeniu si din tara noastră. Accesul la aceste schemele sectoriale se face urmînd aceeasi procedură ca si în cazul angajării lucrătorilor calificati, iar initierea procesului de încadrare apartine firmei angajatoare. Acest tip de contracte au de regulă o durată de un an, iar, la expirarea acestei perioade, lucrătorul român devine eligibil pentru obtinerea dreptului de muncă nelimitat în Marea Britanie. Acest drept se solicită si se obtine tot de la Home Office.

Articol afisat de 13798 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Gabi MUNTEANU)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Economie Stiri Economie
Stiri Social Stiri Social
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Politica Stiri Politica
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective