Programul sportivilor pietreni în week-end
Programul echipelor și sportivilor pietreni în această perioadă este unul încărcat, majoritatea aflîndu-se în plin campionat. Este vorba despre echipele de handbal și de volei, dar și de atleți, în timp ce fotbalul mai are încă o săptămînă pînă cînd își va intra în drepturi.
Volei Club Municipal-LPS Piatra Neamț și Handbal Club Feminin Piatra Neamț își așteaptă fanii, astăzi, 25 februarie, la Sala Ceahlăul. Voleibaliștii lui Dan Gavril și Nicu Buruș încep meciurile din a II-a grupă valorică, primul adversar fiind Steaua București, într-un meci care va începe la ora 10. „Vrem victorie cu 3-0“, susțin jucătorii pietreni. Handbalistele de la HCF au meci programat imediat după jocul de volei masculin, cel mai probabil de la ora 12, oaspetele echipei lui Dan Valentin fiind liderul la zi, Rulmentul Brașov. De menționat că handbalistele conduse de Mariana Tîrcă nu au pierdut nici un meci în actuala ediție de campionat. După cele două meciuri va urma și un joc de handbal, la categoria juniori I, între LPS Piatra Neamț și LPS Suceava.
Tot astăzi, 25 februarie, Alina Militaru va încerca, în cadrul Campionatelor Naționale Universitare de la București, să se califice la Campionatul Mondial de atletism în sală de la Moscova. Competiția internațională se va desfășura la începutul lunii martie în capitala Rusiei, pietreanca avînd astăzi ultima șansă de a îndeplini baremul de 6,65 metri, impus de Federația Internațională de Atletism. „În momente de presiune, Alina poate scoate un rezultat bun, ne-a dovedit asta atunci cînd s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Atena“, a declarat Dan Cojocaru, directorul CS Ceahlăul.
Un alt meci oficial al acestui final de săptămînă se va disputa tot în Sala Ceahlăul, în cadrul Diviziei A de handbal masculin. Partida între HCM Piatra Neamț și CSM Adjud este programată pentru mîine, de la ora 11, însă rămîne de văzut dacă handbaliștii pietreni vor intra pe teren, după ce au amenințat că nu vor face acest lucru dacă nu își vor primi restanțele financiare. Ceahlăul va juca astăzi ultimul meci amical al pauzei de iarnă, însă nu în Piatra Neamț, ci tocmai la Focșani, acolo unde va da piept cu Politehnica Iași.
|