Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Septembrie 2006
LMMJVSD
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930 
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 25 Septembrie 2006
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email
„Generatia de aur“ de la Roman Voda, la revederea de 40 de ani

„Generatia de aur“ de la Roman Voda, la revederea de 40 de ani

• oameni in toata firea, dar si „tinere“ pensionare au retrait bucuria unei revederi, asteptata cu infrigurare • a ramas stabilita o noua revedere in 2011 •

Putini isi pot inchipui ce inseamna ca oameni maturi, cu fire albe in par, sa redevina, fie si numai pentru o zi, zburdalnicii liceeni de acum 40 de ani, asa cum a fost simbata, 23 septembrie, cind 36 dintre absolventii promotiei 1966 a Liceului „Roman-Voda“ au revenit pe holurile prestigiosului si mereu tinarului colegiu, pentru a retrai amintiri de neuitat. Unii nu s-au vazut de la absolvire si aproape ca nu se mai recunosteau. „Stai putin sa te vad...Mai, tu esti Adrian! Aproape sa nu te mai recunosc. Ce te-ai schimbat!“, „Doamne, Dumnezeule, ce au trecut anii! Iar tu esti...Ioan, Leonard, Dorin, Aurel...“. Urmeaza multe stringeri barbatesti de mina si stringeri in brate. Doamnele, si ele, au incercat sa se regaseasca si apoi sa se adune pe clase. Din cele opt clase paralele, cite au terminat liceul in promotia amintita, au reusit sa raspunda invitatiei doar 36 de absolventi, majoritatea venind de departe: Oradea, Brasov, Petrosani, Bucuresti sau Calarasi. Din pacate, la reuniune au fost putini, foarte putini romascani. Pacat, pentru ca acei care n-au raspuns invitatiei celor doua organizatoare, profesoarele Anda Minea si Georgeta Stoian, nici nu stiu ce au pierdut... Au pierdut prilejul de a se reuni dupa atita amar de vreme, de a afla unii despre altii, dar mai ales de a vorbi toti despre copiii lor si despre copiii copiilor lor. Albumele de fotografii au trecut cu repeziciune si curiozitate din mina in mina. Reuniti in sala de festivitati a CNRV, alaturi de 10 dintre fostii profesori, aflati la virste venerabile, romanvodistii anilor '66 s-au asezat cuminti in banci, iar profesorii „la catedra“. Profesoara Stefania Bajura, fost director al unitatii, a strigat cataloagele. Au raspuns „prezent“: Genoveva Dumitru, Iulia Muha, Gabriela Mirica, Ioan Paduraru, Olga Cisnoc, Victor Cling, Gheorghe Dimitriu, Leonard Dimitriu, Adrian Romeo Gaitan, Nicolae Iancu, Paraschiva Merfea, Grigore Radauceanu, Aurel Aldea, Maria Grigoras, Georgeta Ionescu, Georgeta Milica, Vasile Mirza, Dragana Nistor, Calin Andreescu, Georgeta Bondoc, Nicolae Curea, Margareta Iacob, Anda Minea, Florica Popa, Gheorghe Tudor, Stefan Mihai, Maria Nica, Adrian Enache, Iuliana Arama, Veronica Grigoriu, Lucia Avram, Anica Ciocan, Emil Severin, Rodica Stafie, Janeta Haret si Neli Vlasie. „Bucuria de pe fetele voastre m-a facut sa fiu si eu bucuroasa. Incerc sa va recunosc. Din pacate, asa cum vedeti, rindurile dascalilor vostri s-au cam rarit. Au trecut in lumea umbrelor si colegi de-ai vostri. Este bine ca nu lasati ca timpul nemilos sa astearna uitarea. Ati fost copiii foarte buni. V-ati realizat in viata toti, prin perseverenta. Va pastram numai amintiri frumoase. Ati fost elevi respectuosi, cu dragoste de scoala“, a spus profesoara Stefania Bajura. Eleva Cezara Suman a interpretat la pian „Romanta“ de Sostacovici si „Studiu“, de Burg Muller, dupa care au fost interpretate cunoscuta melodie „Ani de liceu“, dar si nelipsitul „Gaudeamus“.
Fiecare din cei strigati si-a „pus viata in palma“, povestind implinirile profesionale si umane si incercarile vietii. Majoritatea doamnelor au iesit de curind la pensie. Fiecare din cei prezenti au copii si nepoti. S-au depanat amintiri din anii liceului, vorbindu-se si despre cei lipsa. Dupa citeva ore de neuitat, colegii s-au reunit intr-unul din laboratoare, la un bufet suedez, ciocnind un pahar de sampanie. Salonul albastru, de la Hotelul Roman, a gazduit, apoi, pina spre orele trei dimineata, petrecerea colegiala, la care aproape fiecare si-a adus si „jumatatea“. S-a dansat tinereste. Au fost clipe de neuitat si promisiunea ferma de revedere in 2011.
FOTO: Venerabilii profesori ai generatiei 1966 au venit la intinirea cu fostii lor elevi

Articol afisat de 4117 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Flora ORDEAN)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu existďż˝ nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Social Stiri Social
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Eveniment cultural Stiri Eveniment cultural
Stiri Opinii Stiri Opinii
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective